Cristina-Emanuela Dascălu propune o nouă paradigmă pentru educația românească: profesori respectați, directori cu autonomie, elevi sprijiniți și universități competitive. „Școala nu poate fi reformată prin austeritate, ci prin investiție în oameni” (P)

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Educația nu poate fi construită pe epuizarea profesorilor, pe nesiguranța directorilor, pe clase supraaglomerate și pe abandonarea elevilor care au nevoie de sprijin. România are nevoie de o reformă profundă, coerentă și curajoasă, care să redea școlii demnitatea, autoritatea profesională și misiunea sa fundamentală: formarea unor generații capabile să gândească, să creeze și să construiască viitorul țării.

Deputata AUR Cristina-Emanuela Dascălu, vicepreședinta Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, susține o schimbare fundamentală de paradigmă în educația românească. Nu este vorba despre o simplă ajustare a salariilor sau despre o nouă succesiune de modificări legislative, ci despre reconstruirea contractului social dintre stat, profesor, elev, familie și universitate.

„Nu putem cere rezultate europene de la un sistem pe care îl tratăm după criterii contabile. Nu putem pretinde excelență de la profesori cărora le reducem motivația, le încărcăm programul, le diminuăm autonomia și le transformăm vocația într-o luptă permanentă cu birocrația. Și nu putem vorbi despre viitorul României dacă nu începem prin a respecta oamenii care îl construiesc în fiecare zi, în școală și în universitate.”

12:01

Cristina-Emanuela Dascălu: „Violența în școli trebuie prevenită înainte de a deveni o tragedie” (P)

10:45, 05 Nov 2026

Cristina-Emanuela Dascălu, la Sesiunea Științifică Anuală a Universității „Apollonia”: „Cercetarea trebuie să formeze oameni, să creeze punți și să răspundă nevoilor societății”

În ultimele luni, Cristina-Emanuela Dascălu a susținut în Parlament, în Comisia pentru învățământ și în spațiul public o serie de propuneri privind salarizarea, norma didactică, recunoașterea vechimii, mentoratul, cercetarea, finanțarea educației, reducerea efectivelor de elevi, protejarea unităților de învățământ și dezvoltarea unei cariere didactice atractive.

Aceste propuneri trebuie însă integrate într-o viziune mai amplă, care să ofere drepturi reale tuturor celor care fac posibilă educația.

1. Profesorul trebuie să fie o prioritate națională, nu o cheltuială care trebuie redusă

Prima condiție a unei educații de calitate este existența unui corp profesoral bine pregătit, motivat, respectat și remunerat corespunzător.

O oră de predare nu înseamnă doar timpul petrecut în fața clasei. Înseamnă documentare, pregătirea lecției, adaptarea conținutului la nivelul elevilor, evaluare, corectarea lucrărilor, consiliere, comunicarea cu părinții și asumarea unei responsabilități sociale extraordinare.

De aceea, Cristina-Emanuela Dascălu susține:

Triplarea plății cu ora, astfel încât activitatea suplimentară să fie remunerată în mod echitabil.

Revenirea la norma de predare de 18 ore săptămânal pentru profesorii din gimnaziu și liceu.

Normă de 16 ore pentru învățământul special.

Reducerea normei la 16 ore pentru cadrele didactice cu minimum 25 de ani vechime.

Reducerea normei la 14 ore pentru cadrele didactice cu minimum 35 de ani vechime.

Maximum 14 ore pentru profesorii cu gradul didactic I care desfășoară activități de mentorat.

Aceste măsuri nu reprezintă privilegii, ci recunoașterea diferențelor de experiență, responsabilitate și complexitate profesională.

Un profesor cu 35 de ani de activitate nu trebuie să fie penalizat prin suprasolicitare. Dimpotrivă, experiența sa trebuie valorificată pentru formarea noilor generații de profesori.

2. Noi drepturi profesionale pentru cadrele didactice

Respectul pentru profesori trebuie să se regăsească în drepturi concrete, nu doar în declarații festive.

Cristina-Emanuela Dascălu susține construirea unui cadru profesional care să includă:

Dreptul la un timp de muncă predictibil, cu delimitarea clară a activităților didactice, administrative și extracurriculare.

Dreptul la protecție juridică și instituțională în exercitarea profesiei, inclusiv împotriva amenințărilor, agresiunilor, intimidării și hărțuirii.

Dreptul la respectarea autorității profesionale și pedagogice în clasă.

Dreptul la autonomie didactică, în limitele curriculumului național și ale standardelor de calitate.

Dreptul la formare profesională continuă gratuită sau integral finanțată, fără ca profesorul să suporte costurile dezvoltării sale profesionale.

Dreptul la concediu de odihnă și la condiții de muncă adecvate, inclusiv acces la infrastructură, materiale și echipamente.

Dreptul la evaluare transparentă, obiectivă și contestabilă.

Dreptul la remunerarea tuturor responsabilităților suplimentare, de la coordonarea proiectelor până la mentorat și activități de performanță.

Dreptul la sprijin psihologic și programe de prevenire a epuizării profesionale.

Dreptul la acces la resurse digitale, baze de date, biblioteci și instrumente educaționale moderne.

Un profesor nu trebuie să fie lăsat singur în fața violenței, a conflictelor sau a presiunilor administrative. Autoritatea sa profesională trebuie protejată, iar drepturile sale trebuie respectate inclusiv de instituțiile care au responsabilitatea de a-l sprijini.

3. Educatorii și învățătorii: fundația pe care se construiește întreaga educație

Învățământul preșcolar și primar trebuie să primească o atenție specială. Tocmai aici se formează deprinderile fundamentale, limbajul, capacitatea de comunicare, disciplina intelectuală, curiozitatea și încrederea copilului în propriile posibilități.

Nu putem cere rezultate bune la gimnaziu și liceu dacă ignorăm calitatea educației din primii ani de viață.

Sunt necesare măsuri specifice:

Reducerea efectivelor de copii din grupele de grădiniță și din clasele primare.

Asigurarea unui număr adecvat de personal didactic și auxiliar, în funcție de vârsta copiilor și de nevoile acestora.

Recunoașterea complexității muncii educatorilor și învățătorilor prin salarizare și beneficii corespunzătoare.

Finanțarea materialelor didactice, a jocurilor educative, a cărților și a resurselor pentru dezvoltarea timpurie.

Introducerea unor programe de identificare timpurie a dificultăților de învățare, limbaj și dezvoltare.

Acces la consilieri școlari, logopezi și specialiști în educație incluzivă.

Extinderea programelor de educație timpurie, inclusiv în comunitățile rurale și dezavantajate.

Dezvoltarea programelor de after-school și a serviciilor de sprijin pentru familiile care au nevoie de acestea.

Educația timpurie nu este o cheltuială secundară. Este una dintre cele mai eficiente investiții pe care le poate face un stat.

4. Directorii de școli trebuie să fie lideri educaționali, nu administratori sufocați de hârtii

O școală performantă are nevoie de un director care să poată conduce, să construiască echipe, să atragă finanțări, să dezvolte parteneriate și să creeze un climat instituțional sănătos.

Directorul nu trebuie transformat într-un simplu executant al deciziilor administrative sau într-un responsabil pentru fiecare problemă birocratică a sistemului.

Cristina-Emanuela Dascălu susține:

Concursuri pentru funcțiile de conducere transparente, profesioniste și bazate pe competență.

Stabilitate managerială și mandate predictibile, cu evaluare obiectivă a rezultatelor.

Autonomie managerială reală în organizarea activității școlii, în limitele legii și ale responsabilității bugetare.

Bugete predictibile și capacitatea de a gestiona eficient resursele alocate.

Reducerea raportărilor administrative redundante.

Formare gratuită în leadership educațional, management financiar, managementul resurselor umane și atragerea fondurilor europene.

Remunerarea corespunzătoare a responsabilităților manageriale.

Protecție instituțională în exercitarea atribuțiilor și delimitarea clară a răspunderii directorului de responsabilitățile autorităților locale și centrale.

Evaluarea directorilor pe baza unui set echilibrat de indicatori: progresul elevilor, incluziune, reducerea abandonului, climat instituțional, dezvoltarea echipei, utilizarea resurselor și parteneriate.

Directorii trebuie să aibă libertatea de a construi școli puternice, dar și resursele și autoritatea necesare pentru a face acest lucru.

Nu putem cere performanță managerială fără autonomie, stabilitate și responsabilitate clar definită.

5. Clase mai puțin aglomerate și dreptul fiecărui elev la atenție și educație de calitate

Elevul nu este o cifră într-o statistică și nici un număr într-un tabel de eficientizare bugetară.

Clasele suprapopulate reduc timpul pe care profesorul îl poate acorda fiecărui copil, îngreunează evaluarea individuală, accentuează diferențele de învățare și fac mult mai dificilă integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Este nevoie de:

Reducerea efectivelor de elevi în clase, cu prioritate în ciclul primar și în comunitățile cu vulnerabilități.

Respectarea unor efective adaptate învățământului special și integrat.

Mai mulți profesori de sprijin și specialiști pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.

Programe remediale finanțate și organizate în mod predictibil.

Consiliere psihologică și orientare școlară și profesională.

Programe de prevenire a bullyingului și a violenței.

Acces la activități sportive, culturale, artistice și științifice.

Dezvoltarea educației digitale și a competențelor de utilizare responsabilă a inteligenței artificiale.

Extinderea transportului școlar și a programelor de masă sănătoasă.

Burse acordate pe criterii transparente și predictibile, care să încurajeze atât performanța, cât și accesul la educație al elevilor vulnerabili.

Un copil care întâmpină dificultăți nu trebuie abandonat de sistem. Trebuie sprijinit înainte ca dificultățile să se transforme în eșec școlar.

6. Dreptul la educație trebuie să însemne șanse reale, nu doar acces formal la școală

România trebuie să combată abandonul școlar printr-o politică națională integrată.

Nu este suficient să construim clădiri și să achiziționăm table inteligente. Trebuie să ne asigurăm că elevii ajung la școală, rămân în școală și dobândesc competențele necesare pentru viață.

Propunerile vizează:

Finanțarea programelor after-school, în special în mediul rural și în comunitățile vulnerabile.

Extinderea programelor de masă caldă și asigurarea continuității acestora.

Transport școlar gratuit, sigur și adaptat comunităților izolate.

Burse sociale acordate la timp și fără întreruperi administrative.

Programe de alfabetizare funcțională și recuperare a decalajelor educaționale.

Acces gratuit la manuale, resurse educaționale și materiale de învățare.

Programe de orientare profesională și consiliere în carieră încă din gimnaziu.

Parteneriate între școli, universități, mediul economic și instituțiile comunității.

În același timp, trebuie să apărăm școala de proximitate. Comasarea unităților de învățământ nu poate fi justificată exclusiv prin economii administrative. Fiecare reorganizare trebuie să aibă la bază un studiu de impact educațional, demografic, social și economic, cu consultarea comunității.

O școală închisă într-o comunitate rurală nu înseamnă doar o clădire închisă. Înseamnă distanță mai mare pentru copii, presiune asupra familiilor și, uneori, începutul depopulării unei întregi comunități.

7. Performanța trebuie recompensată, iar cercetarea trebuie finanțată

România nu poate deveni competitivă internațional fără cercetare, inovare și profesori care să aibă posibilitatea reală de a se dezvolta academic.

Cristina-Emanuela Dascălu susține consolidarea stimulentelor pentru cadrele didactice care dețin titlul științific de doctor, inclusiv prin creșterea indemnizației aferente acestui titlu, nu diminuarea recunoașterii pregătirii academice avansate.

De asemenea, propune dezvoltarea unor mecanisme de finanțare pentru:

Proiecte de cercetare individuale și interdisciplinare.

Publicarea în reviste științifice internaționale.

Participarea la conferințe și congrese internaționale.

Mobilități academice și schimburi de experiență.

Acces la baze de date, biblioteci și infrastructură de cercetare.

Parteneriate între universități, institute de cercetare și companii.

Proiecte europene și internaționale.

Cercetare aplicată și transfer tehnologic.

Formarea competențelor digitale și utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale.

Performanța trebuie recunoscută prin criterii transparente și stimulente financiare reale.

Un profesor care coordonează elevi olimpici, un mentor care formează tineri profesori, un cercetător care publică rezultate importante sau un cadru didactic care dezvoltă un proiect internațional aduce valoare întregului sistem. Această contribuție trebuie să fie vizibilă și remunerată.

8. Universitățile și studenții: România trebuie să investească în generația care va construi economia viitorului

Reforma educației nu se poate opri la porțile liceului. Învățământul superior trebuie să fie o prioritate strategică.

Universitățile românești au nevoie de autonomie academică, finanțare predictibilă, internaționalizare, infrastructură de cercetare și parteneriate cu mediul economic.

În ceea ce privește studenții, Cristina-Emanuela Dascălu susține:

Burse predictibile, acordate transparent și plătite la timp.

Sprijin financiar pentru studenții proveniți din familii cu venituri reduse.

Dezvoltarea și modernizarea căminelor și cantinelor studențești.

Acces echitabil la mobilități Erasmus și alte programe internaționale.

Extinderea stagiilor de practică plătite și a parteneriatelor cu angajatorii.

Servicii de consiliere psihologică, profesională și de orientare în carieră.

Sprijin pentru studenții cu dizabilități și pentru cei din categorii vulnerabile.

Încurajarea antreprenoriatului universitar, a start-up-urilor și a transferului tehnologic.

Acces la infrastructură digitală, laboratoare și centre de cercetare.

Dezvoltarea programelor interdisciplinare și a cursurilor în limbi străine.

Sprijin pentru doctoranzi și tinerii cercetători, prin granturi, mobilități și finanțări competitive.

Un student nu trebuie să aleagă între a studia și a-și putea permite să trăiască decent. Iar un tânăr cercetător nu trebuie să fie obligat să plece din România pentru a avea acces la oportunități profesionale.

Obiectivul trebuie să fie simplu: universități românești în care tinerii aleg să studieze, să cerceteze și să-și construiască viitorul.

9. Mai puțină birocrație, mai multă autonomie și responsabilitate

Una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional este suprapunerea procedurilor administrative, a raportărilor și a documentelor care consumă timp fără să producă automat o îmbunătățire a calității actului educațional.

Este nevoie de o simplificare reală:

Eliminarea raportărilor redundante.

Digitalizarea procedurilor administrative.

Interoperabilitatea bazelor de date ale instituțiilor din educație.

Unificarea documentelor și procedurilor care au același scop.

Reducerea sarcinilor administrative care pot fi preluate de personal specializat.

Clarificarea responsabilităților între minister, inspectorate, conducerile școlilor și autoritățile locale.

Evaluarea instituțiilor pe baza rezultatelor și a progresului, nu a volumului de documente produse.

Digitalizarea nu trebuie să însemne mutarea birocrației din dosare în platforme informatice. Trebuie să însemne mai puțin timp pierdut și mai mult timp pentru educație.

10. Fondurile europene trebuie să ajungă la oameni, nu doar la echipamente și proiecte administrative

România dispune de instrumente europene importante pentru dezvoltarea educației. Componenta 15 – Educație din PNRR și Programul Educație și Ocupare 2021–2027 au creat oportunități pentru infrastructură, dotări, formare profesională și dezvoltarea competențelor.

Dar investițiile trebuie să continue dincolo de achiziția de echipamente și renovarea clădirilor.

Trebuie să existe finanțări consistente pentru profesorii care se formează, pentru cercetătorii care produc cunoaștere, pentru școlile care combat abandonul și pentru universitățile care dezvoltă parteneriate internaționale.

Cristina-Emanuela Dascălu susține orientarea finanțărilor europene și naționale către rezultate educaționale măsurabile și sustenabile, cu proceduri accesibile inclusiv școlilor mici și comunităților rurale.

Nu este suficient să cumpărăm tehnologie. Trebuie să pregătim profesorii care o folosesc.

Nu este suficient să construim laboratoare. Trebuie să finanțăm cercetarea care se desfășoară în ele.

Nu este suficient să modernizăm școlile. Trebuie să creăm condiții în care elevii și profesorii să dorească să rămână acolo.

11. Un nou contract social pentru educația românească

Toate aceste propuneri trebuie să se regăsească într-o strategie coerentă, cu finanțare multianuală, obiective clare și evaluare transparentă.

Cristina-Emanuela Dascălu susține construirea unui nou contract social pentru educație, bazat pe câteva principii fundamentale:

Pentru profesori: salarizare corectă, norme echilibrate, protecție juridică, autonomie profesională, recunoașterea experienței, acces la cercetare și formare continuă.

Pentru educatori și învățători: recunoașterea rolului fundamental al educației timpurii, grupe și clase cu efective adecvate, resurse pedagogice și sprijin specializat.

Pentru directori: autonomie managerială, stabilitate, concursuri transparente, formare în leadership și responsabilități clar definite.

Pentru personalul didactic auxiliar și administrativ: încadrare suficientă, salarizare corespunzătoare, recunoașterea responsabilităților și condiții decente de muncă.

Pentru elevi: clase mai puțin aglomerate, burse, transport, masă sănătoasă, consiliere, educație incluzivă și șanse reale de performanță.

Pentru studenți: burse predictibile, cămine decente, practică plătită, mobilități internaționale și acces la cercetare.

Pentru universități: autonomie academică, finanțare predictibilă, internaționalizare și parteneriate cu centre de cercetare și mediul economic.

„Nu putem construi viitorul României economisind tocmai de la cei care îl formează”

„Educația nu este un capitol bugetar pe care îl ajustăm de fiecare dată când Guvernul are dificultăți financiare. Este infrastructura intelectuală, culturală, economică și democratică a unei națiuni.

Am convingerea că profesorul trebuie să redevină o profesie respectată, atractivă și competitivă. Trebuie să-i oferim dreptul de a-și exercita profesia cu demnitate, fără teama permanentă că munca sa va fi devalorizată, că experiența îi va fi ignorată sau că va fi lăsat singur în fața problemelor sistemului.

Trebuie să le oferim directorilor libertatea de a conduce și resursele de a construi. Trebuie să le oferim educatorilor și învățătorilor recunoașterea pe care o merită pentru munca lor fundamentală. Trebuie să le oferim elevilor șansa de a învăța într-un mediu sigur, stimulativ și echitabil, iar studenților posibilitatea de a-și construi viitorul în România.

Nu vreau o reformă care să arate bine în rapoarte, dar care să fie resimțită ca o povară în fiecare școală. Vreau o reformă care să se vadă în clasă, în relația dintre profesor și elev, în calitatea managementului școlar, în laboratoarele universitare, în rezultatele cercetării și în încrederea părinților în școală.

România are profesori excepționali, elevi talentați, studenți valoroși, directori dedicați și cercetători care pot concura cu cei mai buni din lume. Ceea ce le lipsește prea adesea nu este capacitatea, ci sprijinul instituțional, finanțarea și respectul pe care statul are obligația să le ofere.

Nu putem cere excelență cu resurse minimale, performanță cu profesori epuizați și responsabilitate fără drepturi. Nu putem construi o școală puternică pe umerii unor oameni pe care îi lăsăm singuri.

O școală bună începe cu un profesor respectat. Dar o educație puternică are nevoie de o întreagă comunitate respectată și sprijinită.

Aceasta este schimbarea de paradigmă pe care o susțin: o educație în care oamenii contează, munca este recunoscută, performanța este recompensată, iar fiecare copil și tânăr primește șansa reală de a-și valorifica potențialul”, afirmă deputata Cristina-Emanuela Dascălu, vicepreședinta Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.