Lizina este un aminoacid esențial cu multiple beneficii, pe care corpul nostru nu îl poate produce, de aceea trebuie obținut din suplimente sau din alimentație.
Acet aminoacid are un rol important în imunitate, piele, mușchi și metabolism, dar este folosit și în combaterea infecțiilor cu virusul herpes și pentru susținerea sănătății articulațiilor.
Iată ce beneficii are lizina
Beneficiile lizinei sunt multiple și țin atât de menținerea sănătății generale, cât și de funcționarea corectă a anumitor procese interne. Lizina este recunoscută pentru rolul esențial în sinteza colagenului, o proteină responsabilă pentru rezistența pielii, tendoanelor și oaselor.
Prin susținerea producerii colagenului, lizina contribuie la vindecarea rănilor, la elasticitatea pielii și la un tonus general sănătos al țesuturilor. Totodată, lizina influențează absorbția calciului, ceea ce o face un adevărat ajutor în menținerea densității osoase și în prevenirea fragilității scheletului, mai ales la persoanele cu risc de osteoporoză.
Lizina este implicată și în producția de carnitină, o substanță esențială pentru transformarea grăsimilor în energie. Astfel, un aport adecvat poate susține metabolismul, poate reduce senzația de oboseală și poate îmbunătăți performanța fizică.
Pentru cei care fac sport, lizina contribuie la refacerea țesutului muscular și la recuperarea după un efort intens, întrucât participă la sinteza proteinelor musculare. Un alt beneficiu important este modul în care lizina sprikină sistemul imunitar. Află și ce vitamine se iau pentru nervul sciatic.
În perioadele de stres sau alimentație deficitare, suplimentarea cu lizină poate ajuta la diminuarea episoadelor recurente. De asemenea, susține funcționarea optimă a sistemului nervos, întrucât influențează producerea de hormoni și neurotransmițători, ceea ce poate contribui la reducerea anxietății și la o stare generală de echilibru emoțional.
În ce alimente se găsește și ce trebuie să știi despre suplimente
Sursele alimentare se găsesc în special în proteinele animale: carne slabă, lactate, ouă și pește. Persoanele vegane pot obține lizină din leguminoase, soia, năut, fasole și quinoa, însă este important să aibă o alimentație echilibrată pentru a evita deficitul.
Carența de lizină se poate manifesta prin oboseală, stări de iritabilitate, căderea părului, anemie sau imunitate scăzută, motiv pentru care monitorizarea aportului este esențială. Suplimentarea cu lizină devine uneori necesară, mai ales pentru persoanele care au un aport scăzut din alimentație sau se confruntă cu probleme ce pot fi influențate de nivelul acestui aminoacid.
În general, suplimentele se găsesc sub formă de capsule sau tablete, iar doza uzuală variază între 500 și 2000 mg pe zi, în funcție de nevoi și de recomandările medicului. Indicațiile cele mai frecvente sunt prevenirea herpesului recurent, susținerea sistemului imunitar, îmbunătățirea stării pielii și accelerarea recuperării musculare.
Deși aceste suplimente sunt considerate sigure, există și câteva contraindicații. Persoanele cu boli renale trebuie să evite lizină în doze mari, întrucât aminoacizii sunt procesați la nivel renal. De asemenea, cei care iau tratament cu antibiotice aminoglicozidice trebuie să ceară sfatul medicului înainte de utilizare.
În cazuri rare, suplimentarea poate provoca disconfort gastric, greață sau diaree, însă aceste reacții sunt, de regulă, ușoare și trecătoare. Femeile însărcinate sau care alăptează ar trebui să consulte medicul înainte de a o lua. Află și care sunt cele mai bune vitamine pentru ochi.
Lizina este un aminoacid esențial, cu numeroase beneficii pentru sănătatea pielii, imunitate, oase și metabolism, de aceea, trebuie monitorizat aportul său și obținut din alimentație sau suplimente, dacă este cazul.