Cristian Pomohaci, acuzat de abuzuri sexuale și emoționale, ar fi trimis la muncă o femeie ieșită la pensie pe caz de boală. Cel puțin asta susține fiul ei, Paul Noian, care acum își dorește să o poată lua acasă pe mama lui.
Într-un documentar Recorder au fost prezente mărturii halucinante despre activitatea lui Cristian Pomohaci. Printre cei care au făcut declarații se numără și fiul unei călugărițe de la mănăstirea fostului preot. Bărbatul susține că i-ar fi dat sume importante și, în plus, ar fi muncit pentru el, fără a fi plătită.
Cristian Pomohaci ar fi primit bani de la călugăriță
Paul Noian susține că mama lui lucra în Austria, iar după ce s-a pensionat, a decis să devină călugăriță la mănăstirea lui Cristian Pomohaci, acolo unde mergea de 20 de ani.
Bărbatul susține că mama lui și-a schimbat atitudinea față de familie și a aflat că i-ar fi dat fostului preot 12.000 de euro. La mijloc ar vorba și de alte sume. Ulterior, ar fi fost trimisă la muncă, în Austria, de Cristian Pomohaci.
„A donat 12.000 de euro bisericii lui Pomohaci și am înțeles că și alte sume. Era pusă să lucreze acolo și nu era plătită. Că tot ea trebuia să plătească cheltuielile cu chilia în care stătea. Apoi, a trimis-o la muncă în Austria, probabil tot pentru bani. Că la Pomohaci, dacă vrei să te călugărești, donezi tot, casă, apartamente, tot”, a declarat Paul Noian, pentru Recorder.
Bărbatul vrea să își ducă mama acasă
Paul Noian îl acuză pe Cristian Pomohaci că i-a exploatat mama. Chiar dacă i-ar fi spus și cum vede el lucrurile despre fostul preot, mama lui nu l-ar fi ascultat. Acum, bărbatul își dorește să își poată duce acasă mama.
„Când văd că se profită de bunătatea omului, de credința omului… Se profită de o persoană ieșită la pensie (…) Eu intenționez să mă duc la Pomohaci și să îl întreb de ce a trimis-o la muncă, el știind toate acestea știind că a fost pensionată pe boală, acum a intrat și în pensia de vârstă, dar el o trimitea cu așa-zisă binecuvântare și o trimitea la muncă. Speranța este să o aduc pe mama acasă, nu este credință, este exploatare a omului”, a mai spus Paul Noian, pentru sursa citată.