WoW!

Ce greseli sa nu faci cand pregatesti gratar

Publicat: 14 oct. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ce greseli sa nu faci cand pregatesti gratar

Tipul de carne, perioada de marinare, dar si modul de gatire pot transforma o masa delicioasa intr-o adevarata bomba cu ceas pentru sanatate. Expertii ne sfatuiesc cum sa pregatim friptura pe gratar, ca sa nu ne imbolnavim de una dintre cele mai grave forme de cancer.

Cauza de ingrijorare este constituita de doi compusi diferiti care se pot forma in timpul gatitului pe gratar, cunoscuti ca fiind cancerigeni.

Astfel, aminele heterociclice (HCA) se formeaza in mancaruri bogate in proteine cand acestea sunt preparate la o temperatura foarte ridicata, precum cea a gratarului din curte, spune medicul Colleen Doyle, director de nutritie si activitate fizica la Societatea americana de cercetare a cancerului (ACS).

Cealalta substanta, hidrocarbura aromatica policiclica (PAH), se formeaza cand grasimea din carne se scurge si arde pe gratar, provocand fum, prin intermediul caruia compusii se pot depozita pe alimentul gatit.Diverse studii de specialitate au descoperit legaturi intre acesti compusi carcinogeni si forme grave de cancer. Conform unei cercetari citate de Health.com, consumul regulat de carne bine facuta, indiferent de modalitatea de preparare, ar creste cu 60 la suta posibilitatea aparitiei cancerului de pancreas.

Ce greseli sa nu faci cand pregatesti gratar

Potrivit Institutului pentru cancer din Statele Unite, un regim cu un nivel mare de amine heterociclice este cauza unui risc ridicat de cancer la san, colon, ficat, piele, plaman si prostata, iar dietele cu multe hidrocarburi aromatice policiclice au fost relationate cu leucemie, infectii gastrointestinale si cancer pulmonar.

Exista cateva modalitati de a preveni aparitia acestor compusi in timpul prepararii la gratar a carnii de porc, pui sau peste.

  • Cu cat este taiata mai subtire felia de carne, cu atat va cadea mai putina grasime pe gratarul incins. In plus, pestele si puiul au un nivel mai scazut de aminoacizi care duc la producerea de HCA, spune Doyle. Indepartarea pielii de pe carnea de pui poate fi si ea utila.
    Timpul efectiv in care carnea sta pe gratar este important si e recomandat sa fie cat mai scurt. Pestele, de exemplu, nu are nevoie de un interval la fel de lung pentru gatit ca cel pentru antricot, ceea ce inseamna ca substantele cancerigene au mai putin timp la dispozitie pentru a se forma. Expunerea la temperatura ridicata a gratarului poate fi limitata prin preincalzirea carnii la cuptor sau la microunde pentru cateva minute.
    Un alt sfat ar fi sa gatesti carnea la o temperatura mai joasa pe gratar, intrucat aminele heterociclice se formeaza la 162 grade Celsius.
    Este recomandat sa renunti la obiceiul de a perfora carnea pentru a vedea daca este bine facuta, mai spune Colleen Doyle, din moment ce astfel se poate scurge mai multa grasime si obtine mai mult fum.
    Si marinarea carnii cu doar 30 de minute inainte de preparare limiteaza formarea compusilor carcinogeni. Condimentele si aromele ofera protectie, potrivit Health.com, printre acestea aflandu-se ardeiul gras, cimbrul, salvia, usturoiul si mai ales rozmarinul.
    Alegerile pentru garnitura sunt de asemenea importante. Fructele si legumele sunt bogate in fitochimicale care combat cancerul si pot ajuta la anularea efectelor daunatoare ale carnii supragatite.
    Daca o parte din bucata de carne se arde, aceasta trebuie rasa si curatata, asa cum trebuie procedat si cu murdaria si arsurile care raman pe gratar. Pentru grasimea deosebit de greu de indepartat, Reader’s Digest vine cu urmatoarea recomandare: Puneti grilajul murdar intr-un sac de gunoi din plastic. Adaugati apa si detergent de vase si lasati totul asa in timpul noptii. Curatati gratarul si limpeziti.
Adauga un comentariu