National

Ce avere avea Nelu Ploieșteanu? Cui îi rămân toţi banii artistului care a murit

Publicat: 02 apr. 2021
fotografie cu Nelu Ploiesteanu
Nelu Ploieșteanu a cântat la multe petreceri, pentru a asigura financiar tratamentele necesare băiatului său și a avut un testament

Nelu Ploieșteanu a murit în cursul dimineţii de 2 aprilie 2021 după o lungă suferinţa cauzată de infectarea cu COVID-19. Acum se pune problema averii artistului dar şi cui îi vor rămâne toţi banii pe care acesta îi avea.

De altfel, potrivit unor surse, Nelu Ploieșteanu şi-a făcut mai de mult timp testamentul şi a avut grijă să îşi împartă averea pe care a făcut-o din muzica lăutărească

Cui îi lasă toată averea Nelu Ploieșteanu

În urmă cu mai mulţi ani artistul Nelu Ploieșteanu a explicat într-un interviu acordat unei televiziuni că şi-a făcut testamentul şi că și-a împărţit toată averea membrilor familiei lui. Acesta și-a împărţit în mod egal tot ce deţine către copiii săi din prisma faptului că el însuşi nu a avut nimic de la părinţii lui şi că nu a avut cu cine să se certe pe avere:

„Ştiţi de ce? Pentru că eu nu am avut nimic de la părinţii mei, n-am avut cu cine să mă cert pe avere”.

Artistul şi-a iubit foarte mult toţi copiii

De altfel, artistul şi-a iubit toţi copiii, iar în pofida faptului că Mihăiță s-a născut cu o problemă de sănătate, artistul nu a considerat că acest lucru ar fi o povară pentru el sau pentru soţia lui

„Patru fete i-a dat Dumnezeu şi un băiat, cinci bucurii fără de care maestrul n-ar fi fost la fel de bogat.

” De când s-a născut, Mihaita a suferit de o boală incurabilă, dar copilul n-a fost niciodată o povară pentru el sau pentru soţia lui: „Eu pot în continuare, mie nu-mi este greu şi nu-mi plâng de milă. „Am stat şi am vorbit şi nu ştii ce-ţi oferă viaţa pe parcurs şi.trebuie să aibă şi el sprijin de la cineva.”, spune Elena Ploieșteanu.

Ce faci cu banii dacă nu ai sănătate?

În altă ordine de idei, Nelu Ploieșteanu spunea că toţi banii din lume sunt inutili dacă nu ai sănătate, având ocazia să cânte la milionari din România şi să stea la aceeaşi masă cu Dinică, Iordache dar şi să fie cinstit de Iliescu sau Ceauşescu:

„Domnul doctor Stanciu care este al doilea Dumnezeu pentru copilul meu, este medicul care îl îngrijeşte de 15 ani”, a spus Nelu Ploieșteanu.

A stat la masa cu mari artişti ca Ştefan Iordache sau Gheorghe Dinica, prietenii lui dragi şi a fost cinstit de Ceauşescu şi de Iliescu.

„Am avut şansa să cânt la milionari care erau mai supăraţi decât mine. Ce faci cu banii, dacă n-ai sănătate? Ce faci cu ei? Am cerut o ţigară la unu’ şi nu mi-a dat. Eu nu uit de unde am plecat, dau pentru că şi eu am fost foarte, foarte amărât.” spunea Nelu Ploieșteanuîn urmă cu ceva timp.

Saveta Bogdan și Maria Dragomiroiu în lacrimi după moartea lui Nelu Ploieșteanu

Artistele Saveta Bogdan şi Maria Dragomiroiu au fost în lacrimi în direct când au aflat de faptul că Nelu Ploieșteanu a murit. Acestea au declarat că artistul poate fi numit regele muzicii lăutăreşti şi că sunt legate de acesta de multe amintiri plăcute de prin turnee şi concerte

Ultimele dăţi ne-am întâlnit la o emisiune. Un coleg atât de bun, am cântat împreună la restaurant în Bucureşti. Era atât de corect şi cu bun simţ. Îmi pare foarte rău că nu a mai putut fi salvat menționa Saveta Bogdan

 

Este o durere foarte mare pentru noi toţi. Ne-a copleşit pur şi simplu. Suntem foarte trişti că Nelu al nostru a plecat dintre noi. Nu ne vine să credem. A plecat un om excepţional, acest om nu a deranjat pe nimeni. A fost întotdeauna la locul lui a completat Maria Dragomiroiu




Adauga un comentariu