Titlurile zilei

”Clocoteală”, ultimul lăutar al Iașului: „Nu am școală, am cântat și voi cânta toată viața după ureche!”

Publicat: 21 ian. 2022
Dura Ionel (”Clocoteală”), care stă la centrul de tranzit de la Baia Publică Iași
Ionel Dura sau ”Clocoteală”, cum îl știu mulți, a cântat o viață la acordeon și a străbătut mai multe țări pentru a încânta petrecăreții

Ionel Dura, zis și ”Clocoteală”, este ultimul lăutar adevărat al Iașului. Născut într-o mahala din Podul Iloaiei, ”Clocoteală” a învățat după ureche să cânte la acordeon încă de la vârsta de 12 ani. Acesta a cântat de-a lungul carierei sale cu și pentru nume mari ale orașului. A cântat prin toate cârciumile cu renume din Iași, din țară, dar și din afara granițelor. Așa, Clocoteală a ajuns să se știe cu Nelu Ploieșteanu, Catanga, Gabi Luncă și mulți alții

Ionel Dura, zis și ”Clocoteală”, este ultimul lăutar al Iașului. Timp de decenii, artistul a cântat în toate cârciumile din oraș. Acum a renunțat la acordeon după ce a avut și mai multe necazuri în familie. În vârstă de 71 de ani,

”Clocoteală” își trăiește clipele de singurătate în centrul de tranzit amenajat la Baia Publică.

Reporterii BZI au stat de vorbă cu cel care odinioară era unul dintre cei mai buni lăutari ieșeni. Cariera lui ”Clocoteală” începe la vârsta de 12 ani.

„Eu m-am născut într-o mahala la Podul Iloaiei. Cânt de la vârsta de 12 ani la acordeon. Nu am școală, am cântat și voi cânta toată viața după ureche. Asta m-a și ajutat de-a lungul carierei să mă adaptez la toate stilurile muzicale care mi s-au cerut pe la nunți și petreceri. Cânt orice: lăutărească, muzică latino, tango argentinian, muzică grecească și multe altele. Nu am un stil preferat, însă sigur că am în repertoriul meu o melodie pentru fiecare suflet care îmi cere să îi cânt ceva“, a povestit Ionel Dura, zis ”Clocoteală”.

Perioada de glorie a lui  ”Clocoteală”

În perioada de glorie, ”Clocoteală” a cântat pentru nume mari din Iași, a prins toate cârciumile și localurile din oraș, după care a plecat să cânte și în străinătate. A cântat pentru marinari, generali, oameni bogați, dar și oameni săraci. Clocoteală avea în repertoriu câte o melodie pentru fiecare suflet. Artistul a ajuns să câștige într-o seară cât câștiga în 6 luni de muncă.

„Am cântat cu Țuțu, fiul lui Ion Baciu. Am fost membru la orchestra de muzică populară «Perinița». Am fost membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicanților din România. Am fost angajat și la orchestra de la Metalurgică. M-am întâlnit și am cântat la «Regia lăutarilor» cu Gabi Luncă, Catanga și Nelu Ploieșteanu. Pe lângă asta, noapte de noapte eram pe la «Dunărea», pe la Cotnari, la «Bolta Rece», la «Vânătorul» sau la «Stejari». Erau multe seri când fugeam de la o nuntă la alta. Eu, la Metalurgica, aveam un salariu de 2.000 de lei. Asta calculat la banii de atunci. Într-o seară, la o petrecere, puteam să fac și 15.000 de lei. Am avut bani mulți, nu vreau să mint! Dar s-au dus! Le-am dat și copiilor… Uitați cum am ajuns!”, a mai spus ”Clocoteală”, ultimul lăutar autentic al Iașului.

”Clocoteală”, ultimul lăutar al Iașului, a dat totul copiilor lui

Conform tradiției țigănești, ”Clocoteală” s-a însurat la 14 ani. Așa, a ajuns ca la vârsta de 20 de ani să aibă deja 4 copii: doi băieți și două fete. Aceștia au crescut alături de el și soția lui în Păcurari, acolo unde avea un apartament cumpărat. Soția lui ”Clocoteală” a decedat anul trecut de ciroză, acesta fiind și momentul în care bărbatul a decăzut.

„Am avut mulți bani… Ce pot să zic? Dar tot, absolut tot ce am avut le-am dat copiilor mei, că doar ei o să rămână după ce plec eu. Slavă Domnului că sunt sănătoși și sunt realizați în viață! Au plecat prin străinătate, au afaceri, mașini… au tot ce și-au dorit. Eu aș putea să mă mut oricând la ei, dar nu vreau să îi deranjez. Eu mereu i-am lăsat să facă ce vor ei și să învețe din greșeli. Cât am putut, i-am ajutat. Acum, uitați-vă, am varice de la cât am stat în picioare! Acordeonul mi l-a furat cineva în gară. Oricum îmi pot lua altul oricând vreau. Am prieteni care mă sună să îmi dea acordeoane scumpe, doar ca să cânt în continuare. Însă, anul trecut, când a murit soția mea, am trecut prin niște momente grele, care m-au adus în situația asta. În orice caz, când ies de aici, vreau să îmi iau un acordeon și să plec în Germania sau în Anglia ca să cânt din nou”, a mai spus Ionel Dura, zis ”Clocoteală”, ultimul lăutar al Iașului.

În edițiile anterioare, reporterii BZI au prezentat povestea unui alt mare lăutar al Iașului.




Adauga un comentariu