Sport

Cristian Ganea, tot mai aproape de transfer! Românul a primit o nouă ofertă și mutarea sa ar rezolva o mare problemă

Publicat: 15 ian. 2020

Cristian Ganea (27 de ani), jucătorul român al celor de la Athletic Bilbao, este tot mai aproape de transfer, după ce nu a prins nici măcar un minut de joc în acest sezon. Se pare că fostul fotbalist al Viitorului este foarte aproape de o formație din Liga a 2-a din Spania.

Potrivit „La Nueva Espana”, Ganea ar avea o ofertă de la Real Oviedo, cea care ocupă locul 17 în Segunda.
Ganea nu se bucură de încrederea antrenorului Garitano și atât el, cât și clubul, lucrează pentru a găsi o variantă care să mulțumească pe toată lumea. Chiar dacă s-a scris că fotbalistul în vârstă de 27 de ani va ajunge la CD Tenerife, se pare că este cel mai aproape de Oviedo.

Real Oviedo are nevoie să se salveze de la retrogradare în a doua parte a sezonului, iar postul ocupat de Ganea, cel de fundaș stânga, este cel mai problematic la echipa de pe locul 17. Venirea românului ar rezolva o mare problemă a formației antrenată de Javier Rozada.

Cristi Ganea nu s-a impus la Bilbao

Împrumutat în 2019 la Numancia, Ganea a revenit la Bilbao în urmă cu șase luni, dar a continuat să stea pe tușă. În cei doi ani petrecuți în Spania, fundașul lateral a prins două jocuri oficiale în tricoul lui Athletic Bilbao, respectiv 17 partide pentru Numancia. Spaniolii au spus despre Ganea că nu face față la acest nivel, chiar dacă era văzut drept un fotbalist promițător.
Ganea a crescut în țara Bascilor, la Basauri, unde locuiesc părinții și sora sa și unde s-a format ca jucător la centrele de copii și juniori ale cluburilor Basconia și Indartsu. El a jucat apoi, la începutul carierei sale profesioniste, la formațiile spaniole Mallorca B și Santanyi. În România, Ganea a evoluat pentru ASA Târgu Mureș, CS Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov și Viitorul Constanța.



loading...

Adauga un comentariu