Local

CTP Iași a întâmpinat probleme din cauza ploilor abundente. Autobuzele și tramvaiele au avut întârzieri de peste o oră

Publicat: 09 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
CTP Iași a întâmpinat probleme din cauza ploilor abundente. Autobuzele și tramvaiele au avut întârzieri de peste o oră
Mai multe trasee ale CTP Iași au fost afectate grav de ploile abundente

O furtună puternică a inundat numeroase străzi din municipiul Iași. A fost îngreunat traficul pentru mai bine de oră, iar în tot acest timp autobuzele și tramvaiele Companiei de Transport Public au rămas blocate în mai multe zone. Călătorii ieșeni au fost nevoiți să aștepte în stații minute în șir

Circulația mijloacelor de transport public din municipiul Iași a fost grav afectată pe mai multe trasee din Iași din cauza cantităților mari de precipitații căzute. Furtuna puternică de ieri, 8 octombrie 2020, a provocat un adevărat calvar pentru ieșenii care se aflau în mașini sau în autobuze și tramvaie în timpul orelor de prânz. Călătorii CTP Iași au așteptat mai bine de o oră în stații un mijloc de transport public. Tramvaiele și autobuzele nu mai puteau înainta ca urmare a nivelului mare de apă de pe carosabil, dar și a traficului care se desfășura cu dificultate.

„Traseele care tranzitează zonele Arcu, Metalurgie, Splai Bahlui Mal Stâng și Zimbru au fost grav afectate. Celelalte trasee mai puțin, dar mijloacele de transport public au avut întârzieri din cauza blocajelor în trafic din tot orașul. Au fost decalați timpii de urmărire pe unele trasee cu peste o oră”, a declarat Andreea Barna, purtător de cuvânt al CTP Iași.

CTP Iași a achiziționat autobuze care să suplimenteze traseele afectate de lucrările la căile de rulare

Pe de altă parte, acum două zile, CTP Iași a demarat o licitație pentru achiziția unui număr de 21 de autobuze second-hand. Procedura are o prevedere bugetară de 1.942.500 lei, fără TVA, aproape 400.000 de euro. Acestea vor suplimenta mijloacele de transport public pe traseele cele mai aglomerate. Un singur autobuz va fi cumpărat cu aproximativ 20.000 euro. La licitație s-a prezentat o singură societate, Bus & Coach Group SRL, din județul Ilfov, controlată de Mircea Lucian Roșca. Autobuzele vor fi folosite pe perioada lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai. Mijloacele de transport vor acoperi următoarele tronsoane: 5 Drumuri – Nicoriță, Bucșinescu – Calea Chișinăului, Piața V. Săhleanu – Țuțora și 2 Băieți – Dancu. Autovehiculele trebuie să fie dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități, cu aer condiționat, minimum 3 uși pentru accesul călătorilor, norma de poluare de minimum Euro 4.

Adauga un comentariu