Claustrofobia este o tulburare de anxietate care se manifestă printr-o teamă exagerată de spații închise sau aglomerate, această teamă fiind declanșată adesea de lifturi, tuneluri sau chiar cabinete medicale.
Claustrofobia poate provoca în unele situații atacuri de panică. Cauza acesteia poate include de-obicei factori genetici, disfuncții ale centrului de control al emoțiilor din creier sau experiențe traumatizante în spații mici.
Cum se manifestă claustrofobia?
Așa cum am mai spus, claustrofobia reprezintă o tulburare anxioasă, iar simptomele apar încă din copilărie și se pot manifesta pe tot parcursul vieții. Când o persoană este claustrofobă, aceasta prezintă o teamă necontrolată atunci când se află într-un spațiu închis.
Doar ideea de a intra într-un loc mic, îi face pe cei care suferă de această tulburare să aibă gânduri legate de faptul că nu pot respira suficient și pot ajunge să se sufoce. Atunci când anxietatea începe să lovească o persoană care are un atac de claustrofobie, persoana în cauză începe să experimenteze transpirația, frisoanele, un ritm cardiac alert sau chiar amețeli urmate de leșin.
Anxietatea nu este declanșată doar de spațiile mici, ce îl sperie mai mult pe un individ ce suferă de claustrofobie, este gândul de ce se poate întâmpla în momentele în care frica de locurile înghesuite se instalează.
De-obicei claustrofobia nu este considerată o afecțiune care poate implica probleme medicale grave, însă dacă o persoană suferă un atac de claustrofobie și ajunge la leșin, fiind într-un spațiu mic poate să se lovească.
Cum se diagnostichează frica de spațiile mici?
Singurul care poate depista claustrofobia și să pună un diagnostic este un psihoterapeut sau un psihiatru. Acesta va interoga pacientul până când va ajunge la o concluzie și va putea spune cu exactitate dacă persoana în cauză suferă de claustrofobie sau nu.
De-obicei terapeutul observă semnele claustrofobiei în cadrul altor consultații legate de o altă problemă de anxietate.
Psihologul se folosește de anumite chestionare pentru a avea un răspuns clar, astfel încât diagnosticul să fie unul cât se poate de precis și corect. După această intervenție, psihiatrul preia informațiile de la psiholog, urmând să concluzioneze dacă pacientul suferă într-adevăr de claustrofobie sau nu.
Pentru a ajunge la o ipoteză, medicul poate folosi un chestionar de claustrofobie pentru a identifica motivul care provoacă anxietatea. O altă metodă folosită de mulți terapeuți pentru a pune diagnosticul de claustrofobie este reprezentată de o scală de claustrofobie ce arată cât de grav și care este nivelul de anxietate.
Motivul pentru care un pacient ajunge la terapeut este că aceasta prezintă o teamă persistentă nerezonabilă sau excesivă cauzată de prezența sau anticiparea unei situații specifice sau fobia a persistat pe o perioadă relativ îndelungată, de obicei 6 luni sau mai mult.
Claustrofobia este o afecțiune ce se manifestă prin teama de spații înguste, reprezentând mai mult o tulburare de anxietate ce includ gânduri precum cele în care persoana nu are suficient aer, urmând să se sufoce. Un diagnostic corect poate fi pus doar de un psihoterapeut sau un psihiatru.