Prima pagină » National » Cât ne costă moţiunea. Prăbuşirea leului aduce scumpiri în lanţ

Cât ne costă moţiunea. Prăbuşirea leului aduce scumpiri în lanţ

04 mai 2026, 20:46, 3 ,
Redacția BZI în National

Leul cedează în aşteptarea moţiunii de cenzură de mâine. Euro a doborât încă un maximum istoric care aduce scumpiri în lanţ. Când matematica politică nu ţine pasul cu economia, factura o suportăm noi toţi. Analiştii avertizează că leul ar putea intra în picaj abrupt.

Banca Naţională a cheluit peste două miliarde de euro în luna crizei politice ca să nu se prăbuşească leul. Chiar şi aşa, BNR a anunţat astăzi un curs aproape de pragul psihologic de 5 lei şi 20 de bani pentru un euro, iar la casele de schimb valutar a fost depăşit acest nivel. Criza politică ne umblă în portofel, avertizează economiştii.

„Asta e un lux pe care nu ni-l permitem. Nu sunt imediate consecințele, cum se văd la dobândă. Probabil anul ăsta o să se mai deprecieze, că e un an dificil economic. Finanțele României nu sunt departe în cea mai bună formă”, a declarat Adrian Mitroi, analist economic.

Scăderea leului în faţa monedei europene provoacă scumpiri în lanţ

Scăderea leului în faţa monedei europene provoacă scumpiri în lanţ – de la facturi la rate bancare, mâncare, chirie, preţul apartamentelor şi vacanţe. Economiştii cred că euro ar putea ajunge la şase lei anul acesta.

„Și consumatorul ce va face? Spune pas, nu? Nu o să mai consume, se duce spre produse mai ieftine. Tot noi vom plăti, fără dar și poate, consumatorii această dramă politică și economică. Mi se pare că România o ia într-o direcţie total greşită pe plan economic acum doi ani, aveai 500 de lei îţi cumpărai tot ce îţi trebuia în casă acum 500 de lei abia îţi ajung 3 zile. Sunt foarte scumpe toate în momentul acesta cele mai mari creşteri sunt la produsele alimentare”, a declarat Adrian Mitroi, analist economic.

Prețurile la pompă

Benzina şi motorina s-au scumpit în valuri. Lunea trecută, cea mai ieftină motorină costa 9 lei şi 22 de bani, dar sâmbătă era aproape 10 lei. Motorina premium a depăşit serios acest nivel. Preţurile sunt aceleaşi şi astăzi la unele benzinării.

Benzina s-a scumpit şi ea în ultima săptămână, după o uşoară ieftinire. De la 8 lei şi 83 de bani lei a sărit de 9 lei litrul. Preţurile variază astăzi între 9 lei şi 14 bani şi aproape 10 lei. Asta înseamnă cu un plin costă cu aproape 40 de lei mai mult. În plus, a apărut criza de motorină. Cisternele au făcut cozi kilometrice în faţa unei rafinării săptămâna trecută, iar unii analişti vorbesc despre o posibilă raţionalizare.

„Pe aviaţie, pe kerosen e posibil să existe o astfel de măsură cândva în vara aceasta şi deja preţurile la bilete au crescut simţitor pentru cine caută bilete să facă rezervări devine mai problematic”, a declarat Corina Murafa, analist energie. Previziunile specialiştilor în energie arată că preţul combustibilor va creşte în continuare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Comentarii
  • Hai să mergem la originile problemelor și să reformulăm titlul ” Cît ne costă lovitura de stat și anularea ilegală a votului poporului ”

  • Toti acesti „analisti economici” isi scot banii invatand firmele mari cum sa fenteze statul. Au interese si obligatii. Nu dau doi bani pe ce spun ei.
    Cum sta de fapt treaba? Cursul leu-euro este artificial. Intre 1 ian. 2020 si 31 dec. 2025, inflatia cumulata este cca 57%. In acelasi inteval, devalorizarea leului in raport cu euro a fost de cca 6,5%. Clar, cursul a fost mentinut artificial. Efectele? Favorizarea importurilor si defavorizarea productiei interne. Deficitul de cont curent in 2025 este de 30 mld euro! A continua astfel este sinucidere economica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 iunie 2026
26 iunie 2026