Prima pagină » National » Cel mai mare carambol din lume. O femeie care urmărea Turul Franţei a reuşit să rănească zeci de ciclişti – FOTO/VIDEO

Cel mai mare carambol din lume. O femeie care urmărea Turul Franţei a reuşit să rănească zeci de ciclişti – FOTO/VIDEO

27 iun. 2021, 17:10,
în National

Cea mai ghinionista zi pentru participanţii la Turul Franţei. Oraganizatorii Turului ciclist al Franţei 2021 vor să depună plangera împotriva femeii care a provocat unul dintre cele mai mari caramboluri, sâmbăta 26 iunie 2021, în prima etapă a „Marii Bucle”, informează AFP. Unul dintre cicliști s-a lovit de pancartă pe care femeia o ținea pe marginea drumului.

Organizatorii au insistat să fie respectate regulile de securitate de către participanţii la Turul Franţei, unde au avut loc două incidente în care mai mulți cicliști au căzut în ultima jumătate de oră a cursei.

„Vom depune plângere împotriva acestei doamne, care s-a comportat foarte prost”, a declarat directorul-adjunct al Turului, Pierre-Yves Thouault.
„Să facem în aşa fel încât spectacolul care ne-a fost propus să nu fie umbrit de comportamente indamisibile din partea unei infime minorităţi a spectatorilor”, a adăugat acesta.

Când s-a produs căzătură

Căzătura s-a produs la aproximativ 45 de km înainte de linia de sosire a primei etape a Turului ciclist al Franţei, sâmbătă, la Landerneau. Ciclistul echipei Jumbo, germanul Tony Martin, era plasat în primele rânduri ale plutonului fiind foarte aproape de marginea străzii. Căzătura ciclistului a fost provocată de către o femeie care ţinea o pancarda în mână. El a antrenat în cădere numeroşi cicliști, generându-se o imensă confuzie, cu sportivi la pământ, printre care au fost și răniți.

În urma căzăturii 3 participanţi au fost nevoiţi să renunţe şi n-au putut termina prima erapa: germanul Jasha Sutterlin (DSM), lituanianul Ignatas Konovalovas (Groupama-FDJ) şi francezul Cyril Lemoine (BB Hotels). Spaniolul Marc Soler (Movistar) a abandonat şi el după încheierea etapei, ca urmare a unor fracturi la braţul stâng în urma căzăturii.

Soler a reuşit însă să se ridice şi să termine cursa cu „o puternică durere la încheietura mâinii stângi”, trecând linia de sosire cu o întârziere de o jumătate de oră în etapa dintre Brest şi Landerneau, câştigată de francezul Julian Alaphilippe.

Plimbarea cu bicicleta i-a adus moartea unui ieșean

Chiar daca în Turul Franței nici un cilist și-a pierdut viața, în urmă cu mai bine de o lună, pe data de 16 mai 2021, un tânăr și-a pierdut viața după ce a ieșit la plimbare cu bicicleta prin sat. Ionuț Antonică avea 17 ani și era din comuna Răducăneni. Duminică a ieșit să se plimbe cu bicicleta, așa cum o mai făcuse de multe ori. Nici prin cap nu i-a trecut probabil că va fi ultima lui plimbare. Era aproape seară când puștiul a intrat cu viteză într-o curbă, pe bicicletă. Roțile au alunecat, iar el s-a izbit de un stâlp. Impactul a fost atât de puternic încât capul său a fost practic crăpat în două. A început să sângereze violent, iar martorii au sunat la numărul unic de urgențe 112 să ceară ajutor. O ambulanță a ajuns la fața locului pentru a-i acorda primele îngrijiri. Din păcate, rana suferită în urma impactului a fost incompatibilă cu viața, iar tânărul s-a stins sub ochii medicilor care nu au putut să facă nimic.

„A venit salvarea, l-au luat din șanț și l-au pus pe targă. Eu n-am văzut așa ceva în viața mea. Ziceai că e o găleată de sânge pe jos. El, săracu, respira cumva când a fost luat din șanț, dar avea capul despicat în două. Cineva zicea că se vedea creierul. Doamne ferește de așa ceva”, a spus un localnic.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 martie 2026
24 martie 2026
Articole similare
Se dă la subalterne
02:00
Se dă la subalterne
Cuza Vodă, strada din Iași cu cele mai multe spații pentru închiriat. Costin Frij: „E o reașezare de businessuri acolo, în zonă”
02:00
FOTO Cuza Vodă, strada din Iași cu cele mai multe spații pentru închiriat. Costin Frij: „E o reașezare de businessuri acolo, în zonă”
Garda de Mediu Iași a amendat firmele și primăriile din județ cu 200.000 de lei. Continuă verificările din mediul rural în domeniul gestionării deșeurilor
02:00
FOTO Garda de Mediu Iași a amendat firmele și primăriile din județ cu 200.000 de lei. Continuă verificările din mediul rural în domeniul gestionării deșeurilor
Ionuț Cocia, bărbatul care bănuiește că socrul său a fost omorât de niște localnici din comuna Grajduri, cere ordin de protecție împotriva celor pe care îi suspectează: „Mi-au transmis că mă omoară în casă!”
02:00
Ionuț Cocia, bărbatul care bănuiește că socrul său a fost omorât de niște localnici din comuna Grajduri, cere ordin de protecție împotriva celor pe care îi suspectează: „Mi-au transmis că mă omoară în casă!”
Rezultate de excepție, obținute de ieșeanca Andreea Verdeș, la Aphrodite Cup din Atena! Gimnasta a făcut spectacol și s-a întors acasă cu 3 medalii
02:00
Rezultate de excepție, obținute de ieșeanca Andreea Verdeș, la Aphrodite Cup din Atena! Gimnasta a făcut spectacol și s-a întors acasă cu 3 medalii
Un paznic de la clubul Styl House, deținut de soția primarului, ar fi agresat un bărbat, fără motiv! Victimă: „M-au lovit la gură, la cap, la ambele mâini și mă doare un picior”
02:00
FOTOVIDEO Un paznic de la clubul Styl House, deținut de soția primarului, ar fi agresat un bărbat, fără motiv! Victimă: „M-au lovit la gură, la cap, la ambele mâini și mă doare un picior”
Muzeul de Istorie organizează lansarea unui volum dedicat celor 100 de ani de la inaugurarea Palatului de Justiție Iași. Vor fi prezentate articole din presa vremii
02:00
Muzeul de Istorie organizează lansarea unui volum dedicat celor 100 de ani de la inaugurarea Palatului de Justiție Iași. Vor fi prezentate articole din presa vremii
Primăriile blochează accesarea subvențiilor. Fermier: „Mi s-a spus așa, direct, că trebuie să plătesc impozitul dacă vreau să primesc adeverința”
02:00
Primăriile blochează accesarea subvențiilor. Fermier: „Mi s-a spus așa, direct, că trebuie să plătesc impozitul dacă vreau să primesc adeverința”
Jaful de la Iași, din casa burdușită cu bani, bijuterii și ceasuri, a fost la pont. Locuința aparține fraților Acatrinei, dați în urmărire după ce au fost condamnați pentru trafic de persoane
02:00
FOTOEXCLUSIV Jaful de la Iași, din casa burdușită cu bani, bijuterii și ceasuri, a fost la pont. Locuința aparține fraților Acatrinei, dați în urmărire după ce au fost condamnați pentru trafic de persoane
Un avocat este judecat pentru că și-a amenințat soția și fiul! Martorul: „El s-a mutat la amantă, dar și ea îl mai dă afară din casă!”
02:00
FOTO Un avocat este judecat pentru că și-a amenințat soția și fiul! Martorul: „El s-a mutat la amantă, dar și ea îl mai dă afară din casă!”