Doliu în lumea filmului! A murit marele actor Patrick Stewart, vedeta din „Star Trek” și „X-Men”! Actorul avea 86 de ani și suferea de mai multe afecțiuni, precum Alzheimer și demența cu corpi Lewy. Patrick Stewart a devenit cunoscut cu rolul pe care l-a interpretat, căpitanul Jean-Luc Picard, în Star Trek. Actorul s-a stins din viață miercuri, 28 octombrie 2026, la reședința sa din Los Angeles, sub ochii soției. Anunțul tragic a fost făcut joi, 29 octombrie, pe pagina lui de socializare, prin intermediul unui mesaj emoționant.
Doliu în lumea filmului!
Este doliu în lumea filmului după ce s-a stins din viață celebrul actor Patrick Stewart, vedeta din „Star Trek” și „X-Men”. Acesta suferea de mai multe boli și a murit înconjurat de familie, prieteni și în grija soției lui, notează cancan.ro. Moartea actorului este o pierdere grea pentru lumea filmului internațional. Soția sa, Sunny, i-a fost alături până în ultima clipă și a transmis un mesaj emoționant prin care a anunțat decesul legendarului artist.
„A fost ținut în îmbrățișarea caldă a familiei și a prietenilor, înconjurat de muzică live, rugăciuni, lacrimi, râsete și acel tip de emoție profundă pe care numai el o putea inspira după o viață întreagă dedicată nouă tuturor. Vom prețui pentru totdeauna liniștea și reflecția de pe chipul său, o amintire veșnică a grației lui invincibile. Fiu al orașului Mirfield din West Riding, Yorkshire, el a parcurs un drum de la Royal Shakespeare Company către o carieră la fel de apreciată, care s-a întins pe șase decenii pe Broadway, pe marele ecran și în televiziune”, este mesajul de pe pagina de Instagram.
Actorul cu o carieră impresionantă, de peste șase decenii
Patrick Stewart și-a început cariera în teatru și a devenit membru al prestigioasei Royal Shakespeare Company, unde a interpretat cu măiestrie roluri din operele lui William Shakespeare. Consacrarea internațională a venit odată cu rolul căpitanului Jean-Luc Picard din serialul „Star Trek: The Next Generation”, difuzat între 1987 și 1994. Începând cu anul 2000, Stewart a devenit cunoscut unei noi generații de spectatori prin interpretarea profesorului Charles Xavier, liderul echipei de mutanți din filmele „X-Men”, precizează adevarul.ro. Studiourile Marvel au transmis un mesaj de condoleanțe după anunțarea decesului lui Patrick Stewart.
„Sir Patrick a adus la viață personajul profesorului Charles Xavier cu o grație, o inteligență și o umanitate extraordinare, definind personajul pentru generații de fani”, au transmis reprezentanții Marvel.
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek” și profesorului Charles Xavier din franciza „X-Men”, a murit miercuri, 28 octombrie, la locuința sa din Los Angeles. Avea 86 de ani și suferea de boala Alzheimer și demență. Patrick Stewart a fost căsătorit, în perioada 1966-1990, cu coregrafa Sheila Falconer, cu care a avut doi copii. Între 2000-2003, a fost căsătorit cu producătoarea Wendy Neuss. În septembrie 2013, actorul s-a recăsătorit cu solista de jazz Sunny Ozell, care i-a fost alături până în ultimele clipe de viață. Moartea legendarului actor Patrick Stewart lasă un gol imens în lumea filmului. Artistul va rămâne în memoria colectivă cu rolulrile sale impresionante din „Star Trek” și „X-Men”.