Prima pagină » Eveniment-Social » CNAS atrage atenția românilor cu privire la e-mailurile înșelătoare care solicită informații personale
CNAS atrage atenția românilor cu privire la e-mailurile înșelătoare care solicită informații personale

CNAS atrage atenția românilor cu privire la e-mailurile înșelătoare care solicită informații personale

27 feb. 2025, 14:37,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost informată de către furnizorii de servicii medicale despre primirea unor e-mailuri suspecte, care păreau a fi trimise din partea instituției, în care se solicita transmiterea unor documente și informații confidențiale. Conform mesajelor, acestea ar fi fost necesare pentru verificarea și rezolvarea unor probleme tehnice ale Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS).

Este important de menționat că PIAS și-a reluat activitatea pe 24 februarie 2025, după o perioadă de mentenanță programată, iar monitorizarea continuă a sistemului nu implică solicitarea documentelor de către CNAS.

„În cursul zilei de 25 februarie 2025, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a fost sesizată de către furnizorii de servicii medicale cu privire la primirea unor mailuri, aparent din partea instituției noastre, prin care se solicita transmiterea unor documente și informații cu caracter personal și/sau confidențial în vederea verificării și remedierii unor probleme tehnice ale Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS).

PIAS și-a reluat funcționalitatea în data de 24 februarie 2025, în urma lucrărilor de mentenanță derulate în ultima săptămână și de oprire controlată în sfârșitul de săptămână 21-24 februarie 2025.

Activitatea de monitorizare și lucrările de mentenanță proactivă se derulează în continuare în ritm susținut, cu evaluarea permanentă a dinamicii de funcționare a componentelor sistemului PIAS și nu necesită documente transmise de către furnizori.

Semnalările primite de CNAS pe tema e-mailurilor cu caracter înșelător au fost comunicate Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Instituția noastră se delimitează categoric de orice solicitare de transmitere de documente de pe alte adrese de e-mail decât cele destinate derulării relațiilor contractuale, adrese care sunt cunoscute de furnizori.

Atât CNAS cât și DNSC atrag atenția furnizorilor de servicii medicale cu privire la riscul de a da curs unor astfel de cereri și recomandă ca orice suspiciune privind legitimitatea unor solicitări să fie verificată și raportată la casa de asigurări de sănătate cu care fiecare furnizor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se află în contract”, a transmis CNAS.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Lia Olguța Vasilescu îi liniștește pe români: „Taxele nu vor crește din ianuarie 2027!”
Liderul PSD Lia Olguța Vasilescu îi liniștește pe români, Aceasta a demontat isteria majorării de 27 de ori a taxelor. Primarul Craiovei a declarat că taxele nu vor crește de la ianuarie 2027. Aceasta a subliniat că majorarea taxelor nu este o invenție a social-democraților, ci este prinsă în PNRR, dar că acest jalon poate […]
Lia Olguța Vasilescu îi liniștește pe români: „Taxele nu vor crește din ianuarie 2027!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 octombrie 2026
26 octombrie 2026