De mai bine de jumăate de an, Carmen de la Sălciua se iubește cu Marian Corcheș, bărbatul alături de care a ajuns sub lupa gurlor rele din cauza statului său.
Însă, după divorțul acestuia, cei doi și-au asumat în totalitate relația de iubire, au pozat împreună ori de câte ori au avut ocazia, și-au surprins fanii cu gesturile romantice pe care și le fac reciproc, iar acum vine vestea cea mare.
Carmen de la Sălciua: ”Aștept o cerere în căsătorie”
Manelista, la 33 de ani, spune că, în sfârșit, și-a găsit liniștea, fericirea și se poate declara cea mai împlinită femeie din lume, atât pe plan profesional cât și personal, căci are alături bărbatul care o completează din toate punctele de vedere.
„Nu am vrut să apăsăm foarte tare pedala, cum se spune, până el nu a devenit un om liber, fără niciun fel de obligații față de altcineva. Nu era bine să-mi fac planuri alături de un bărbat prins într-o altă căsnicie.
Din ianuarie, o dată ce divorțul s-a oficializat, pot spune însă că ne-am asumat un alt fel de relație. Suntem doi oameni maturi care știm ce vrem de la viață. Marian e omul care mă completează din toate punctele de vedere. Pentru mine e și bărbatul meu, și iubitul meu, și cel mai bun prieten! Pot discuta cu el orice. Ca atare, mă aștept la toate lucrurile frumoase din lumea asta.
Din toate punctele de vedere, dar mai ales pe plan sentimental”, a declarat Carmen de la Sălciua, conform Playtech.
Deși spune că în mod normal nu mai obișnuiește să își facă planuri, căci experiența vieții i-a demonstrat că visurile aduc cu ele și suferință, în ceea ce privește relația de iubire, are totuși câteva mici dorințe. Carmen și Marian nu vor să se grăbească, însă recunosc că au avut discuții referitoare la o posibilă nuntă.
”Cine mă cunoaște, știe că nu-mi place să-mi fac planuri mari înainte să se întâmple anumite lucruri în viața mea. Experiența mi-a demonstrat că dacă ești ușor idealist, riști să plătești pentru asta. Dar da, recunosc, îmi fac și câteva planuri mici de nuntă. Nu vreau să grăbesc în niciun fel ce va urma, dar am discutat cu persoana iubită despre un asemenea scenariu”, a mai adăugat manelista.
Discuțiile legate de căsnicie au la bază, spune manelista, faptul că Marian Corcheș i-a demonstrat, și continuă să facă asta, că are cele mai bune intenții în ceea ce o privește. Tocmai de aceea, pentru că iubire există, dorință de asemenea, rămâne doar că partenerul să îngenuncheze în fața sa.
Cântăreața susține că deși s-a gândit la o a doua nuntă, nu va stabili nici măcar un detaliu până ce nu va primi, așa cum spune tradiția, cererea în căsătorie.
„Bărbatul de lângă mine are cele mai bune intenții la adresa mea. Simt asta! Ca atare, am deschis subiectul, dar nu știm încă detaliile mari, importante. Nu pot spune acum nici dacă mi-ar plăcea o nuntă mare, ca-n povești, cum se mai spune, sau una restrânsă, doar în familie. Sunt sigură că totul se va clarifica atunci când voi primi cererea în căsătorie. Aștept, încă aștept o cerere în căsătorie. Făcută ca la carte, cu inel și cu tot ce mai trebuie în asemenea momente. De felul meu sunt tradiționalistă. Aștept așadar să mă ceară bărbatul!”, a mai completat celebra artistă.
Un singur lucru este însă clar! La nuntă, oricând va avea loc, Carmen de la Sălciua este decisă să nu pună mâna pe microfon. Artista vrea să fie în centrul atenției, dar nu ca și cântăreață, ci ca mireasă.
”De cântat, sigur nu voi face asta. Fiindcă vreau să mă distrez și eu, nu doar invitații. În plus, nu-i voi chema la un concert al meu, ci la nunta mea”, a conchis Carmen de la Sălciua.