Prima pagină » Cancan ultimă oră » Ce se întâmplă cu Ioana Ignat la câteva luni de la despărțirea de Sebastian Dobrincu. „Merg destul de des la Botoșani”

Ce se întâmplă cu Ioana Ignat la câteva luni de la despărțirea de Sebastian Dobrincu. „Merg destul de des la Botoșani”

14 iul. 2024, 11:20,
în Cancan ultimă oră

În luna martie a acestui an, Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au anunțat că s-au despărțit și fiecare dintre ei s-a concentrat pe carieră. Artista a acordat recent un interviu, în care a vorbit despre planurile ei cu privire la cariera muzicală, dar și despre cum se menține în formă.

muzicală.

Ioana Ignat are 25 de ani și a devenit cunoscută odată cu participarea la Vocea României sezonul șase, unde a ajuns până în finală. După despărțirea de Sebastian Dobrincu, Ioana s-a concentrat pe cariera sa.

„Este o vară destul de aglomerată, ca de obicei, pot să zic. Sunt pe drumuri, cu concerte. Albumul s-a lansat, mai am de lansat încă vreo șase piese de pe album. Chiar acum trei zile am lansat o piesă cu Moonsound, care e superdrăguță, s-o ascultați. Și da, urmează proiecte noi, muncim cu drag și spor și o să urmeze chestii foarte drăguțe”, a spus Ioana Ignat, pentru Unica.ro.

Ioana Ignat a dezvăluit pentru Unica și cum se menține în formă

Fosta iubită a lui Sebastian Dobrincu face mișcare aproape zilnic, inclusiv atunci când este plecată prin țară la concerte.

„Încerc să mănânc cât mai sănătos, cât mai organic, cât mai puțin procesat. Nu mc chipsuri, dulciuri, mâncăruri ambalate din magazin. Dacă vreau să mănânc ceva dulce, îmi gătesc singură. Se mai întâmplă, normal, într-o vacanță sau la o petrecere, să mai gust câte o prăjitură, dar încerc cât mai puțin. Și da, evit, nu știu, fast foodurile. O șaorma mai merge câteodată, dar încerc să mănânc cât mai sănătos, cât mai organic”, a mai spus Ioana Ignat.

Ioana Ignat provine dintr-o familie numeroasă cu patru fete și doi băieți, iar artista este foarte apropiată de aceștia. Merge săptămânal să își viziteze părintii, acolo unde își încarcă bateriile.

„Sport, plimbări, sesiuni la studio, citesc, mă văd cu familia. Merg destul de des la Botoșani, la ai mei. Abia aștept să-i văd din nou, săptămâna viitoare, cred. Deci îmi găsesc tot timpul ceva de făcut, productiv și care să-mi aducă satisfacție și o stare de bine”, a spus Ioana Ignat, pentru Unica.ro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului
Un român originar din Republica Moldova și stabilit în Italia a murit în condiții încă neelucidate, la doar 34 de ani, după ce a fost găsit dezorientat pe o stradă din provincia Lodi. Bărbatul urma să se căsătorească în perioada următoare, iar decesul său a șocat familia și comunitatea locală. Autoritățile italiene au deschis o […]
Moarte suspectă, la doar 34 de ani, chiar înainte de nuntă. Autoritățile din Italia încearcă să stabilească cauza decesului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2026
22 iulie 2026