Prima pagină » Sanatate » CT la sinusuri, când este recomandat? Iată cum se realizează!

CT la sinusuri, când este recomandat? Iată cum se realizează!

30 apr. 2025, 13:05,
Redacția BZI în Sanatate

CT-ul la sinusuri este o metodă de scanare care oferă imagini detaliate ale cavităților sinusale din oasele feței. Această metodă este deosebit de eficientă în diagnosticarea afecțiunilor precum sinuzita. De asemenea, este utilizată pentru a determina prezența blocajelor sinusurilor.

Afecțiunile sinusurilor sunt relativ frecvente și pot fi acute sau cronice. Un CT la sinusuri este indicat în cazurile afecțiunilor cronice sau recurente, mai ales când tratamentele standard nu funcționează sau când se suspectează complicații.

CT la sinusuri, când este recomandat

O tomografie computerizată la sinusuri este un test imagistic care utilizează raze X pentru a face fotografii detaliate ale sinusurilor și patologiilor nazofaringiene.

Tomografia computerizată diferă de radiografia standard prin faptul că fasciculul de radiații X se mișcă circular în jurul pacientului, ceea ce face ca imaginile computerizate obținute să fie mai clare și mai detaliate. CT-ul este investigația cea mai frecventă în cazul traumatismelor, dar și în cazul explorării zonei toracice.

Există posibilitatea ca în timpul efectuării CT-ului la sinusuri, pacientul să prezinte un discofort, să nu poată să stea nemișcat sau să aibă dureri. În acest caz, medicul care a solicitat investigația poate prescrie medicamente pentru ca acesta să tolereze mai ușor procedura de scanare tomografică.

CT-ul sinusurilor reprezintă una dintre cele mai fiabile tehnici imagistice. Cu ajutorul acesteia, medicul află dacă sinusurile sunt obstrucționate. De asemenea, tomografia computerizată este cea mai bună modalitate imagistică pentru diagnosticarea sinuzitei.

CT-ul sinusurilor este solicitat de medicul specialist în următoarele cazuri: durere la expirare; disconfort la inhalare; durere a sinusurilor; sensibilitate în momentul palpării sinusurilor; suspiciune de sinuzită; dureri de cap puternice; leziuni la nivelul capului; disconfort la nivelul timpanului; sângerări nazale zilnice. Pentru a obține imagini precise, pacientului i se recomandă să nu mănânce cu aproximativ 4 ore înainte e examinare, să nu consume băuturi alcoolice și cafea.

În ce constă un computer tomograf

Computerul tomograf (CT) reprezintă o examinare nedureroasă, foarte rapidă și precisă, dar și iradiantă, care combină razele X cu o tehnologie computerizată avansată.

Cu ajutorul acestei investigații se pot vizualiza oasele, organele interne, vasele de sânge, oferind detalii importante despre starea acestora. Imaginile generate de scanarea CT pot fi și tridimensionale. Medicul poate vedea rezultatele scanate atât pe un computer, de pe un CD / DVD, cât și în format fizic.

Scanerul CT este un echipament de mari dimensiuni, prevăzut cu un tunel îngust. Pacientul stă pe o suprafață care alunecă în interiorul acestui tunel scurt. Curelele și pernelele pot fi folosite pentru a ajuta pacientul să mențină poziția corectă și să stea nemișcat în timpul investigației. Este posibil ca pacientul să vadă linii luminoase proiectate pe corpul său, însă acestea ajută la identificarea celei mai bune poziții pentru efectuarea investigației.

Dispozitivul cu raze X se rotește în jurul pacientului în timpul procedurii, iar computerul procesează informațiile obținute în camera de control alăturată, de unde personalul medical operează echipamentul și monitorizează în același timp pacientul.

Modele tridimensionale pot fi create prin suprapunerea imaginilor obținute. Pacientul se află singur în camera de investigație, dar un difuzor și un monitor fac posibilă comunicarea dintre personalul medical și pacient, pe toată perioada procedurii.

Scanerele CT moderne pot vizualiza secțiuni mari din corp în doar câteva secunde (în cazul copiilor, chiar și mai repede). Viteza mare de scanare este benefică pentru toți pacienții, dar mai ales pentru copii, seniori și bolnavi în stare critică, pentru care este dificil să rămână foarte mult timp în aceeași poziție.

În cazul copiilor, radiologul ajustează scanerul CT la dimensiunea acestora și la zona care trebuie investigată, pentru a reduce doza de radiații. CT-ul la sinusuri se efectuează numai la indicația unui medic specialist.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 august 2026
23 august 2026