Elefantul este unul dintre cele mai interesante, dar și impresionante animale de pe planetă, atât prin dimensiunea sa, cât și prin aspectul său unic. Cât trăiește totuși această specie și de ce este considerată una dintre cele mai inteligente mamifere?
Majoritatea experților admit că există două specii de elefanți: cel asiatic și cel african, fiecare având caracteristici unice. Aceștia cresc până la patru metri înălțime și pot cântări peste șase tone. Cât trăiește, totuși, un elefant? Aceste animale majestuoase pot ajunge să trăiască și 70 de ani.
Cât trăiește un elefant?
Elefanții sunt mamifere impresionante care trăiesc, în medie, între 50 și 70 de ani, în funcție de specie și de condițiile în care se află. Elefanții africani, care sunt cei mai mari dintre cele două specii, pot ajunge la vârsta de 60-70 de ani în sălbăticie, în timp ce elefanții asiatici trăiesc, de obicei, între 50 și 60 de ani. În captivitate, speranța de viață a acestor animale poate varia semnificativ în funcție de îngrijirea primită. Cel mai longeviv elefant înregistrat vreodată, Lin Wang, a atins vârsta impresionantă de 86 de ani.
Pe lângă diferențele de mărime, elefanții africani și cei asiatici prezintă și trăsături fizice distincte. Urechile elefanților africani sunt mari și au o formă ce amintește de conturul continentului african, în timp ce elefanții asiatici au urechi mai mici și mai rotunjite. Un alt aspect deosebit este structura trunchiului: la capătul acestuia, elefanții africani au două „degete” care le permit să apuce mai ușor obiectele, în timp ce elefanții asiatici dispun de un singur „deget” la trunchi. Diferențe există și în privința colților de fildeș. La elefanții africani, atât masculii, cât și femelele au colți mari, în timp ce la elefanții asiatici, doar masculii dezvoltă colți proeminenți. Colții acestora nu sunt altceva decât dinți mari, adânc înrădăcinați, evoluați pentru a le permite să sape, să transporte obiecte, să adune hrană și să se apere. La fel cum oamenii pot fi dreptaci sau stângaci, elefanții au un colț dominant, care este mai uzat decât celălalt.
Diferența dintre elefantul asiatic și cel african
Aceste mamifere uriașe trăiesc în diverse medii naturale, printre care savanele, pajiștile, pădurile tropicale, dar și regiunile mai aride, precum deșerturile sau zonele muntoase din Africa și Asia. Elefanții africani sunt prezenți în zonele subsahariene, în pădurile tropicale din Africa Centrală și de Vest și chiar în deșertul Sahel din Mali. Elefanții asiatici sunt întâlniți în Nepal, India și Asia de Sud-Est, unde trăiesc în pădurile de tufă și pădurile tropicale. În funcție de habitat, acești giganți își adaptează obiceiurile alimentare, hrănindu-se cu rădăcini, iarbă, fructe și scoarță de copac. Un elefant adult poate consuma chiar și 300 de kilograme de hrană pe zi, motiv pentru care petrece mare parte din timp cutreierând distanțe considerabile în căutarea hranei necesare pentru a-și susține corpul masiv.
Elefanții au creierul cel mai mare dintre toate mamiferele terestre, cântărind între 4,5 și 5,5 kilograme. Deși este mai mare decât al omului, raportat la dimensiunea corpului, proporțiile sunt mai reduse. Încă de la naștere, creierul unui elefant cântărește aproximativ 30-40% din masa pe care o va avea la maturitate, iar structurile telencefalului și cerebelului sunt extrem de dezvoltate. Acest lucru le conferă o inteligență remarcabilă și o memorie impresionantă, fiind capabili să recunoască indivizi și locuri chiar și după mulți ani.
Sistemul social al elefanților este matriarhal, fiind organizat în turme conduse de femelele cele mai în vârstă și cu cea mai mare experiență. Aceste grupuri includ mai multe generații de femele și puii acestora, în timp ce masculii, după ce ajung la maturitate, devin solitari sau formează grupuri mai mici, alcătuite exclusiv din masculi. Sarcina unei elefănțici este cea mai lungă dintre toate mamiferele, durând aproape 22 de luni. De obicei, nașterile au loc o dată la doi până la patru ani, iar puii de elefant vin pe lume cu o greutate de aproximativ 200 de kilograme și o înălțime de aproape un metru.
Cât trăiește un elefant? Această specie de mamifere are o speranță de viață cuprinsă între 60 și 70 de ani, însă în unele cazuri rare, elefanții pot trăi și peste 80 de ani.
„Animalul terestru” e de tapt mamifer.