Frumoasa actriță americană, de origine sud-africană, câștigătoare a premiului Oscar, împlinește astăzi 45 de ani. Actrița arată la această vârstă chiar mai bine decât în tinerețe.
Într-un interviu recent pe podcast-ul In Charge, de la Diane von Furstenburg, actrița din Bombshell a spus că fiica ei, în vârstă de 5 ani, August, a pus-o în dificultate, spunându-i „ai nevoie de un iubit”.
„I-am spus, «de fapt, nu. Momentan, mă simt foarte bine». Ea a continuat, «Dar știi ce, mamă? … Ai nevoie de un iubit, ai nevoie de o relație». I-am spus că sunt într-o relație. Sunt într-o relație cu mine!“, a povestit Charlize Theron.
Charlize Theron la 45 de ani: Deocamdată nu vrea un bărbat în viața ei
Actrița a explicat reacția avută față de fiica ei.
„Creștem o generație de fete tinere care trebuie sî își dea seama că nu este absolut nicio rușine în această viață să fii în relație cu tine însuți – să nu facă greșeala să creadă că e bine ceea ce crede societatea că este social acceptabil: Dacă nu ești într-o relație, cumva este un eșec”, a spus vedeta.
„Acestea sunt gândiri pe care trebuie să le schimbăm. Îmi amintesc acum două zile că mă uitam în oglinda retrovizoare și văzusem chipul micuței mele. Părea afectată de ce i-am spus. Sper că aceasta a fost ziua în care și-a dat seama există și o altă posibilitate“, a adăugat Charlize Theron.
Viața în pandemia COVID-19 este la fel ca în „Mad Max: Fury Road“
Charlize Theron compară viața de astăzi, în mijlocul pandemiei COVID-19 cu „Mad Max: Fury Road“.
Filmul din 2015, din franciza post-apocaliptică a lui George Miller, continuă să fie considerat unul dintre cele mai bune filme de acțiune din ultimul deceniu.
În acest film, Charlize Theron joacă rolul personajului Furiosa, o războinică neînfricată, care salvează un grup de surori de Nemuritorul Joe, jucat de Hugh Keays-Byrne. Furiosa este adesea considerată una dintre cele mai bune eroine de acțiune din toate timpurile, Theron chiar de curând spunând că este unul dintre cele mai importante roluri pe care le-a jucat vreodată.
„Practic suntem îmbrăcați ca Tom Hardy în film. Purtăm măști pentru a ne proteja. Am simțit întotdeauna că povestea din film este despre precauția în fața unui rău iminent. Trăim povestea căutării comunității și a nevoii de a face bine. De a avea grijă unul de celălalt“, precizează Charlize Theron.
Cum arăta în tinerețe actrița
Charlize Theron a fost mereu o femeie frumoasă, apreciată de mulți, dar care este asemeni vinului vechi. Odată cu trecerea anului, pare a fi din ce în ce mai atrăgătoare și mai misterioasă.
După ce a câștigat un concurs local, la 16 ani, Charlize Theron s-a dus la Milano pentru un contract de un an ca model. Ulterior, s-a antrenat pentru a deveni balerină la New York, însă după o accidentare la genunchi, a pus capăt carierei de balerină.
A plecat la Los Angeles, unde după opt luni, a obţinut primul ei rol, unul în care nu a spus nimic, în filmul „Children of the Corn III“.
Cariera sa a luat amploare spre sfârșitul anilor 90, prin intermediul filmelor „The Devil’s Advocate”, „The Cider House Rules” și „Mighty Joe Young”.
Charlize Theron a fost distinsă cu un Oscar pentru cea mai bună actriță în cadrul celei de-a 76 gale în februarie 2004, pe lângă un premiu SAG Award, un premiu Golden Globe și premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.