Prima pagină » Economic Local » Creșterea salariului minim pe economie va distruge afacerile din Iași: „O măsură populistă și nocivă pentru producția din România”
Creșterea salariului minim pe economie va distruge afacerile din Iași: „O măsură populistă și nocivă pentru producția din România”

Creșterea salariului minim pe economie va distruge afacerile din Iași: „O măsură populistă și nocivă pentru producția din România”

06 nov. 2026, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Creșterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2027 afectează afacerile din Iași. Antreprenorii se opun propunerii și avertizează asupra faptului că nu mai pot suporta noi cheltuieli fără să transfere o parte din costuri în prețurile produselor și serviciilor. Salariul minim ar putea crește la 5.000 de lei de la 1 ianuarie 2027, de la 4.325 de lei brut, cât este inițial.

Antreprenorii din Iași nu susțin creșterea salariului minim pe economie și spun că vor avea mai multe probleme financiare dacă va fi această modificare de la 1 ianuarie 2027. Peste 830.000 de salariați din România sunt plătiți în prezent cu salariul minim brut.

Creșterea salariului minim pe economie afectează afacerile din Iași

Salariul minim ar putea crește la 5.000 de lei de la 1 ianuarie 2027, de la 4.325 de lei brut. Majorarea brută ar fi de 675 de lei, iar salariul net ar ajunge la aproximativ 2.981 de lei. Astfel, angajații plătiți cu salariul minim ar primi în jur de 282 de lei în plus pe lună. Antreprenorii din Iași se opun propunerii și avertizează că firmele nu mai pot suporta noi cheltuieli fără să transfere o parte din costuri în prețurile produselor și serviciilor.

„Costurile cele mai mari pentru firmă sunt cu brutul, deci crește salariul brut, cresc și costurile. Noi vom fi nevoiți să căutăm soluții ca să nu falimentăm. Asta înseamnă că mai dăm afară din oameni, pentru că plătim taxe mai mari, mărim prețurile la produse, deci scade consumul și mai mult pentru că oamenii oricum o duc mai rău ca anul trecut. Deci va fi rău pentru toată lumea. Noi am atras atenția asupra situației, dar nimeni nu ne bagă în seamă”, susține Alexandru B., antreprenor din Iași cu afaceri în domeniul HoReCa.

Pe de altă parte, IMM România cere menținerea salariului minim la nivelul actual în 2027. Solicitarea a fost prezentată miercuri, 4 noiembrie 2026, în cadrul unei întâlniri de lucru dintre reprezentanții IMM România, conduși de președintele Florin Jianu, și ministrul Muncii, Petre Florin Manole.

Potrivit IMM România, microîntreprinderile și întreprinderile mici nu dispun de resursele financiare necesare pentru a absorbi noi creșteri ale costurilor salariale, în actualul context economic.

Tiberiu Stoian, fondator Exonia: „Prima măsură a Guvernului trebuie să fie reducerea taxelor pe muncă”

Tiberiu Stoian, fondatorul Fabricii de ambalaje Exonia, susține că ar trebui reduse taxele pe muncă, nu să crească.

„Consider că o nouă majorare abruptă a salariului minim brut, în actualele condiții economice, ar fi o măsură populistă și nocivă pentru producția din România. Prima măsură a Guvernului trebuie să fie reducerea taxelor pe muncă, astfel încât mai mulți bani din sumele plătite deja de companii să ajungă efectiv la angajați. Sigur că este ușor să anunți salarii mai mari când obligația de plată revine altcuiva. Dar o hotărâre de guvern nu aduce automat comenzi în fabrici, nu crește productivitatea și nu convinge clienții să accepte prețuri mai mari. În fabricile EXONIA nu există niciun muncitor plătit cu salariul minim pe economie. Prin urmare, această majorare nu ne afectează direct prin obligația de a aduce salariile la noul prag. Ne privește însă ca producători, pentru că lucrăm cu furnizori și clienți din numeroase domenii în care există mulți angajați remunerați la nivelul minim. Costurile suplimentare ale acestor companii se transmit în economie. În industria ambalajelor avem deja costuri ridicate cu hârtia, cartonul, polimerii, cernelurile, adezivii și energia. Finanțăm materiile prime și producția înainte să încasăm de la client. Orice presiune suplimentară trebuie acoperită din ceea ce producem și vindem”, susține Tiberiu Stoian, fondator Exonia.

Antreprenorii se tem că vor pierde multe comenzi din cauza costurilor tot mai mari de producție

Antreprenorul mai spune că aceste modificări se vor vedea în costul final al produselor și există riscul să scadă și mai mult consumul.

„Guvernul poate modifica salariul minim prin hotărâre. Nu poate modifica prin aceeași hotărâre prețul pe care clientul acceptă să îl plătească. La export, concurăm cu producători din alte țări. Clientul compară prețul, calitatea și termenul de livrare. Dacă scumpim ambalajele, riscăm să pierdem comenzi. Dacă absorbim costurile, reducem banii disponibili pentru investiții, calificare și dezvoltare. O comandă pierdută înseamnă mai puțini bani pentru salarii și taxe în România. Există și efectul asupra diferențelor de salarizare. Când crește salariul unui lucrător necalificat, un operator calificat, care răspunde de un utilaj complex și de calitatea producției, se așteaptă justificat la păstrarea unei diferențe corecte. Presiunea se extinde astfel asupra întregii grile salariale, inclusiv în fabricile care plătesc deja peste minim. Problema principală este diferența prea mare dintre costul total suportat de companie și salariul net primit de angajat. Compania finanțează brutul și contribuțiile care îi revin. Angajatul trăiește din net. Statul trebuie să răspundă pentru cât reține între cele două”, mai explică antreprenorul.

Antreprenorii plătesc taxele cele mai mari la stat pentru angajați, iar acestea ar putea crește

Conform raportului Comisiei Europene din 2026, România are a doua cea mai ridicată povară fiscală asupra muncii din UE pentru o persoană singură care câștigă 67% din salariul mediu: 42,8% din costul total al muncii.

„Acesta este indicatorul precis la care ne referim când vorbim despre locul al doilea în Uniunea Europeană. Consider inacceptabil ca statul să taxeze atât de mult salariile mici, după care să prezinte majorarea obligatorie a brutului drept soluție pentru veniturile insuficiente ale angajaților. Înainte să oblige firmele să plătească mai mult, Guvernul trebuie să lase angajaților mai mult din ceea ce firmele plătesc deja. Oamenii au nevoie de venituri mai mari. Vedem acest lucru în fiecare zi. Dar creșterile salariale durabile cer investiții, productivitate și comenzi. Dacă firmele amână modernizarea pentru a acoperi costuri impuse fără timp de adaptare, le reducem capacitatea de a plăti salarii mai bune în viitor. Reducerea taxării muncii trebuie susținută prin disciplină bugetară, eliminarea risipei și colectare mai bună. Protecția socială trebuie să ajungă la cei vulnerabili, iar pentru persoanele apte de muncă, statul trebuie să încurajeze angajarea și calificarea. O politică salarială responsabilă urmărește câți bani rămân efectiv angajatului și dacă locul său de muncă este sustenabil. O majorare abruptă a brutului, fără reducerea fiscalității și fără un calendar realist, riscă să aducă prea puțin în buzunarul angajatului și să coste prea mult economia”, susține Tiberiu Stoian.

Creșterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2027 afectează afacerile din Iași, potrivit antreprenorilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026
Articole similare