Prima pagină » Sport » Caroline Wozniacki, în lacrimi la ultimul meci al carierei! Daneza și-a luat „adio” de la tenis, la Australian Open
Caroline Wozniacki, în lacrimi la ultimul meci al carierei! Daneza și-a luat

Caroline Wozniacki, în lacrimi la ultimul meci al carierei! Daneza și-a luat „adio” de la tenis, la Australian Open

25 ian. 2020, 04:00,
în Sport

Caroline Wozniacki a jucat, vineri noapte, ultimul meci al carierei, iar sportiva din Danemarca a fost extrem de emoționată la finalul meciului. Jucătoarea de 29 de ani nu s-a putut impune, în turul 3 de la Australian Open, în fața lui Ons Jabeur (25 de ani – locul 78 WTA), din Tunisia, scor 7-5, 3-6, 7-5, iar meciul a fost ultimul din cariera fostului lider mondial.

Nu și-a putut stăpâni emoțiile

La finalul meciului, Wozniacki nu și-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care a oferit un interviu în fața suporterilor prezenți la ultima partidă a sa în circuitul WTA.

„Parcă era de așteptat ca ultimul meu meci să fie unul decis în trei seturi și că o să-mi închei cariera cu o greșeală pe forehand. Astea sunt elementele pe care am încercat să le îmbunătățesc pe toată durata carierei mele, dar cred că așa a fost să fie. Rămân cu multe lucruri. Realizările din teren sunt uimitoare, fanii, sentimentele pe care ni le provocați atunci când veniți și ne încurajați la meciuri, sprijinul primit din partea familiei, mai ales din partea tatălui meu, cel care m-a antrenat în toți acești ani.

De obicei nu plâng, îmi cer scuze. Sunt amintiri speciale, pe care le voi prețui mereu. Călătoria aceasta a fost incredibilă și să știți că sunt într-adevăr fericită!”, au fost cuvintele lui Wozniacki.

A fost lider mondial și a câștigat trofeul de la Australian Open în 2018

Jucătoarea din Canada a anunțat încă dinainte de startul de la Australian Open că acest turneu va fi ultimul din cariera sa. Wozniacki se retrage după ce a reușit să ocupe poziția de lider în clasamentul WTA și după ce a câștigat un turneu de Grand Slam, chiar la Australian Open, în 2018, după ce s-a impus în fața Simonei Halep.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026