Rețeta de chiftele la Airfryer merită încercată cu siguranță, întrucât este foarte ușor de făcut, foarte rapidă și cu adevărat delicioasă, ideala ca și gustare sau fel principal pentru întreaga familie.
Acestea ies fragede, suculente și foarte gustoase, chiar dacă nu folosim ulei în exces pentru prăjirea lor, ca în rețeta clasică.
Rețeta de chiftele la Airfryer
Pentru această rețetă vei avea nevoie de 500 grame de carne tocată de porc, vită sau amestec, de 1 ou, de 5 căței de usturoi, de sare după gust, de jumătate de linguriță de piper negru proaspăt măcinat, de 2 cepe albe sau 4 fire de ceapă verde, de 1 linguriță rasă de boia dulce, de 1 legătură de pătrunjel verde, de jumătate de linguriță de cimbru uscat, de un pic de ulei pentru modelat chiftelele și de 1 felie de pâine îmuiată în apă și stoarsă.
Într-un vas încăpător, pune carnea tocată, oul și condimentele. Cu cât carnea este mai slabă, cu atât mai dense vor ieși. Dacă folosești carne de pui, este ideal să toci pulpe dezosate cu piele.
Peste carnea tocată adaugă și ceapa, usturoiul și verdeața bine tocată, dar și puțin cimbru și felia de pâine îmuiată în apă sau lapte și stoarsă ușor. Acest ingredient este esențial, întrucât le oferă chiftelelor o frăgezime ideală.
Frământă toată compoziția cu mâna până când obții o pastă omogenă și lipicioasă, apoi las-o la odihnit pentru aproximativ 15 minute pe masa de lucru, acoperită cu o farfurie sau folie. Porționează compoziția în chiftele potrivite, astfel încât să te asiguri că vor rămâne fragede și suculente.
De asemenea, poți încerca și rețeta de chiftele cu sos alb.
Care sunt pașii următori
Cu palmele unse cu foarte puțin ulei, rotunjește fiecare chiftea, astfel încât să obții o formă frumoasă. Preîncălzește Aifryer-ul pentru 5 minute la 200 de grade Celsius, apoi scoate coșul acestuia și aliniază în el chiftelele.
Este foarte important să rămână spații între ele, astfel încât să circule aerul cald așa cum trebuie. Pentru că există foarte multe modele de Aifryer și s-ar putea ca timpii de coacere să varieze, este important să verifici din când în când stadiul lor de gătire.
După ce le-ai așezat, setează Airfryer-ul la 180 de grade Celsius și lasă-le la copt pentru aproximativ 15 minute. După acest timp, le mai poți lasă timp de 10 minute la 170 de grade Celsius, astfel încât să se rumenească frumos.
Această rețetă este una foarte versatilă și o poți adapta după preferințe. De exemplu, în loc de pâine înmuiată în apă sau lapte poți adăuga un cartof, rezultatul fiind la fel de delicios. Poți adăuga și mărar sau orice alte condimente preferi.
Este important să le faci de o dimensiune potrivită, întrucât dacă le faci prea mici este posibil să se usuce foarte repede, iar dacă le faci prea mari să nu se gătească în totalitate. Dacă ții cont de aceste sfaturi, îți vor ieși niște chiftele delicioase, mult mai sănătoase comparativ cu cele clasice, fiind gătite perfect.
Această rețetă de chiftele la Aifryer este cu adevărat delicioasă, ușor de făcut și foarte sănătoasă, ideală pentru întreaga familie.