Magazin

Cum a influenţat pandemia relaţiile de cuplu?

Publicat: 05 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cum a influenţat pandemia relaţiile de cuplu
European couple experiencing problems in relations sitting next to each other but unwilling to communicate

Cu siguranţă fiecare persoană îşi aminteşte viaţa pe care o avea înainte de pandemie. Pentru foarte multe cupluri, înainte ca pandemia să înceapă lucrurile erau cu mult diferite. Stresul mare este o caracteristică importantă care determină instabilitate în cupluri, în prezent. Acesta este motivul pentru care foarte multe persoane au început să meargă la terapie de cuplu, astfel încât să gestioneze eficient problemele apărute în timpul pandemiei.

Dispariţia vieţii sociale a influenţat relaţiile

Încă de la începutul acestei pandemii, persoanele care aveau o relaţie au fost despărţite de vieţile sociale, aceasta fiind o realitate cu care au fost nevoite să înveţe să trăiască. Mersul la lucru a impus de asemenea riscuri majore, ceea ce a făcut ca persoanele implicate în relaţii să fie izolate împreună. Socializarea aşa cum era cunoscută a dispărut şi toţi au trebuie să înveţe să trăiască mai mult timp împreună.

La toate acestea s-a adăugat faptul că rata şomajului a început să crească în mod considerabil, elevii au fost nevoiţi să înveţe online şi afacerile au început să se închidă una câte una. De aceea, necesitatea unui bun suport pentru menţinerea sănătăţii psihice a contat foarte mult, atât pentru adulţi cât şi pentru copii.

Criza preconizată a influenţat negativ psihicul

Pe măsură ce timpul a continuat să treacă, criza părea a fi tot mai aproape, iar persoanele care trebuie să lucreze de acasă au început să simtă tot mai mult lipsă contactului fizic cu ceilalţi. Pandemia a adus cu sine de fapt două crize importante şi anume cea impusă de lipsa contactului fizic cu alţi oameni, dar şi criza financiară.

Banii sunt un subiect de discuţie în foarte multe familii, mai ales în cele cu copii, iar planurile multor cupluri au fost complet distruse de pierderea locului de muncă. Adăugând la toate acestea ratele amânate, soluţiile pentru acoperirea creditelor şi copiii care au început să înveţe exclusiv de acasă şi care necesitau o atenţie deosebită, a făcut ca cele două crize, cea emoţională şi cea financiară să se intersecteze, iar rezultatele au fost de departe unele dezastruoase pentru numeroase cupluri.

În plus, s-a evidenţiat şi nevoia de stabilire a teritoriilor, cele mai multe cupluri fiind nevoite să îşi împartă spaţiul din casă astfel încât să poată lucra. În cazul familiilor care locuiau în apartamente mici, au ajuns să fie folosite toate spaţiile disponibile, astfel încât fiecare adult să poată să îşi continue activitatea iar copiii să poată fi prezenţi la şcoală.

De ce pandemia afectează relaţia de cuplu?

Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic, iar în contextul pandemiei această expresie ar fi trebuit să însemne că toate cuplurile care au reuşit să reziste la un nivel decent pandemiei, fără să îşi piardă joburile şi fără să aibă probleme cu băncile sau fără să se îmbolnăvească, ar fi trebui să ţie mai solide şi mai fericite. În realitate însă, lucrurile nu stau aşa.

De cele mai multe ori în cuplu oamenii aşteaptă stabilitate şi fericire, însă stresorii exteriori sunt complet ignoraţi. Specialiştii şi psihoterapeuţii definesc aceşti factori de stres drept toate ameninţările exterioare care pot să pună presiune pe familii sau pe cupluri. Aceşti factori de stres sunt cei care generează anxietate, lipsa de intimitate şi de timp personal, singurătate şi anxiozitate.

Pandemia şi-a pus amprenta asupra cuplurilor în mod diferit. Au existat şi acei parteneri care au fost fericiţi să rămână împreună mai mult timp, dar şi parteneri care abia au reuşit să rămână împreună. Chiar dacă toate cuplurile au trecut prin aceeaşi situaţie, nu toate au simţit la fel pandemia.

Conform specialiştilor de la PsiConcept care au asigurat şedinţe de psihoterapie online pentru cupluri, anumite persoane au mai multe vulnerabilităţi decât altele, ceea ce înseamnă că cuplurile s-au raportat la pandemie în niveluri diferite. În momentul în care partenerii au energie, atenţie şi timp pentru o relaţie sănătoasă ei se vor manifesta corespunzător, însă atunci când sunt vulnerabili, stresaţi şi agitaţi, comunicarea va avea de suferit, de unde rezultă alte probleme conexe.

Dacă în trecut atunci când existau momente tensionate unul din parteneri alegea să iasă pentru o gură de aer, acum acest lucru nu a mai fost posibil, iar împărţirea aceluiaşi mediu a devenit un calvar în numeroase situaţii. Acesta este şi motivul pentru care multe cupluri au ajuns anul trecut la terapie.

Psiholog acreditat Alexandra Demian, https://psiconcept.ro/

Adauga un comentariu