Prima pagină » Actualitate » Claudiu Târziu, europarlamentar și membru ECR în Parlamentul European: „Intrăm astăzi în ultima săptămână de campanie pentru alegerile prezidențiale”
Claudiu Târziu, europarlamentar și membru ECR în Parlamentul European: „Intrăm astăzi în ultima săptămână de campanie pentru alegerile prezidențiale”

Claudiu Târziu, europarlamentar și membru ECR în Parlamentul European: „Intrăm astăzi în ultima săptămână de campanie pentru alegerile prezidențiale”

28 apr. 2025, 09:52, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Ultima linie dreaptă a campaniei prezidențiale aduce în prim-plan întrebările esențiale pentru viitorul României. Într-un context internațional tensionat, în care se reconfigurează alianțe, influențe și granițe simbolice și strategice, România nu își mai permite o campanie electorală dominată de etichete facile și sloganuri goale.

Europarlamentarul Claudiu Târziu atrage atenția, într-un mesaj transmis la începutul acestei săptămâni, asupra lipsei acute de viziune și de substanță în discursul public al candidaților la cea mai înaltă funcție în stat.

„Prima zi a ultimei săptămâni de campanie. Prima temă majoră de dezbătut

Intrăm astăzi în ultima săptămână de campanie pentru alegerile prezidențiale și ar trebui să avem o idee foarte clară în legătură cu programele propuse de candidații relevanți.

Restrângerea întregii dezbateri la nivelul unor reacții și impulsuri primitive, cu acuzaţii de tip „extremist”, „izolaţionist”, „trădător” sau „progresist-neomarxist” ne aruncă și mai puternic înspre zona de periferie a lumii civilizate, în care se discută astăzi aprins despre noua ordine mondială, trasee comerciale și interesul național, în opoziție cu utopia globalistă și centralismul de tip Bruxellez.

Nu e cu putință că România să se sustragă din această dezbatere printr-o campanie butaforică, schimonosită de propagandă răspândită de o putere ilegitimă și acceptată complice de o opoziție tot mai diluată.

Propun, deci, pentru această săptămână, câteva subiecte majore din politica internă și internațională care pot fi ușor analizate de alegători și comparate cu ceea ce discută sau nu discută candidații înscriși în cursă.

Inevitabil, prima temă se referă la contextul internaţional:

România se găsește în mijlocul unui uragan geopolitic ale cărui consecințe ar putea fi dramatice pentru unele națiuni din estul Europei.

De viziunea și abilitățile diplomatice ale viitorului președinte de la București depinde soarta viitoarelor generații.

De această dată, slugărnicia necondiționată față de partenerii externi nu va mai fi suficientă pentru a asigura României o protecție formală, lipsită de orice miză în competiția regională.

Avem la orizont o bătălie pe viață și pe moarte, în care se vor juca resursele naturale, proiectele economice majore și, Doamne fereşte, chiar teritorii.

Încă nu am auzit nicio strategie clară din partea vreunui candidat referitor la această problematică.

În cazul unora, tăcerea este cea mai fericită dintre opțiuni, pentru că nivelul de cunoaștere asupra temelor esențiale este înspăimântător de precar”, a transmis Claudiu Târziu, europarlamentar independent român și membru ECR în Parlamentul European.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a fost amânat luni, 28 septembrie 2026, pentru 12 octombrie, la Curtea de Apel București. Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat alături de membrii grupării lui Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nu a început efectiv […]
Călin Georgescu și Horațiu Potra, din nou la Curtea de Apel. Procesul a fost amânat pentru 12 octombrie
Comentarii
  • Ovidiu Machidon

    Dintre TOTI 11 candidati la acest capitol (contextul internațional tensionat) DOAR candidatul SILVIU PREDOIU exceleaza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
29 septembrie 2026
29 septembrie 2026