Prima pagină » National » Cătălin Predoiu: Deficitul de personal în MAI e undeva la 20% pe toate structurile. Cei recrutaţi din sursă externă nu sunt deloc pregătiţi
Cătălin Predoiu: Deficitul de personal în MAI e undeva la 20% pe toate structurile. Cei recrutaţi din sursă externă nu sunt deloc pregătiţi

Cătălin Predoiu: Deficitul de personal în MAI e undeva la 20% pe toate structurile. Cei recrutaţi din sursă externă nu sunt deloc pregătiţi

08 oct. 2023, 18:00, 1 ,
în National

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a explicat că deficitul de personal în structurile MAI este undeva la 20%, iar cei proveniţi din sursă externă nu sunt deloc pregătiţi pentru această meserie.

”Calitatea procesului de pregătire implică în discuţie problema modului de recrutare, deficitul de personal (…) În ultimii ani s-a produs o penurie de personal în rândurile structurilor MAI. În mare e vorba de pensionări anticipate. Deficitul de personal e undeva, în medie, de 20 la sută pe toate structurile. Asta înseamnă că sunt structuri unde avem 30 la sută, 25 la sută, media fiind 20 la sută. E vorba de aproximativ 35.000 – 40.000 de oameni, statisticile nu sunt clare, fiindcă fluctuează această situaţie”, a declarat, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, într-o emisiune difuzată duminică de Digi 24.

Cei recrutaţi din sursă externă nu sunt deloc pregătiţi

Ministrul de Interne s-a referit şi la cei angajaţi din sursă externă.

„În locul lor, s-a procedat în anii anteriori la un sistem de recrutare din sursă externă care să acopere acest deficit de personal. Şi sunt aproximativ 25.000 de oameni care au luat locul celor 35.000-40.000 plecaţi la pensie. Promoţia Academiei însumează aproximativ 600 de cursanţi. Ei (cei angajaţi din sursă externă – n.r.) nu sunt deloc pregătiţi, ei intră într-un proces de pregătire şi aici este şi vulnerabilitatea, şi anume că cei 35.000 care au plecat au plecat la o vârstă de 45-50 de ani, deci în vârful carierei profesionale, cu un maxim de experienţă acumulată, cu un maxim de expertiză. Şi au plecat cu ea acasă, ca să spun aşa. În locul lor au venit tineri care nu au această expertiză şi care nu au de unde să o ia de multe ori. Pentru că această meserie nu se învaţă de la curs, nu se învaţă doar în Academie sau în şcoala de agent, se învaţă lângă cel care o ştie. Această meserie, ca şi altele, se şi fură, între ghilimele”, a adăugat Predoiu.

Întrebat dacă a fost o greşeală a statului român să le permită să se pensioneze celor aflaţi în vârful carierei, Predoiu a precizat că nu cunoaşte intenţia, dar că această decizie a dus la destructurarea sistemelor de ordine publică şi siguranţă naţională.

”Asta a plecat de la două legi din 2017-2018 privind salarizarea şi pensionarea. Nu ştiu dacă asta s-a dorit, e greu să demonstrezi intenţia din spatele reglementării, sigur intenţia legiuitorului e scrisă în expunerea de motive, dar cert e că rezultatul a fost destructurarea, nu numai a sistemelor din cadrul MAI, ci în general a sistemelor de ordine publică şi siguranţă naţională”, a spus Cătălin Predoiu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii
Vlad Băltățeanu, iubitul Valentinei Tănăsie, a fost arestat în lipsă pentru omor. Anchetatorii au găsit urme ce par a fi de sânge în locuință. Ancheta privind moartea Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză care plutea pe râul Olt, a intrat într-o nouă etapă după ce Tribunalul Vâlcea a emis un mandat de arestare preventivă […]
Trecutul întunecat al iubitului Valentinei, Vlad Băltățeanu, principalul suspect în cazul crimei. Ce au descoperit anchetatorii
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
25 septembrie 2026
25 septembrie 2026