Premierul Marcel Ciolacu continuă politica numirilor controversate în funcții publice, prelungind luni, 28 aprilie, prin decizie oficială, mandatul lui Mihail-Adrian Oprescu, soțul ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, în funcția de secretar general al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Actul a fost publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare de marți, 29 aprilie.
Decizia oficială vine ca urmare a unei solicitări din partea ANES și a unei aprobări emise de Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Astfel, Mihail-Adrian Oprescu, care este în prezent inspector general de stat adjunct la Inspecția Muncii – va ocupa temporar, prin detașare, funcția de secretar general pentru următoarele șase luni. Este vorba despre o poziție rezervată înalților funcționari publici.
Această numire stârnește semne de întrebare, mai ales că nu este pentru prima dată când familia ministrului Muncii se regăsește în prim-planul unor astfel de decizii administrative. Favoritismul devine tot mai vizibil în actualul Executiv, unde apropiații miniștrilor sunt răsplătiți cu funcții bine plătite și influente.
Ciolacu a prelungit mandatul lui Mihail-Adrian Oprescu, soțul ministrului Muncii
Deși decizia este justificată oficial prin articole din Codul Administrativ și prin procedura standard a detașărilor temporare, numirea lui Oprescu, în contextul în care soția sa deține portofoliul Muncii, ridică serioase semne de întrebare cu privire la transparența și imparțialitatea actului de guvernare.
Pe hârtie, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse are misiunea de a combate discriminarea între femei și bărbați. În realitate, însă, pare să fi devenit o zonă de recompensare a fidelității politice și a relațiilor de familie. În condițiile în care România se confruntă cu o criză acută de încredere în instituțiile publice, astfel de decizii nu fac decât să adâncească suspiciunea că funcțiile cheie sunt rezervate celor „din cercul apropiat”, și nu celor cu adevărate merite profesionale.
Această numire vine într-un context tensionat, în care guvernul condus de Marcel Ciolacu este acuzat din ce în ce mai frecvent că promovează o administrație de tip clientelar, unde funcțiile se împart pe criterii de loialitate și legături personale, nu pe bază de competență.