Ce este blestemul lui Tutankhamon? Peste 20 de oameni au murit după ce ar fi intrat în mormântul faraonului egiptean

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Conform mai multor mituri sau legende, mormântul lui Tutankhamon ar fi fost protejat de un blestem sacru. Howard Carter a descoperit mormântul faraonului în 1922, însă nu mult după aceasta, el ar fi fost găsit mort, fără o explicație concretă.

Blestemul lui Tutankhamon a fost un subiect de speculații încă din perioada antică, atunci când romanii au descoperit pentru prima dată povestea. Însă, abia în anul 1922, Howard Carter a reușit să descopere mormântul. Moartea lordului Carnarvon, principalul finanțator al expediției, și alte decese atribuite echipei de arheologi au alimentat teoria unui blestem supranatural. Însă, în ciuda mitului, cercetătorii au căutat explicații mai realiste pentru aceste întâmplări.

Blestemul lui Tutankhamon

Această legendă era foarte răspândită în Egipt, însă după deschiderea mormântului, acest blestem a fost pe prima pagină a tuturor ziarelor majore din lume.

Chiar din ziua în care Carter a deschis mormântul, zvonurile au început să circule. Un șarpe a ucis canarul său, un incident pe care egiptenii din echipa sa l-au interpretat ca un semn rău. Moartea lordului Carnarvon, la scurt timp după deschiderea mormântului, a întărit ideea unei pedepse divine. Jurnalista Marie Corelli a contribuit la amplificarea acestei temeri, sugerând că atingerea mormântului ar fi declanșat pericole necunoscute. După decesul lui Carnarvon, survenit în urma unei septicemii cauzate de o banală mușcătură de țânțar, zvonurile au devenit și mai puternice.

14:55, 18 May 2026

FOTO Mitul lui Isis și Osiris – legenda egipteană despre iubire, moarte și renaștere

11:00, 08 May 2026

FOTO Care este capitala Egiptului și de ce merită văzută? Iată tot ce poți face în acest oraș spectaculos!

Blestemul lui Tutankhamon a devenit o legendă internațională, susținută de mass-media și de personalități precum Arthur Conan Doyle. Ziarele, excluse de la publicarea exclusivă de către The Times, au căutat orice poveste care să capteze atenția publicului. Unii autori de ficțiune au susținut că lordul Carnarvon ar fi fost infectat de un țânțar contaminat de lichidele de îmbălsămare din mormânt. Până în anii 1970, moartea altor persoane legate de mormânt, inclusiv a echipajului care a transportat sarcofagul la Londra în 1972, a fost atribuită blestemului.

Mitul ar fi fost doar ghinion

Howard Carter a încercat constant să combată aceste mituri. El a explicat că în mormânt nu existau capcane, otrăvuri sau inscripții care să indice un blestem. De fapt, majoritatea celor care au participat la deschiderea mormântului au trăit mult după acel eveniment. Singura excepție notabilă a fost lordul Carnarvon, a cărui sănătate era deja afectată de un accident de mașină din 1901.

Cercetătorii au sugerat și alte explicații pentru moartea acestuia. În 2003, doi medici au publicat o scrisoare în The Lancet în care au menționat că Aspergillus, un tip de mucegai, ar fi putut cauza afecțiuni respiratorii fatale pentru cineva cu un sistem imunitar slăbit, așa cum era cazul lui Carnarvon. În 2013, cercetători de la Harvard au analizat pete maronii descoperite pe pereții mormântului, considerând că ar fi fost cauzate de ciuperci sau bacterii. Deși prezența acestora a fost confirmată, nu s-a stabilit o legătură clară cu moartea lordului Carnarvon.

În cele din urmă, explicația cea mai simplă este că decesele atribuite blestemului nu au fost decât coincidențe. Frank McClanahan, medicul care l-a tratat pe Carnarvon, a remarcat că, într-un grup mare de oameni, este inevitabil ca unii să moară în timp. Arheologii veneau și plecau constant din Valea Regilor, iar rata deceselor nu era mai mare decât cea obișnuită pentru acea perioadă.

Astăzi, blestemul lui Tutankhamon rămâne o legendă fascinantă, dar fără fundament științific sau dovezi clare. Arheologii moderni iau măsuri de precauție, purtând măști și mănuși pentru a se proteja de mucegaiurile din mormintele vechi. Cu toate acestea, mitul persistă, fiind o dovadă a puterii pe care o au poveștile bine spuse asupra imaginației colective.