Locatarii spun că nimic nu s-a schimbat după declarația primarului, iar lucrurile au evoluat în rău
Locatarii căminului social din Canta au ajuns la disperare privind condițiile de trai din acest imobil. Oamenii sunt revoltați de faptul că în locuințele lor sunt gândaci, ploșnițe și, în continuare, au probleme cu mucegaiul sau infiltrațiile. Aceștia s-au confruntat cu aceleași probleme în urmă cu aproape un an, iar primarul Mihai Chirica a precizat că va dispune verificări.
Locatarii căminului Canta sunt revoltați
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/camin-social-canta-11.jpg)
În căminul de pe strada Canta, nr. 60 B, sunt 85 de camere în care locuiesc aproximativ 170 de persoane care sunt cazuri sociale. Oamenii plătesc lunar 500 de lei chirie către Primăria Iași. În interior, condițiile din locuințe sunt groaznice. Având în vedere că sunt persoane cu probleme de sănătate și care au venituri minime, acestea nu își permit renovări.
În luna iunie 2025, locatarii au reclamat faptul că în clădire este invazie de gândaci și ploșnițe, iar atunci cazul a ajuns în atenția primarului Mihai Chirica. Acesta a anunțat ulterior în spațiul public că a dispus efectuarea unui control și că vor fi luate măsuri, însă măsurile au întârziat să apară.
„Anul trecut a fost aceeași problemă, a apărut peste tot că suntem mâncați de gândaci și de ploșnițe. Ulterior, domnul primar a spus că va trimite oameni să verifice, că vor lua măsuri. Nu s-a întâmplat absolut nimic, nu au dat nici măcar cu apă. Ne-am descurcat noi cum am putut. Acum sunt iar infestați de ploșnițe. Au început în toamnă lucrările, reparațiile, și atunci au ieșit toți gândacii, care s-au adăpostit în casele noastre. Soțul meu este bolnav, este la pat, am grijă de el. Îl mănâncă gândacii, nu știu ce să îi mai fac. Plătim 500 de lei pentru această cameră, dar să ne ajute cumva primăria să scăpăm măcar de gândaci, nu mai spun de reparații. Nu am mai văzut muncitori de mult timp”, a precizat Georgeta Sălăgeanu.
Într-o cameră de la etajul 2 am găsit-o pe Rodica Galeru, o femeie de peste 70 de ani, care trăiește în condiții groaznice. Pereții și geamurile sunt murdare, lucrurile sunt aruncate prin casă, iar mirosul este insuportabil. Femeia a cerut în mai multe rânduri ajutorul autorităților, însă încă așteaptă.
„Cei de la primărie au spus că trebuie să scot tot ce am prin casă ca să îmi facă ordine și să mă ajute. Am scos toate dulapurile, am lăsat un pat și masa. Nu a mai venit nimeni să dea cu soluție sau ce au zis ei. Le-am cerut ajutorul. Sunt singură, bolnavă, nu am cum să fac toate acestea. Nu am bani și nici nu are cine să mă ajute. Priviți în ce condiții locuiesc. Credeți că eu nu văd, nu știu ce se întâmplă? Abia stau pe picioare, nu am cum să fac singură ceva, de asta tot cer ajutor”, a spus Rodica Galeru.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/camin-social-canta-25.jpg)
Primăria a început renovările
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/camin-social-canta-48.jpg)
În toamna anului 2026, Primăria Iași a început lucrările de renovare. Există un proiect în valoare de 5 milioane de lei pentru renovarea căminului din Canta și a blocului de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 79A. Locatarii din Canta susțin că, de când au început lucrările, au mai multe probleme cu locuințele.
„Vă spun sincer că nu mai suport, nu mai pot să dorm noaptea din cauza a ce se întâmplă aici. Numai eu știu cum am trăit aici și cum trăiesc. E chiar atât de greu să ne vadă cineva și să ne ajute? Chiar nu înțeleg. Noi plătim chirie aici, cerem minimul de ajutor. Au venit să repare și să modernizeze. Au pus ușa pe hol, nici măcar nu stă în perete. Dacă o deschizi, îți cade în cap. Au făcut lucrări la rețeaua de apă, a început să curgă prin tavan. Avem numai infiltrații. Muncitorii au spus că așa trebuie să fie și că nu sunt probleme”, a transmis Corina Oacheș, după care a izbucnit în plâns.
Conform reprezentanților primăriei, a fost demarată o nouă procedură de achiziționare a serviciilor de dezinsecție.
„Precizăm faptul că, periodic, s-au efectuat, pe parcursul anului 2025, acțiuni de deratizare și dezinsecție. În anul 2026 nu au fost depuse sesizări cu privire la prezența gândacilor sau a ploșnițelor. Echipa Direcției Fond Locativ a făcut verificări periodice în cămin, de fiecare dată eliberând spațiile comune de obiectele depozitate de către chiriași. Direcția Fond Locativ a demarat procedura de achiziție a serviciilor de dezinsecție și deratizare, dar până la data prezentei, suma nu a fost alocată. După aprobarea bugetului local, vom continua procedura de achiziție a serviciilor de dezinsecție și deratizare. Este important de știut că pentru eficiența acțiunii de deratizare și dezinsecție este obligatoriu accesul în fiecare spațiu de locuit și eliberarea căminului pentru 24 h. Imobilul din str. Canta, nr. 60B, face obiectul contractului de finanțare nr. 144139/12.01.2023, încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin care se efectuează lucrări de renovare energetică, pentru care este semnat contractul de finanțare nr. 144139/12.01.2023, cu data de finalizare 30.07.2026. În prezent, firma lucrează la scările interioare din căminul din str. Canta, nr. 60B și la instalații la căminul din Tudor Vladimirescu, nr. 79A. Stadiul execuției lucrărilor este de 80%”, a transmis Dan Postolea, purtător de cuvânt al Primăriei Iași.
Locatarii din căminul Canta cer intervenția urgentă a autorităților locale pentru deratizare și curățarea imobilului.