Prima pagină » Sanatate » Ce simptome prezintă infecția cu Omicron la adulți? Iată tot ce trebuie să cunoști!

Ce simptome prezintă infecția cu Omicron la adulți? Iată tot ce trebuie să cunoști!

02 mart. 2026, 14:28,
Ionela Melinte în Sanatate

Infecțiea cu Omicron are simptome specifice la adulți. Printre cele mai cunoscute sunt congestiile nazale, durerea în gât, oboseala, durerile de cap, tusea, strănutul, durerile musculare și articulare, dar și febra. MedLife susține că, printre simptomele mai puțin frecvente se numără pierdeea gustului și a mirosului, greața, vărsăturile sau diareea, conjunctivita, dar și transpirațiile nocturne.

Evoluția bolii diferă de la o persoană la alta și nu poate fi anticipată cu exactitate. Unele persoane pot avea doar simptome discrete, în timp ce altele dezvoltă manifestări intense sau complicații respiratorii. Testarea și izolarea reprezintă pași importanți pentru ca infecția să nu fie răspândită.

Simptome întâlnite la adulți în cazul infecției cu Omicron

În cazul adulților, primele semne apar, de regulă, la aproximativ 3-4 de la infectare. Debutul este adesea brusc și seamănă cu cel al unei viroze respiratorii obișnuite. Cele mai frecvente manifestări sunt secrețiile nazale abundente, senzația de nas înfundat, durerile de cap și usturimea sau durerea de gât. Potrivit Sistemului Medical MedLife, mulți pacienți acuză o stare pronunțată de oboseală, dureri musculare și articulare, precum febra, care poate fi ușoară sau moderată.

Spre deosebire de alte variante, pierderea gustului și a mirosului este mai rară, iar tusea persistentă nu este întotdeauna prezentă. Cu toate acestea, unii pacienți pot dezvolta tuse seacă, mai ales în zilele următoare debutului. În anumite cazuri mai pot apărea și simptome digestive, precum greața sau diareea. Intensitatea simptomelor variază semnificativ deoarece unele persoane reușesc să își continue activitățile zilnice, în timp ce altele au nevoie de repaus la pat din cauza stării generale alterate.

Durata bolii este, în medie, de aproximativ 5 zile, însă la unele persoane simptomele pot persista până la 2 săptămâni. Chiar și după dispariția manifestărilor acute, pot rămâne stări de oboseală accentuată sau dificultăți de concentrare. Deși multe cazuri sunt considerate ușoare, există situații în care apar complicații respiratorii, în special la persoanele cu boli cronice sau sistem imunitar slăbit.

Ce măsuri trebuie luate și când este necesar consultul medical

În cazul apariției simptomelor, testarea rapidă este recomandată cât mai curând. Dacă rezultatul este negativ, dar manifestările continuă, testul poate fi repetat după 48 de ore sau se poate efectua un test RT-PCR pentru confirmare. Persoanele care primesc un rezultat pozitiv trebuie să se izoleze și să evite contactul cu alte persoane, chiar dacă simptomele sunt ușoare.

Tratamentul este, în cele mai multe cazuri, simptomatic și presupune repaus, hidratare corespunzătoare, alimentație echilibrată și administrarea medicamentelor recomandate de medic pentru febră sau dureri. Monitorizarea temperaturii și a saturației de oxigen este importantă, mai ales la persoanele cu factori de risc. O febră care depășește 38,5 de grade Celsius și nu scade la tratament sau o saturație a oxigenului sub 90% reprezintă semnale de alarmă și necesită prezentarea urgentă la medic.

În plus, purtarea măștii în spații închise sau aglomerate, igiena riguroasă a mâinilor și aerisirea frecventă a încăperilor rămân măsuri esențiale de prevenție. Deși varianta este asociată, în general, cu forme mai puțin agresive, numărul mare de infectări poate duce la cazuri grave. Din acest motiv, atenția la simptome și respectarea recomandărilor medicale sunt esențiale pentru protejarea sănătății.

Prin urmare, printre cele mai comune simptome de infectare cu Omicron la adulți sunt congestiile nazale, durerea în gât, oboseala, durerile de cap și cele musculare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini
Un accident grav a avut loc pe DN22, în Constanța, miercuri, 22 aprilie, pe DN22, între localitățile Săcele și Tariverde, în zona Gura Dobrogei, la kilometrul 264. În urma coliziunii dintre trei autoturisme, un bărbat și-a pierdut viața, iar alte mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele fiind în stare gravă. Impactul a […]
Accident grav pe DN22, în Constanța! Un bărbat a murit și mai multe persoane au fost rănite după impactul dintre trei mașini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 aprilie 2026
23 aprilie 2026