Prima pagină » Economic Local » Cine se află pe lista neagră a controalelor efectuate de APIA? Sunt verificați la fața locului și fermierii din Iași
Cine se află pe lista neagră a controalelor efectuate de APIA? Sunt verificați la fața locului și fermierii din Iași

Cine se află pe lista neagră a controalelor efectuate de APIA? Sunt verificați la fața locului și fermierii din Iași

23 iul. 2025, 02:00, 1 ,
Raluca COSTIN în Economic Local

APIA a demarat controalele, pentru anul 2025, la fermierii care au cerut subvenții. Un număr de 160 de agricultori din Iași vor fi verificați la fața locului, iar toți cei care au depus cererile la APIA vor fi controlați din punct de vedere administrativ

A fost stabilit eșantionul de control al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) pentru anul 2025. Pe lista neagră se află atât fermieri care exploatează suprafețe mici de teren, cât și agricultorii care au experiență în domeniul agricol, din Iași, dar și din celelalte județe din țară. Un număr de 160 de fermieri din Iași vor fi controlați de inspectorii APIA, la fermele din mediul rural. Controalele se vor desfășura până în luna octombrie 2025. La nivelul întregii țări sunt verificați, în teren, un număr de 14.000 de fermieri.

APIA a demarat controalele, pentru anul 2025, la fermierii care au cerut subvenții

Astfel, la controlul clasic în teren, stabilit de inspectorii APIA, vor fi verificate dosarele eșantion intervenții/măsuri pe suprafață, respectiv sectorul agricol, dar și fermierii din sectorul zootehnic. Astfel, cei din sectorul zootehnic au solicitat subvențiile pe eco-scheme, măsurile ANT 9 și cele pentru sprijin cuplat. Începând cu 1 iulie 2025, până pe 15 octombrie 2025, va avea loc controlul clasic pe teren, conform eșantionului de control. De asemenea, până la finalul anului 2025, inspectorii efectuează control clasic pe teren, privind respectarea normelor de condiționalitate. Până la data de 15 octombrie 2025, APIA va efectua control clasic pe teren privind verificarea suprafețelor solicitate la plată pentru parcelele utilizate în sistem dual și pentru parcelele încadrate în categoria de folosință terenuri piscicole (utilizate temporar, în scop agricol). De asemenea, inspectorii efectuează control prin monitorizare privind respectarea condițiilor de eligibilitate, în perioada iulie-octombrie 2025, dar și control prin monitorizare privind respectarea normelor de condiționalitate, până la finalul acestui an.

Fermierii riscă excluderea de la plata subvențiilor pentru anul 2025

În perioada în care se desfășoară controalele, dacă apar neclarități la cererile de plată depuse de fermierii din Iași, inspectorii APIA cer lămuriri. Astfel, dacă apar suprapuneri sau supradeclarări, fermierii sunt notificați pentru a aduce clarificări și sunt obligați să răspundă solicitărilor inspectorilor APIA. Fermierii trebuie să aducă documentele necesare pentru a clarifica situațiile unde apar probleme. În caz contrar, riscă excluderea de la plata subvențiilor pentru anul 2025. Pe 13 iunie 2025 s-a încheiat campania de depunere a cererilor unice de plată. Din Iași s-au depus 15.327 de cereri pentru o suprafață de 283.502 hectare. În anul precedent s-au depus 15.926 de cereri pentru 280.962 de hectare. Drept urmare, se menține trendul de comasare a suprafețelor agricole. Fermierii primesc subvențiile doar după ce au fost controlați de APIA, dacă sunt în eșantionul de control și nu sunt probleme în ferme. APIA a demarat controalele pentru anul 2025, iar ultimele plăți pentru fermierii care au depus cererile în anul precedent au fost efectuate, recent, de către instituție.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Comentarii
  • Domnilor de la apia Romania.
    Mergeti la Sulina sa vedeti cum vitele sunt doar pe hartie, cum 70% din zona de apa este trecuta cu zona agricola si multe altele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026