Prima pagină » Magazin » Ce greșeli să evitați pentru a proteja grădina în perioadele caniculare?
Ce greșeli să evitați pentru a proteja grădina în perioadele caniculare?

Ce greșeli să evitați pentru a proteja grădina în perioadele caniculare?

22 iul. 2022, 16:43,
în Magazin

Mulți dintre noi ne dorim grădini superbe, desprinse din revistele de specialitate, așa că investim timp și bani pentru a ne transforma grădinile într-un mic colț de rai. Pentru ca grădina să se comporte bine în perioadele caniculare, este necesară o planificare inițială foarte atentă. Cu câteva idei bune de amenajare a curții și o planificare prealabilă riguroasă, valurile de căldură nu ar trebui să prezintă o problemă prea mare pentru grădină. Luați în considerare în ce parte a grădinii se află soarele în diferite momente ale zilei și alegeți plante, arbori și arbuști în consecință. Creați un loc de joacă pentru copii la umbră și aplicați mulci pe paturile de legume și flori.

Dar când valurile de căldură își fac apariția, din prea multă grijă, s-ar putea să facem grădinii mai mult rău decât bine. Iată, așadar, câteva greșeli pe care este recomandat să le evitați pentru a vă bucura de o grădină frumoasă și sănătoasă chiar și în timpul perioadelor caniculare:

Udarea la orele nepotrivite

Apa este esențială pentru a vă menține plantele luxuriante, hidratate și înflorite pe vreme caldă, însă contează foarte mult ora la care udați. Cel mai recomandat este să udați plantele dimineața, înainte să se încălzească. Dacă aveți plante în ghivece, cu atât mai mult ar trebui să le udați dimineața, deoarece acestea se pot usca rapid la căldură și pot avea nevoie de apă mai des. De asemenea, udați pământul, nu frunzele. Dacă plantele sunt în pământ, aplicați un strat de mulci la suprafața pământului pentru a menține umiditatea și pentru a reduce necesitatea de a plivi.

Nu inundați gazonul

O grădină frumoasă are nevoie de un gazon verde și sănătos, așa că se înțelege că un gazon îngălbenit și uscat ca paiul de la soarele fierbinte este un coșmar. Este important să știți când să udați gazonul în perioadele caniculare. Cel mai recomandat este să udați gazonul o dată pe săptămână dacă nu plouă, dar aveți grijă să nu inundați iarba. Dacă seceta persistă, solul poate deveni foarte uscat și dur, ceea ce poate face dificilă pătrunderea apei. Drept urmare, devine importantă aerarea gazonului fie cu un aerator de tip dop, fie cu un aerator cu vârf. Valurile de căldură, canicula și seceta reprezintă perioadele din an când ai nevoie de echipamente de grădinărit, inclusiv un aerator, scarificator și pistol de stropit sau aspersor. Aerarea solului va permite apei și oxigenului să se filtreze, contribuind astfel la un gazon sănătos.

Nu risipiți apă prețioasă

Aspersoarele sunt foarte convenabile, dar folosesc o mare cantitate de apă, iar în timpul secetelor, apa devine o resursă mai prețioasă ca oricând. Dacă doriți să economisiți apă sau să practicați o formă de grădinărit mai sustenabilă, nu mai udați cu furtunul ci, în schimb, încercați să colectați apă de ploaie în recipiente.

În cele din urmă, încercați să acordați o atenție sporită plantelor și arbuștilor pe care i-ați plantat recent. Plantele afectate de căldura excesivă vor dezvălui imediat indicii că se luptă. Frunzele lor se ofilesc sau se îngălbenesc, nu produc flori sau ramurile arbuștilor sunt slăbite. Florile, arbuștii și plantele cățărătoare recent plantate sunt expuse unui risc suplimentar, deoarece sistemul lor de rădăcini are nevoie de câțiva ani pentru a se dezvolta până în punctul în care planta va deveni rezistentă la secetă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026