Prima pagină » Sanatate » Ceai de rostopască – Beneficiile pe care ni le poate aduce acesta

Ceai de rostopască – Beneficiile pe care ni le poate aduce acesta

22 mart. 2022, 14:56,
în Sanatate

Ceaiul de rostopască are mai multe beneficii. Acesta este folosit ca remediu natural în combaterea anumitor afecțiuni sau în păstrarea sănătății unor organe interne. Din cauza gustului său puțin neplăcut, nu este foarte popular, însă este foarte benefic.

Ce este rostopasca

Rostopasca este o plantă medicinală care face parte din familia Papaveraceae. Specialiștii se referă la această floare drept Chelidonium majus L., însă în popor este mult mai cunoscută drept negelariță sau iarbă de negi. În unele regiuni, mai poartă denumiri precum mac sălbatic, negeloaă, măselariță, buruiană de cele sfinte, iarba-rândunelei și altele.

Aceasta este considerată o plantă erbacee, cu flori de culoare galbenă. Este interesant faptul că atunci când face contact cu aerul, floarea se brunifică.

Aceasta înflorește de pe la sfârșitul primăverii (luna aprilie) până  la începutul toamnei (în septembrie).

Aceasta se poate regăsi oriunde, adesea în păduri, câmpii, munți, dar și în grădini, pe marginea drumurilor și așa mai departe.

Ceai de rostopască – Beneficii

Ceaiul este, în general, foarte benefic organismului nostru. În funcție de plantele din care ete preparat, acesta poate ajuta în ameliorarea unor afecțiuni diferite. Încă din timpuri antice, rostopsca este folosită în combaterea bolilor de ficat sau problemelor digestive.

Ceaiul de rostopască este indicat celor care suferă de constipație, de exemplu. De asemenea, acesta este folosit și pentru combaterea problemelor care apar la nivelul stomacului. Persoanele care suferă de boala refluxului gastroesofagian, de exemplu, pot urma o cură cu acest ceai. În decursul unei luni întregi, vor observa efectele sale, cum ar fi încetarea stării de greață, combaterea vărsăturilor, și chiar calmarea durerilor. Este bine de știut că rostopasca poate avea și efecte analgezice, consumată în anumite cantități.

O altă calitate foarte valoroasă a acestui ceai este că poate ajuta regenerarea ficatului. De aceea, este indicat în tratarea oricărui tip de hepatită (A, B, C). Chiar și atunci când este vorba de hepatita cauzată de consumul de alcool în exces, acest ceai are efect.

Alte utilizări ale acestei plante medicinale

Rostopasca este folosită încă din perioada Evului Mediu, drept remediu naturist împotriva negilor. Nu există încă dovezi atestate de studii sau de specialiști care să ateste că rostopasca chiar poate combate negii, însă persoanele pasionate de medicina naturistă susțin că are efecte miraculoase. Acest tratament se face cu ajutorul unei comprese din rostopască, însă nu planta aplicată direct pe piele.

Un alt efect care nu a fost dovedit sau atestat încă de medici, este calmarea durerilor articulare. Multe persoane folosesc rostopasca în acest scop.

Ce contraindicații are rostopasca

Este bine ca înainte de a ne folosi de remedii naturiste pe bază de rostopască, să ne consultăm cu medicul specialist. Există anumite categorii de persoane cărora nu le este indicat să consume rostopasca. De exemplu, viitoarele mămici sau cele care alăptează trebuie să aibă grijă ce suplimente alimentare folosesc, pentru că nu există mereu dovezi că acestea nu le sunt dăunătoare în vreun fel.

O altă categorie ar putea fi reprezentată de persoanele care sunt diagnosticate cu boli imune. Datorită calității sale de a stimula sistemul imunitar, rostopasca poate fi periculoasă pentru aceste persoane.

Așadar, ceaiul de rostopască poate avea beneficii, dar și contraindicații. Este indicat ca înainte de a încerca să ne tratăm singuri prin remedii naturiste, să discutăm cu doctorul specialist.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026