Prima pagină » Local » Comuna Holboca va avea grădiniță și creșă nouă. Când vor fi finalizate lucrările – FOTO

Comuna Holboca va avea grădiniță și creșă nouă. Când vor fi finalizate lucrările – FOTO

08 mart. 2023, 02:00, 1 ,
Andrei ROTARU în Local

Comuna Holboca va avea grădiniță și creșă nouă. Lucrările celor două obiective înaintează cu repeziciune, iar în grădiniță a sosit și noul mobilier, semn că în curând va avea loc recepția lucrărilor. Cele două obiective de investiții sunt finanțate de la bugetul de stat, prin Ministerul Dezvoltării. Primarul comunei Holboca, Neculai Pamfil, susține că lucrările sunt pe drumul cel bun, creșa fiind finalizată în procent de 40 la sută, grădinița având o stare mai avansată, stadiul lucrărilor ajungând la 85 la sută

Anul trecut, cele două obiective ale comunei Holboca au primit undă verde pentru începerea lucrărilor. Astfel, pentru grădiniță, termenul de finalizare este prevăzut pentru anul în curs, în luna septembrie, iar pentru noua creșă, pentru jumătatea anului 2024. Valoarea lucrărilor pentru noua grădiniță se ridică la 5.350.000 de lei, cu TVA, iar la noua creșă este estimată la 3.600.000 de lei, cu TVA.

Comuna Holboca va avea grădiniță și creșă nouă

Cresa holboca

Comuna Holboca va avea si o creșă nouă. Valoarea lucrării se ridică la 3.600.000 lei, cu TVA

Primarul comunei Holboca, Neculai Pamfil, susține că lucrările la cele două obiective de investiții se apropie de final. Termenul estimat de finalizare a lucrărilor la noua grădiniță este luna septembrie 2023.

„Lucrările la grădinița de pe strada Pensiunii se apropie de final. Stadiul lucrărilor este de 85 la sută realizat. Se lucrează și la creșă. Stadiul lucrărilor este de 40 la sută realizat. Termenul estimat pentru darea în folosință a grădiniței este prevăzut pentru luna septembrie”, declară Neculai Pamfil.

Creșa este construită tot pe strada Pensiunii și va avea o capacitate de ocupare pentru 50 de copii. Lucrările la noua creșă sunt estimate a fi finalizate la jumătatea anului 2024.

„Creșa va fi amplasată pe strada Pensiunii, foarte aproape de noua grădiniță cu program prelungit. Aceasta va putea găzdui aproximativ 50 de copii într-un spațiu modern”, mai declară primarul comunei Holboca.

Lucrările la noua grădiniță sunt ceva mai avansate, iar în momentul de față se lucrează la ultimele finisaje. Va fi cu program prelungit și va avea o capacitate de a găzdui 120 de copii care au domiciliul în comuna Holboca.

„A venit și mobilierul, la interior se lucrează deja la ultimele finisaje, iar la exterior s-a început inclusiv amenajarea curții. Urmează partea de avizare pentru funcționare. Din septembrie, grădinița îi va putea primi pe cei mici. Grădinița va funcționa cu program prelungit, sub administrarea Școlii Holboca și va avea capacitatea de a găzdui 120 de copii. Tot școala se va ocupa și de înscrieri”, a mai declarat edilul din comuna Holboca.

Primăria Holboca a primit finanțare și pentru reabilitarea celor două școli din comună

Cresa Holboca

Stadiul lucrărilor la noua creșă au ajuns la 40%. Termenul de finalizare a lucrărilor este prevăzut pentru jumătatea anului 2024

După finanțarea obținută pentru Școala Holboca, Primăria Holboca a reușit să obțină fonduri și pentru reabilitarea Școlii Dancu. Contractul de finanțare a fost semnat în luna februarie.

Urmează lansarea licitației pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Proiectarea pentru Școala Holboca este deja aproape gata, urmează licitația pentru execuție. Dacă nu apar contestații care să întârzie procedurile, lucrările propriu-zise de reabilitare ar trebui să demareze în primăvară, la Școala Holboca, respectiv în vară, la Școala Dancu.

Valoarea totală a acestor finanțări nerambursabile este de aproape 14 milioane de lei, iar reabilitarea clădirilor include atât renovare energetică, în vederea creșterii eficienței energetice, cât și consolidare seismică.

După reabilitare, elevii vor beneficia de spații modernizate, mult mai sigure, care vor funcționa cu un consum redus de energie.

Așadar, dacă lucrurile merg șnur și se vor primi fondurile la timp, Primăria Holboca va continua investițiile pentru cele două obiective, iar comuna Holboca va avea grădiniță și creșă nouă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată! Iată în ce condiții
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată în anumite cazuri. Acest drept încetează dacă beneficiarul obține venituri suplimentare supuse impozitului și copilul nu a împlinit încă vârsta de doi ani sau trei în cazul copiilor cu handicap. Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată! Toți salariații din România au dreptul la concediu pentru creșterea copilui. […]
Indemnizația pentru creșterea copilului poate fi tăiată! Iată în ce condiții
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 februarie 2026
17 februarie 2026