Prima pagină » Local » Cine mai este „ciumă” pentru ieșeni? Guvernul PSD a investit sume importante în infrastructura rutieră din Iași, în timp ce liberalii au direcționat banii spre Suceava baronului Gheorghe Flutur. Cifrele nu mint

Cine mai este „ciumă” pentru ieșeni? Guvernul PSD a investit sume importante în infrastructura rutieră din Iași, în timp ce liberalii au direcționat banii spre Suceava baronului Gheorghe Flutur. Cifrele nu mint

15 mart. 2021, 02:00,
Sorin Pavelescu în Local

Guvernul PSD, despre care ieșenii spuneau că este „ciuma roșie”, a investit sume importante în infrastructura rutieră din Iași, în timp ce liberalii au direcționat cei mai mulți bani spre Suceava baronului Gheorghe Flutur. De exemplu, pentru întreținerea drumurilor naționale, liberalii au alocat în anul 2020 doar 80 de milioane de lei, de 4 ori mai puțin decât a dat Guvernul PSD în anul 2019

Județul Iași a fost șuntat de la cele mai importante investiții în infrastructura rutieră din ultimii ani. Cele mai importante proiecte de investiții de care ar avea nevoie Iașul pentru a se putea dezvolta continuă fie să bată pasul pe loc, fie să primească sume derizorii care nici măcar nu au acoperire. Guvernarea liberală nu a reușit să-și onoreze promisiunile față de ieșeni. În plus, actuala putere a avut grijă ca mare parte din fondurile pe infrastructură să ajungă în județul Suceava, regiunea baronului Gheorghe Flutur. Județul vecin a fost favorizat de către Guvernul liberal, influența baronului sucevean fiind în continuare una destul de mare. Asta în timp ce județul Iași, cel mai mare din țară, continuă să sufere la capitolul infrastructură.

Haos pe drumurile din județul Iași. Realitatea din spatele proiectului de buget

Realitatea sumbră din județul Iași arată că Guvernarea PNL nu a reușit în 2020 să demareze niciun proiect important pe investiții. Mai mult, la momentul respectiv, Guvernul condus de Ludovic Orban preluase proiecte maturizate (licitații deja finalizate, cu sursă de finanțare existentă) de fosta guvernare, aflate în diferite faze de execuție. De la preluarea proiectelor au fost realizate doar 5-10 la sută din lucrările efective. Situația este una fără ieșire, guvernarea liberală nefiind în stare să găsească nici măcar sursele de finanțare aferente proiectelor.
De exemplu, pentru întreținerea drumurilor naționale, liberalii au alocat în anul 2020 doar 80 de milioane de lei, de 4 ori mai puțin decât a dat Guvernul PSD în anul 2019.

Lucrări de întreținere pe 2.500 de kilometri de drumuri naționale din Moldova în Guvernarea PSD

Astfel, în timpul guvernării PSD, despre care ieșenii spuneau că este „ciuma roșie”, s-au făcut lucrări de întreținere pe 2.500 de kilometri de drumuri naționale (din toată rețeaua de 3.275 kilometri). Pe cei 2.500 de kilometri intrați în reabilitare în mandatul 2016-2019 s-au turnat covoare, slamuri, tratamente bituminoase, îmbrăcăminți bituminoase ușoare, iar DRDP Iași a fost prima regională din țară care a montat și pus în funcție o stație de producere asfalt. În anul 2019, această stație a produs 54.000 de tone mixtură asfaltică, de aproape 5 ori mai mult decât anul trecut, când s-au produs doar 11.000 de tone mixtură.

Investiții zero pentru infrastructura din Moldova în guvernarea PNL

În perioada 2016-2019, DRDP Iași a finalizat lucrările de modernizare DN (Iași – Crasna; Crasna – Huși, Focșani – Ojdula; Botoșani – Suceava; Iacobeni – Moisei), a recepționat Varianta Ocolitoare Suceava, în timp ce Varianta Ocolitoare (VO) Rădăuți a fost realizată în proporție de 75 la sută, iar VO Bacău în proporție de 68 la sută. De asemenea, au fost finalizate licitațiile pentru proiectele VO Bârlad, VO Tecuci, DN 28 B Târgu Frumos – Botoșani, DN 29 D Botoșani – Ștefănești. În anul 2020, de când Guvernul PNL a intrat în pâine, efectiv nu s-a făcut nimic și s-a trăit pe ce a făcut PSD în ultimii 4 ani.

Astfel, PNL nu a reușit în 2020 să demareze niciun proiect de investiții. Liberalii au preluat proiecte maturizate de la PSD, aflate în diferite faze de execuție și cu chiu cu vai au reușit sa facă 10% progres la lucrări. Și asta pentru că majoritatea sumelor importante au fost direcționate către Suceava, acolo unde legea este făcută de baronul Gheorghe Flutur.

Guvernul Cîțu va băga Moldova în izolare

Nici actualul Guvern Cîțu nu pare dispus să scoată Moldova din izolare. Situația Autostrăzii Unirii Iași – Târgu Mureș sau varianta ocolitoare a municipiului sunt doar două dintre exemple. Realitatea sumbră este aceea că autoruta A8 va rămâne îngropată în studii, finanțarea fiind una extrem de mică pentru a se derula lucrări concrete.
De asemenea, nici pentru drumul național Târgu Frumos – Botoșani nu sunt șanse de demarare a lucrărilor, asta în ciuda faptului că în bugetul pe 2021 sunt prinse unele sume. Banii respectivi nu ajung însă, fondurile fiind alocate prin credite de angajament.

Dezastrul de pe drumurile Moldovei, girat de Guvernul PNL

Practic, o serie de investiții în infrastructura regională de drumuri au fost sistate, fără ca lucrurile să se mai poată îndrepta. Culmea, la nivelul județului Iași, marile proiecte au fost lăsate deoparte de Ministerul Trasporturilor și de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Și nu doar județul Iași a fost „lovit” de indolența guvernului liberal. Culmea, în ultimii ani, în timpul guvernării social-democrate, lucrările în infrastructura de drumuri din zona Moldovei erau mult mai multe. De această dată, situația a fost una mult mai gravă. Guvernul PNL- USR/PLUS- UDMR nu a permis propriilor parlamentari să depună amendamente. Iar propunerile opoziției au fost respinse. Astfel, lista investițiilor Iașului a fost una destul de mică.

Amănunte șocante despre o lucrare cu scandal. Mii de oameni, obligați să accepte moftul Guvernului

De exemplu, Guvernul PNL a suspendat un proiect pe DN 15 – Bicaz / Poiana Teiului, pe o șosea calamitată de intemperii. Șoseaua era reabilitată în proporție de 87 la sută, lucrarea fiind derulată de fosta conducere a Direcției Regionale de Drumuri, prin directorul de la acea vreme, Ovidiu Laicu. Lucrarea a fost suspendată pe motiv că firmele care lucrau acolo erau apropiate de PSD.

Fostul director a dovedit însă că lucrarea ce era aproape gata a fost oprită de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode. Acesta a trimis corpul de control al ministerului, autoritate care nu a găsit nimic în neregulă, lucrarea fiind ulterior recepționată. Astfel, după 1 an de controale peste controale s-au făcut efectiv de râs. Au fost nevoiți să facă recepția și să constate că totul a fost legal și lucrările- executate corespunzător! Un an de zile și-au bătut joc practic de locuitorii de pe Valea Muntelui (satele de pe coasta Lacului Bicaz), care au așteptat 60 de ani ca să aibă un drum asfaltat în zonă. Iar acesta este doar un exemplu din gafele girate de Guvernul României.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 ianuarie 2026
10 ianuarie 2026
Articole similare
Val de contestații la Tribunalul Iași, care vizează infracțiuni ce privesc regimul rutier. Șoferii, nemulțumiți, atacă deciziile pe bandă rulantă
02:00
FOTO Val de contestații la Tribunalul Iași, care vizează infracțiuni ce privesc regimul rutier. Șoferii, nemulțumiți, atacă deciziile pe bandă rulantă
Viciile au ajuns să fie noul trend în rândul adolescenților, inclusiv în liceele din Iași. Tinerii sunt tot mai tentați să încerce chiar și „praful alb”
02:00
FOTO Viciile au ajuns să fie noul trend în rândul adolescenților, inclusiv în liceele din Iași. Tinerii sunt tot mai tentați să încerce chiar și „praful alb”
Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Toți cred că au o urgență medicală!
02:00
Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Toți cred că au o urgență medicală!
Direcția de Asistență Socială asigură și în 2026 cazarea persoanelor fără adăpost care sunt afectate de frig! Acestea pot merge la Baia Comunală zilnic, începând cu ora 18:00
02:00
Direcția de Asistență Socială asigură și în 2026 cazarea persoanelor fără adăpost care sunt afectate de frig! Acestea pot merge la Baia Comunală zilnic, începând cu ora 18:00
Comisarul-șef Alexandru Hordilă, șeful Secției 5 Poliție Iași, s-a pensionat după 31 de ani de carieră: „Sunt bucuros că băieții mei au urmat aceeași meserie”
02:00
FOTOEXCLUSIV Comisarul-șef Alexandru Hordilă, șeful Secției 5 Poliție Iași, s-a pensionat după 31 de ani de carieră: „Sunt bucuros că băieții mei au urmat aceeași meserie”
Bilanțul artistic pentru anul 2025 al Teatrului „Luceafărul” confirmă locul important pe care instituția îl ocupă pe scena culturală. Au avut loc 380 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate
02:00
Bilanțul artistic pentru anul 2025 al Teatrului „Luceafărul” confirmă locul important pe care instituția îl ocupă pe scena culturală. Au avut loc 380 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate
Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea
02:00
Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea
Ieșenii au aruncat mai puține deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor față de anii trecuți
02:00
Ieșenii au aruncat mai puține deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor față de anii trecuți
CET I crește producția la peste 100 de gigacalorii pe oră în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute
02:00
CET I crește producția la peste 100 de gigacalorii pe oră în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute
Rebecca Iurea și Larisa Marin, câștigătoarele concursului de amenajare organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și-au finalizat proiectul. Studenții sunt încântați de noul spațiu de coworking
02:00
FOTO Rebecca Iurea și Larisa Marin, câștigătoarele concursului de amenajare organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și-au finalizat proiectul. Studenții sunt încântați de noul spațiu de coworking