Titlurile zilei

Cristian Stanciu, șeful FEG, nu renunță la procesul cu CJ Iași! În joc este o afacere cu un teren din centrul orașului

Publicat: 22 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cristian Stanciu șeful FEG nu renunță la procesul cu CJ Iași În joc este o afacere cu un teren din centrul orașului
FEG Iași, deținută de Cristian Stanciu, se războiește în instanță cu Consiliul Județean Iași pentru un proiect de urbanism din centrul orașului, situat lângă terenul deținut de politicianul PSD

Procesul dintre Fundația Ecologică Green (FEG) și Consiliul Județean (CJ) Iași a fost amânat de Tribunalul Iași pentru 27 ianuarie 2022. Astfel, Cristian Stanciu, șeful FEG, nu renunță la procesul cu CJ Iași, în joc fiind o afacere cu un teren din centrul orașului. În trecut, FEG a dat în judecată și Poliția Locală Iași, după întocmirea unui proces-verbal privind lucrările la un imobil din zona Păcurari

Cristian Stanciu, șeful FEG, nu renunță la procesul cu CJ Iași! În joc este o afacere cu un teren din centrul orașului. Astfel, la primul termen, procesul dintre Fundația Ecologică Green (FEG) și Consiliul Județean (CJ) Iași a fost amânat de Tribunalul Iași pentru 27 ianuarie 2022.

Dosarul a fost depus la instanța ieșeană pe data de 4 octombrie 2021. Primul termen al litigiului a avut loc în urmă cu câteva zile. Judecătorii ieșeni au dispus amânarea cauzei.

Cristian Stanciu, șeful FEG, nu renunță la procesul cu CJ Iași!

În cadrul procesului, FEG a atacat un proiect imobiliar derulat pe un teren aflat în vecinătatea unei suprafețe pe care o are în centrul Iașului. Proiectul derulat de un afacerist ieșean a fost contestat de Cristian Stanciu, cel care controlează FEG, ales consilier județean și președinte al Comisiei de Urbanism din cadrul CJ Iași. Deși Bogdan Andrei Achelăriței are toate actele în regulă, emise de Primăria Iași și avizate de CJ Iași, FEG a atacat în instanță avizul emis de arhitectul-șef al Consiliului. Politicianul are un teren de 714 mp, pe locul fostei case a poetului George Lesnea, situat pe strada Cloșca.

Pe terenul alăturat, cu o suprafață de 552 mp, ar urma să apară o clădire cu regim de înălțime de D+P+3E, proiect care are toate avizele în regulă. Aceste detalii l-au nemulțumit pe Stanciu, care a încercat să blocheze proiectul în cadrul Comisiei de Urbanism. Pentru că nu a reușit acest lucru, cel care controlează FEG a reclamat în instanță actul emis de arhitectul-șef.

În motivare, reprezentanții FEG au susținut că actul contestat este unul administrativ, lucru contestat de CJ.

„Cererea de chemare în judecată a fost formulată de către directorul executiv ec. Cristian Stanciu, în calitate de reprezentant legal al Fundației Ecologice Green Iași, însă motivele avute în vedere și întreg probatoriul propus spre administrare se întemeiază pe date și acte obținute de domnul Cristian Stanciu în calitatea acestuia de consilier județean, membru al deliberativului Consiliului Județean Iași și membru al Comisiei de Urbanism a deliberativului CJ Iași”, se arată în întâmpinarea depusă de CJ Iași.

Ce a spus Stanciu în ședința respectivă

În întâmpinarea depusă de CJ se arată cum Cristian Stanciu nu a votat în cadrul Comisiei de Urbanism.

„Cu privire la modul de desfășurare a ședințelor Comisiei de Urbanism a deliberativului CJ Iași, membrii acestei comisii au ales să-și exprime punctele de vedere prin exercitarea dreptului de vot la emiterea avizelor asupra documentațiilor analizate. Se va constata că Cristian Stanciu, în calitate de consilier județean și membru al Comisiei de Urbanism a deliberativului CJ, a ales să nu participe la vot, împrejurare de natură a semnala că s-ar putea afla într-un posibil conflict de interese, acesta susținând, printre altele, că „această necorelare a indicatorilor conform prevederilor legii actuale dă o dublă măsură a lucrurilor acolo, pentru că eu, fiind alături, nu pot obține un astfel de indicator, și nici nu-mi doresc asta, doresc să obțin indicatori conform legii, dar legea trebuie să fie unitară pentru toată lumea”, cum este consemnat în procesul-verbal al ședinței”, se mai arată în întâmpinarea CJ Iași.

Primăria a eliberat un certificat de urbanism încă din 2019 pentru terenul de pe strada Iordachi Lozonschi, nr. 10A. Ulterior a fost emis avizul de oportunitate, prin care s-au stabilit indicatorii urbanistici ai proiectului. În plus, cei de la CJ au arătat că cei din Comisia de Urbanism au fost informați cu privire la avizul emis de arhitectul-șef și că actele sunt cât se poate de corecte. Totodată, CJ Iași a arătat în întâmpinare că FEG Iași nu a avut niciun prejudiciu.

Un alt proces, între FEG și Poliția Locală Iași, din cauza unui imobil din Păcurari

În urmă cu aproximativ 3 ani, FEG a contestat în instanță un proces-verbal întocmit de Poliția Locală Iași. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași pe 5 februarie 2019, Fundația Ecologică Green Education a chemat în judecată Poliția Locală Iași – Serviciul Control Urbanism, solicitând instanței să dispună anularea procesului-verbal de constatare lucrări de construire realizate la imobilul situat în Iași, în privința măsurii privind sistarea lucrărilor de reparații la platforma betonată în suprafață de aproximativ 110 mp existentă în curte și la gardul imobilului din zona Păcurari. Pe 1 august 2019, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de FEG și a dispus anularea în parte a procesului-verbal din 6 iunie 2018.

Ulterior, Poliția Locală a contestat decizia, însă Curtea de Apel Iași a respins recursul. Amintim că, prin procesul-verbal de constatare lucrări de construire realizate la imobilul respectiv, din 6 iunie 2018, încheiat de Serviciul Control Urbanism, s-a constatat că a fost executată o platformă betonată în suprafață de 110 mp, existentă în curtea și la gardul imobilului proprietatea FEG, fără autorizație de construire. Organul de control a dispus și sistarea lucrărilor. Întrucât imobilul este monument istoric, inspectorii au înaintat documentația Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Iași.

Poliția Locală a susținut că măsura a fost una legală

Prin cererea de chemare în judecată, FEG a solicitat anularea parțială a procesului verbal sus-menționat, doar cu privire la măsura de sistare a lucrărilor. Pe 1 august 2019, instanța a admis acțiunea, reținând în esență că organul constatator are posibilitatea luării măsurii de oprire a executării lucrării doar în situația prevăzută de art. 28 din Legea nr. 50/1991 (în forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal contestat), respectiv odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26, însă, în speță, FEG nu fusese sancționată contravențional, ci au fost sesizate organele de anchetă penale, agentul Poliției Locale apreciind că sunt indicii de săvârșire a unei infracțiuni.

Împotriva hotărârii primei instanțe, Poliția Locală a formulat recurs, susținând în esență că, și în situația în care nu se aplică o sancțiune contravențională, ci se sesizează organele de anchetă penală, organul constatator are posibilitatea în continuare de a dispune oprirea lucrărilor. Acum, însă, Cristian Stanciu, șeful FEG, nu renunță la procesul cu CJ Iași!

Adauga un comentariu