Prima pagină » Cancan ultimă oră » Celebrul cardiolog roman desfiinţează un mit celebru: curentul nu da nicio boală, iar virozele nu se tratează cu antibiotice
Celebrul cardiolog roman desfiinţează un mit celebru: curentul nu da nicio boală, iar virozele nu se tratează cu antibiotice

Celebrul cardiolog roman desfiinţează un mit celebru: curentul nu da nicio boală, iar virozele nu se tratează cu antibiotice

07 nov. 2019, 10:30,
în Cancan ultimă oră

Medicul Vasi Rădulescu publică, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, o listă de „30 de lucruri care vor fi valabile și-n 2019”. Printre acestea: „Homeopatia este eficientă doar în sindromul buzunarelor preapline. În rest nu tratează absolut nimic. Nu e nicio relație între vaccinuri și autism. Oricât ar inventa sau scormoni unii. Nu există detox. E un marketing care ia mințile multora. Toxinele și produșii de metabolizare sunt scoși din corp de rinichi, ficat, plămâni, piele.”

Postarea integrală a lui Vasi Rădulescu:

„30 de lucruri care vor fi valabile și-n 2019:

1. Homeopatia este eficientă doar în sindromul buzunarelor preapline. În rest nu tratează absolut nimic.

2. Nu e nicio relație între vaccinuri și autism. Oricât ar inventa sau scormoni unii.

3. Uleiurile esențiale n-au treabă cu medicina. Nu vindecă nimic. Probabil miros frumos și cam atât.

4. Dexametazona tot nu se nebulizează, ea având doar indicație intramusculară sau intravenoasă.

5. N-ai cum să aliniezi ceakrele pentru că nu există așa ceva.

6. Terapia apucatului îngerilor de aripi are și ea efecte miraculoase pe golitul buzunarelor. Cam atât.

7. Impunerea dietei fără gluten în populația generală nu are nicio noimă, ea fiind indicată celor cu boală celiacă.

8. Nu există detox. E un marketing care ia mințile multora. Toxinele și produșii de metabolizare sunt scoși din corp de rinichi, ficat, plămâni, piele.

9. Protectoarele hepatice n-au nicio treabă de cele mai multe ori. Nu fac decât să obosească ficatul.

10. Suplimentele minerale și vitaminice se dau pe indicații precise, când sunt carențe sau situații deosebite. În rest nu au efecte notabile.

11. Nu există nicio dietă capabilă să vindece vreun tip de cancer.

12. Biorezonanțele, spiridușii magici și alte aparate cu unde aiuritoare n-au fundament științific, deci nu produc efecte pozitive.

13. Nimeni nu-și folosește decât 10% din creier (bine, unii politicieni continuă să o facă, admit).

14. Nu există cădere de calciu.

15. Nimeni nu-și poate înghiți limba.

16. Nu se va da șoc electric atunci când inima este în asistolie (oprită). Șocul ăsta face: oprește inima și-i dă ocazia să facă restart, pe curat, anulând o aritmie.

17. Creierul tot nu doare, că nu are receptori de durere. Dor învelișurile meningeale, mușchii cranieni.

18. Ecuația slăbirii e simplă: arzi mai mult decât mănânci. Sportul nu e obligatoriu pentru slăbit.

19. Cititul pe întuneric nu dăunează vederii. Citiți oricând, numai citiți.

20. Pulsul nu înseamnă de câte ori bate inima pe minut. Aceea e frecvență cardiacă. Pulsul e percepția curgerii sanguine.

21. Cea mai bună tensiune arterială la adult este 120/70 mmHg. La vârstnici nu se mai acceptă valori mai măricele.

22. Antibioticele tot n-au efect în viroze, adică pe virusuri.

23. Se spune „stare de conștiență”, nu „cunoștință”.

24. Apa superalcalină n-are niciun efect benefic, e iarăși un marketing aberant.

25. Apele cu vitamine sunt cool, dar n-au nicio treabă cu starea de bine. Corpul își ia tot ce are nevoie dintr-o alimentație diversificată și echilibrată. Apă plată rămâne sfântă.

26. Nu există vitamine capabile să trateze vreun cancer (a se vedea B17, zisă și amigdalină).

27. Curentul e un mit românesc. El nu dă nicio boală.

28. Nimeni nu se poate îngrășa doar uitându-se la o salată. Asta vine din mâncat mult și prost, respectiv sedentarism.

29. Nicio dietă prin care se pierd multe kilograme pe lună nu e safe. Masă corporală trebuie să reflecte principii sănătoase de viață, cu moderație în orice.

30. Singurătatea e aducătoare de boală, scade durata vieții, atrage depresii. Stați lângă alți oameni buni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Un marinar filipinez în vârstă de 46 de ani a decedat după incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon în Marea Neagră. Autoritățile române continuă ancheta și monitorizarea navei avariate. Bilanțul incidentului produs în largul Mării Negre s-a agravat. Unul dintre marinarii răniți în incendiul izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a murit la […]
Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026