International

Ce spune Joe Biden despre atacul armat din Texas, unde au murit zeci de copii

Publicat: 25 mai 2022
Joe Biden vorbeste despre atacul armat din Texas
Joe Biden afirmă că fabricanţii de arme au făcut profituri colosale după ce s-au promovat agresiv armele de asalt

Preşedintele Statelor Unite ale Americii a avut o primă reacţie în urma atacului armat din Texas. Joe Biden a menţionat marţi, 24 mai 2022, că este necesar să fie adoptate o serie de măsuri de reglementare.

Biden a făcut un apel la a „înfrunta lobby-ul armelor”, după ce a fost înregistrat un atac armat într-o unitate de învăţământ și au murit zeci de copii, potrivit AFP.

Zeci de morţi, în urma atacului armat din Texas. Ce spune Joe Biden

Liderul Statelor Unite ale Americii s-a arătat profund marcat, după ce SUA a reintrat în coşmarul atacurilor armate în şcoli şi nu numai.

„Speram devenind preşedinte să nu am de a face cu asta”, a afirmat democratul de 79 de ani, ajuns în faţa camerelor de luat vederi la Casa Albă, la câteva ore după ce 18 copii şi cel puţin un adult au fost ucişi într-un atac armat la o şcoală primară din Uvalde, statul Texas.

Biden a menţionat că este dezgustat şi obosit. De asemenea, liderul SUA a întrebat când se va înfrunta cu lobby-ul armelor.

„Când, pentru numele lui Dumnezeu, vom înfrunta cu lobby-ul armelor?”, a spus preşedintele, informat despre tragedie în avionul care îl readucea dintr-un turneu diplomatic în Asia.

Ce spune liderul SUA despre fabricanţii de arme

Joe Biden afirmă că fabricanţii de arme au făcut profituri colosale după ce s-au promovat agresiv armele de asalt.

„Nu-mi spuneţi că nu putem avea un impact asupra acestui măcel”, a spus din nou Joe Biden, în legătură cu flagelul morţilor din cauza armelor de foc în Statele Unite. Cu faţa atrasă, el a îndemnat la „transformarea durerii în acţiune” pentru a reglementa mai mult armele în ţară şi, în special, armele de asalt.

„Fabricanţii de arme au petrecut două decenii promovând agresiv armele de asalt care le aduc cele mai importante profituri”, a denunţat el.

Se doreşte aplicarea unei interdicţii pentru armele de asalt

Preşedintele democrat a criticat vehement opoziţia republicană, care îi blochează toate încercările de a trece prin Congres o serie de măsuri, cum ar fi verificarea obligatorie a cazierului şi antecedentelor psihiatrice ale persoanelor care achiziţionează arme.

Reamintim faptul că tabăra conservatoare a refuzat până în momentul de faţă să aplice o interdicţie în ceea ce priveşte comercializarea puştilor de asalt către civili, precum cea care a existat în Statele Unite ale Americii între anii 1994 şi 2004 pentru anumite arme semiautomate.

„Pe cei care blochează sau întârzie legislaţia de bun simţ privind armele (…) nu îi vom uita”, a mai spus Joe Biden, care poate emite doar decrete controlând limitat circulaţia armelor de foc.

„A pierde un copil este ca şi cum ţi s-ar smulge o parte din suflet”, a mai lansat acest fervent catolic, care a pierdut el însuşi doi copii, o fiică încă bebeluş într-un accident şi un fiu adult mort de cancer.

Alături de soţia sa, Jill Biden, el a îndemnat Statele Unite „să se roage” pentru familiile îndoliate.

„Vor avea nevoie de mult ajutor, de multe rugăciuni”, a mai spus liderul de la Casa Albă, citat de AFP.

Salvador Ramos, în vârstă de 18 ani, este suspectul principal în uciderea a 19 copii într-o scoală din SUA într-un atac armat.




Adauga un comentariu