Prima pagină » International » Concert pentru strângerea de fonduri destinate luptei împotriva incendiilor din Australia: „nu am mai văzut nimic asemănător de la Live Aid”
Concert pentru strângerea de fonduri destinate luptei împotriva incendiilor din Australia:

Concert pentru strângerea de fonduri destinate luptei împotriva incendiilor din Australia: „nu am mai văzut nimic asemănător de la Live Aid”

18 feb. 2020, 00:00,
în International

Peste o sută de artişti şi trupe muzicale au susţinut duminică seară un mega concert caritabil timp de 10 ore pentru strângerea de fonduri destinate luptei împotriva incendiilor de vegetaţie care devastează Australia. Artiştii, printre care rockerul Alice Cooper sau trupa Queen cu Adam Lambert ca solist, au reuşit să strângă aproape 10 milioane de dolari australieni (6,73 milioane de dolari americani) la acest concert la care au fost prezente 75.000 de persoane pe stadionul ANZ şi a fost vizionat de un milion de telespectatori.

Unul dintre momentele cele mai emoţionante ale Fire Fight Concert, care a beneficiat de invitaţi speciali precum Olivia Newton-John şi John Farnham, a fost tăcerea care s-a aşternut în timp ce pe ecran apăreau numele celor 33 de persoane care şi-au pierdut viaţa în aceste incendii. Din septembrie, incendiile de vegetaţie au mistuit 180.000 de kilometri de teren, o suprafaţă de mărimea unor ţări ca Uruguay sau Cambodgia.

Ploile din ultimele săptămâni au ajutat la stingerea a numeroase focare din sud-estul ţării, dar în alte zeci de regiuni incendiile au rămas active.

Mass-media australiene au comparat impactul mega-concertului din Sydney cu cel al concertului Live Aid din 1985, mai ales datorită participării trupei Queen al cărei actual solist a încercat să se ridice la nivelul legendarului Freddie Mercury, care a incendiat atunci publicul la Londra.

„Cred că nu am mai văzut nimic asemănător de la Live Aid”, a scris pe reţelele de socializare Brian May, chitaristul Queen.

Actriţa de comedie australiană Celeste Barber, una dintre prezentatoarele concertului, a primit laude pe reţelele de socializare după ce a ieşit pe scenă cu un tricou având imprimată o caricatură a prim-ministrului australian, Scott Morrison, şi s-a alăturat astfel vocilor care l-au criticat pe premier pentru modul cum a gestionat incendiile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026