Prima pagină » Actualitate » Ce se întâmplă cu elevii liceului afectat de explozia din Rahova! Situația este dramatică
Ce se întâmplă cu elevii liceului afectat de explozia din Rahova! Situația este dramatică

Ce se întâmplă cu elevii liceului afectat de explozia din Rahova! Situația este dramatică

22 oct. 2025, 08:32,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Elevii liceului „Dimitrie Bolintineanu” sunt într-o situație dramatică: autoritățile vor să-i mute pe cei peste 1.600 de copii în sectoarele învecinate. Oamenii sunt acum interesați ce se întâmplă cu elevii liceului afectat de explozia din Rahova. Cei peste 1.600 de elevi de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” ar putea fi mutați în Sectoarele 4 și 6.

Ce se întâmplă cu elevii liceului afectat de explozia din Rahova

Cei peste 1.600 de elevi ai liceului „Dimitrie Bolintineanu” ar putea fi mutați la unități de învățământ din Sectoarele 6 și 4, după ce experții Inspectoratului de Stat în Construcții au anunțat că un stâlp de rezistență al clădirii liceului a fost grav afectat de explozia devastatoare din cartierul Rahova.

În acest moment, toți elevii fac ore online, ca în perioada pandemiei de Covid-19. În incinta liceului, aflat chiar lângă blocul care a explodat, a fost organizat centrul de intervenție pentru ajutorarea locatarilor evacuați din blocul afectat de deflagrație.

După această săptămână de lecții online, urmează o săptămână de vacanță și „Săptămâna Altfel”. Așadar, elevii de la „Dimitrie Bolintineanu” ar trebui să revină la cursuri abia pe 10 noiembrie. Însă, dacă în aceste trei săptămâni nu se va face nimic pentru remedierea avariilor, copiii vor fi trimiși la școlile din alte sectoare.

Culmea, părinții unora dintre ei s-au mutat cu chirie în zona liceului „Dimitire Bolintineanu” tocmai pentru ca elevii să fie cât mai aproape de școală, mai ales că învață în două schimburi, iar unii scapă de la cursuri la ora 20.00, când deja este întuneric în această perioadă. Așadar, soarta familiilor respective este în mâinile autorităților.

Liceul are 1.638 de elevi, dintre care aproximativ 700 învață dimineața, iar restul de la prânz până ora 20.00.

Liceul, afectat de explozia violentă din Rahova

Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, din sectorul 5 al Capitalei, a fost afectat de explozia violentă care s-a produs, vineri, 17 octombrie 2025, la blocul aflat în spatele unităţii de învăţământ.

Camelia Lepădat, inspector școlar pentru comunicare la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a declarat că în momentul deflagrației elevii erau la ore, iar aproximativ 10 dintre aceștia au fost răniți ușor.

„Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu „Clădirea a fost evacuată preventiv, la recomandare a autorităților competente. S-a realizat evacuarea ca urmare a pericolului de explozie, conform recomandărilor echipelor de intervenție de la ISU sosite la fața locului. Elevii și personalul școlii au fost evacuați în siguranță, conform procedurilor pentru situații de urgență. Cei care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la sediul unității de învățământ și au fost preluați în siguranță de către părinți”, a declarat Camelia Lepădat.

Elevii se aflau la ore în momentul exploziei.

„Școala are și peste 60 de clase, deci peste 1500 de copii, deci erau, dar fiecare dintre ei sunt astăzi în siguranță”, a mai spus Camelia Lepădat.

Imaginile de la Liceul Bolintineanu arată că din cauza forţei exploziei, au fost sparte geamurile unor săli de clasă, au căzut bucăţi de tencuială şi au fost avariate bănci, mese sau elemente de tâmplărie.

Așadar, oamenii știu acum ce se întâmplă cu elevii liceului afectat de explozia din Rahova.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ilie Bolojan vorbește despre demisie! „Când nu voi mai fi premier, va fi o ușurare pentru că…”
Premierul Ilie Bolojan vorbește despre demisie, spunând că s‑a gândit să renunțe la funcție în contextul tensiunilor din coaliție și al criticilor interne. „Când nu voi mai fi premier, va fi o ușurare, pentru că este o activitate foarte solicitantă și foarte dificilă”, a declarat șeful Guvernului. Ilie Bolojan vorbește despre demisie! Premierul Ilie Bolojan […]
Ilie Bolojan vorbește despre demisie! „Când nu voi mai fi premier, va fi o ușurare pentru că…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 februarie 2026
10 februarie 2026