Ce sunt cifrele romane. De când se folosesc

Cifrele romane reprezintă șapte simboluri grafice, combinate între ele prin semnele preluate din alfabetul limbii latine. Vezi în continuare care sunt literele și ce numere reprezintă cifrele romane!

Ce sunt cifrele romane

Cifrele romane preluate din alfabetul limbii latine sunt: I, V, X, L, C, D, M. Cifrele reprezintă în ordine numerele: 1, 5, 10, 50, 100, 500 și 1.000. Au fost folosite pentru a scrie numerele în civilizația antică.

Un număr scris în cifre romane este citit de la stânga la dreapta, iar valoarea numărului se află făcând suma valorilor individuale a fiecărui simbol. Excepția se face în cazul în care unul dintre simbolurile precedente este un simbol de valoare superioară. Atunci, se va scădea valoarea primului simbol din valoarea ultimului simbol.

10:52

FOTO Cum se scrie corect: „vom” sau „v-om”? Explicația simplă pe care mulți o ignoră atunci când scriu

Numerația romană este un sistem de numerație aditiv utilizat de romanii din Antichitate. Cifrele romane nu permiteau utilizatorilor lor să calculeze cu ajutorul abacelor.

De când se folosesc

Până la romani, civilizația etruscă din peninsula Italică a fost cea care a copiat sistemul grecesc de numerație acrofonic, iar romanii l-au adaptat alfabetului lor: I, Λ, X, ⋔, 8, ⊕ pentru I, V, X, L, C, M.

De la început cifrele romane erau: 1 → I, 10 → X , 100 → C (inițiala cuvântului centum), 1.000 → M (inițiala cuvântului mille). Cifrele V, L și D lipseau. Inițial se foloseau alte simboluri pentru 1.000 – (I), pentru 10.000 – ((I)), iar pentru 100.000 – (((I))).

În sistemul de numerație roman nu există cifra zero. Până în secolul al XIX-lea, pentru cifra „patru” se folosea în special simbolul aditiv „IIII”, deși simbolul substractiv „IV” se întâlnește deja în manuscrisul „Forme of Cury”, datat cu anul 1390. Forma actuală a cifrei IV corespunzătoare lui patru s-a fixat numai după apariția cărților tipărite.

Cifrele romane apar pe monedele imperiale în indicațiile de titulatură purtată în mai multe rânduri, ca titlul de imperator (exemplu: IMP XII), de putere tribuniciară (exemplu: TR PP II) sau de consul (exemplu: COS II). Printre aceste notații, formele aditive IIII și VIIII sunt cele folosite în mod curent. (Vezi, de exemplu, reversul sesterțului de alături, cu indicația COS IIII și nu COS IV, privitor la al patrulea consulat al lui Antoninus Pius). Aceasta este notația originară a cifrelor romane, formele sustractive, de tipul IV, IX, sunt mai recente și nu sunt folosite pe monedele romane.

Cifre romane apar și în secolul al IV-lea, precum și în cele următoare, pe reversurile monedelor bătute pentru aniversarea domniei. Și acolo se găsesc notații aditive pentru cifre: o monedă emisă la 30 de ani de domnie a lui Constanțiu al II-lea poartă inscripția VOT XXX MULTIS XXXX.