Câțiva cetățeni din comuna Moșna, județul Iași, au fost înșelați de către reprezentanții unei firme din județul Bacău. Reprezentanții firmei Fotooptika SRL au distribuit, la începutul lunii decembrie 2025, pliante prin comuna Moșna, anunțând că oferă servicii oftalmologice. Câțiva oameni au mers la control, au plătit pentru ochelari, însă nu au mai primit produsele.
Clienții au încercat în zadar să ia legătura cu reprezentanții firmei, iar până în momentul de față nu au reușit să își recupereze banii sau să își primească ochelarii de vedere.
Cetățenii dintr-o comună din Iași au fost înșelați
Oana Ioniță, din comuna Moșna, povestește că de aproape două luni încearcă să recupereze cei 800 de lei pe care i-a plătit pentru o pereche de ochelari. De atunci, reprezentanții firmei îi ignoră mesajele și apelurile.
„Eu am făcut control la începutul lui decembrie, cu soțul meu. Erau două persoane care împărțeau afișe prin sat, iar când sunam la numărul de telefon, răspundea o femeie și îl dădea imediat pe doctorul Ovidiu. Doar atât știm, cum îl cheamă. Nu apare nicăieri numele său. Eu am plătit 800 de lei. Mi-au spus: dacă dau banii pe loc, a doua zi primesc ochelarii. De atunci, tot aștept. Au trecut aproape două luni. Plec în Austria zilele acestea și ochelarii tot nu i-am primit. Acest domn Ovidiu tot ne duce cu zăhărelul, că mai durează o zi, două și primim ochelarii, dar mereu spune același lucru. Acum, că îi va trimite prin curier, să îi dau datele, este doar o escrocherie. Și nu sunt singura. Și alte persoane din sat au pățit-o”, povestește Oana Ioniță.
Oana Ioniță nu este singura aflată în această situație. Și alți oameni din comună au pățit același lucru.
„Soțul meu a plătit 200 de lei inițial, iar doctorul respectiv a precizat că îi vom primi în câteva zile, dar nu s-a întâmplat așa. Mai aveam de achitat 100 de lei când trebuia să îi ridicăm. După o săptămână, am sunat la ei și mi-au precizat că la sfârșitul săptămânii. Mai durează puțin. Tot felul de scuze. Dar după, nici nu mi-au mai răspuns la mesaje și telefoane. Unii oameni poate au strâns banii să plătească pentru ochelari sau chiar au nevoie de ei și așteaptă. Nu mi se pare normal ce se întâmplă”, a spus Mirela Ailincăi.
Firma este în faliment
Firma Fotooptika SRL din localitatea Dărmănești, județul Bacău, este deținută de către Carmen Dalivia Capilar. Aceasta se ocupă de afacere împreună cu soțul ei, Ovidiu, medicul care i-a consultat pe clienții din comuna Moșna. Recent, a fost declarat falimentul la Fotooptika SRL. Am sunat la numărul specificat pe afișele distribuite în comună, însă la telefon a răspuns Ovidiu, soțul patroanei. Acesta a precizat că oamenii vor primi ochelarii, însă lucrul acesta nu s-a întâmplat.
„Doamne, pentru că nu am dat o pereche de ochelari, oamenii fac reclamații! Eu sunt tehnician optometrist, mi-am făcut treaba, doar că au fost niște probleme neprevăzute și de asta s-a întârziat, dar femeia va primi ochelarii. Este doar o persoană care nu a primit, restul sunt minciuni. Într-adevăr, firma este a soției mele, ne ocupăm împreună de afacere. Dar a trebuit să o închidem, deoarece taxele erau prea mari. Nu are legătură acest lucru cu faptul că am întârziat puțin livrarea ochelarilor. Nu este important să îmi cunoască numele, doar nu sunt persoană publică. Au primit chitanță, au tot ce e nevoie”, a spus Ovidiu, optometristul care i-a consultat pe clienții din Moșna.
Cetățenii din Iași înșelați de firma respectivă nu cred că vor mai recupera banii, însă vor să atenționeze și alți oameni despre această problemă.
Ovidiu se dădea medic, dar nu e medic.
Footoptika sau cum se cheama asa e toata tara, o teapaaaaaaaa, taxe mici si stam tot in colaps financiar cresteti taxeleeeeeeeeeeeeee