Prima pagină » Actualitate » Prima săptămână de toamnă autentică în România. Temperaturile scad brusc, vin ploile și apar primele ninsori la munte
Prima săptămână de toamnă autentică în România. Temperaturile scad brusc, vin ploile și apar primele ninsori la munte

Prima săptămână de toamnă autentică în România. Temperaturile scad brusc, vin ploile și apar primele ninsori la munte

20 sept. 2026, 20:40,
Redacția BZI în Actualitate

România se pregătește pentru o schimbare bruscă a vremii. După temperaturile ridicate din ultima perioadă, începutul săptămânii viitoare aduce o răcire accentuată, ploi pe arii extinse și vânt puternic. La munte, la altitudini mari, sunt așteptate primele episoade de lapoviță și ninsoare.

Potrivit prognozei ANM, temperaturile vor scădea cu până la 10-12 grade în unele regiuni. De luni, valorile termice vor coborî în jumătatea de nord a țării, iar de marți răcirea se va resimți și în restul teritoriului. Maximele se vor situa, în general, între 12 și 21-22 de grade Celsius.

Ploi în aproape toată țara

Schimbarea vremii va fi însoțită de precipitații. Luni, ploile vor fi prezente în special în nord, centru și est, urmând ca marți să se extindă în cea mai mare parte a țării.

Ulterior, aria precipitațiilor se va restrânge treptat, iar în a doua parte a săptămânii vor exista și intervale fără ploi.

Primele ninsori, la altitudini de peste 1.700 de metri

La munte, vremea va deveni specifică sezonului rece. La altitudini de peste aproximativ 1.700 de metri sunt prognozate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Meteorologii precizează că aceste episoade vor fi trecătoare și, în prezent, nu sunt estimate cantități importante de zăpadă.

Vânt puternic în 13 județe

ANM a emis și o atenționare Cod galben de vânt pentru luni, între orele 12:00 și 21:00. Sunt vizate zone din Oltenia, centrul și sudul Moldovei, Munții Banatului și partea de vest a Carpaților Meridionali.

Rafalele vor ajunge la 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri pot atinge 80-90 km/h. Atenționarea vizează zone din județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați.

Vremea se va menține răcoroasă până spre mijlocul săptămânii, după care temperaturile ar putea crește ușor, potrivit estimărilor meteorologilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după cele două accidente în lanț de pe autostrada Trakia. 11 persoane au murit, 51 au fost transportate la spital, iar anchetatorii verifică împrejurările primului impact. Bărbatul a fost audiat o dată, însă urmează să fie din nou interogat, cu ajutorul unui traducător, pentru stabilirea […]
Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
12 noiembrie 2026
12 noiembrie 2026