Cum a decis un islamist să devină ortodox? Poveste de viață

În comunitatea ortodoxă din județul Bacău, numele părintelui Andrei-Ioan Antal este bine cunoscut. De-a lungul anilor, el a devenit un reper al misiunii creștine pentru oamenii de diferite naționalități, fiind chemat adesea să oficieze botezuri pentru persoane care, anterior, aparțineau altor religii sau culturi. Unul dintre cele mai tulburătoare episoade din activitatea sa pastorală este cel al convertirii unui bărbat de origine iraniană, poveste care începe cu intenții dramatice, dar se încheie cu o transformare profundă.

Cum a decis un islamist să devină ortodox? Poveste de viață

Părintele Andrei povestește că totul a debutat într-un mod neașteptat. Un bărbat musulman, cu rădăcini într-o familie influentă din Iran, intrase în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Hemeiuș cu gânduri deloc pașnice. Acesta îl considera pe preot responsabil pentru faptul că nu îi binecuvântase relația cu o tânără ortodoxă din România, cu care intenționa să se căsătorească. Conform mărturisirilor ulterioare, furia și frustrarea îl împinseseră să plănuiască un act de violență împotriva slujitorului bisericii.

Totuși, planul său a fost spulberat în clipa în care a pășit în lăcașul de cult. În mijlocul bisericii a trăit o experiență copleșitoare, despre care avea să vorbească abia mai târziu. Cu o noapte înainte, bărbatul avusese un vis neobișnuit: o persoană necunoscută i-a apărut și l-a avertizat să nu îi facă niciun rău părintelui. Când a ajuns în naos, a recunoscut aceeași imagine din vis sub chipul Sfântului Efrem cel Nou, reprezentat într-o icoană cu „focul în mână”. Această revelație l-a oprit din drumul distrugerii și i-a schimbat complet direcția vieții.

Preotul Andrei Antal rememorează cu emoție momentul: bărbatul i-a spus că atunci când a intrat în biserică a văzut, în carne și oase, aceeași persoană din vis, care îi ceruse să renunțe la intenția violentă. Arătând icoana sfântului, i-a spus părintelui: „Acesta este omul pe care l-am văzut, cel cu focul în mână”. Această trăire i-a zdruncinat convingerile și l-a făcut să ceară botezul în credința ortodoxă.

A primit Taina Sfântului Botez

După o perioadă de pregătire, a primit Taina Sfântului Botez și numele Efrem, în amintirea sfântului care i se arătase. La scurt timp după acest moment, i-a împărtășit părintelui o mărturisire impresionantă: în timpul primei împărtășanii a simțit, pentru o clipă, că stă la masă cu Dumnezeu însuși, o experiență pe care nu o putea încadra în timp sau cuvinte. Părintele Andrei recunoaște că această mărturie l-a cutremurat „în cel mai frumos sens al cuvântului”.

Procesul catehetic nu a fost unul simplu. Efrem vorbea limba franceză, astfel că preotul Antal a căutat sprijin în persoana Preacuviosului Părinte Macarie, membru al mănăstirii athonite Simonos Petras și originar din Franța. Acesta i-a pus la dispoziție cărți fundamentale traduse în franceză – printre ele lucrări precum „Sinaxarul. Viețile sfinților Bisericii Ortodoxe” și „Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic” – care au constituit suportul spiritual pentru formarea noului credincios.

Transformarea fostului extremist a fost una radicală. De la intenția de a comite un act de violență, a ajuns să fie unul dintre cei mai devotați fii ai Bisericii. Timp de mai mulți ani, a călătorit periodic în România pentru a se spovedi la părintele Andrei Antal. Chiar și în perioada pandemiei, când deplasările au devenit dificile, a rămas un ortodox practicant, găsindu-și un duhovnic în Franța, unde locuiește în prezent.

Părintele Andrei îl descrie astăzi drept „unul dintre cei mai acrivioși credincioși”, termen derivat din grecescul „akribós”, care desemnează o viață spirituală trăită cu maximă strictețe și conștiinciozitate. Povestea sa rămâne una dintre cele mai vii și emoționante amintiri din activitatea preotului: o dovadă că, uneori, drumul de la ură la credință poate fi parcurs într-o clipă, sub ocrotirea divină și prin mijlocirea sfinților.

Această experiență nu este doar o istorie personală, ci și o lecție despre puterea credinței și a schimbării lăuntrice. Dincolo de dramatismul începutului, ea arată cum, prin rugăciune, îndrumare și deschidere, un om poate lăsa în urmă radicalismul și resentimentul pentru a îmbrățișa o viață de rugăciune, rigoare și iubire față de Dumnezeu.