Prima pagină » Informații utile » Cum putem pune agitația pe pauză? Iată cum te poate ajuta terapia holistică, totul explicat de către Ramona Diana Enache, terapeut holistic

Cum putem pune agitația pe pauză? Iată cum te poate ajuta terapia holistică, totul explicat de către Ramona Diana Enache, terapeut holistic

03 oct. 2025, 10:01,
Redacția BZI în Informații utile

Ramona Diana Enache, terapeut holistic și facilitator al cercurilor pentru femei a vorbit în cadrul #PodcastBZI despre cum putem pune agitația pe pauză și cu ce se deosebește terapia holistică de cea clasică.

Agitația poate apărea în urma stresului cotidian, a presiunilor profesionale, a conflictelor personale sau a unor probleme de sănătate. Atunci când ne simțim copleșiți, primul pas este să recunoaștem starea și să accepta că avem nevoie de o pauză.

Iată cum putem pune agitația pe pauză

Terapeutul holistic a explicat cum am putea pune agitația pe pauză și ce semne ne dă corpul când are nevoie de o pauză.

„Asta este foarte greu și chiar văzusem la o cunoștiință că avea o aplicație care din oră în oră îi dădea un semnal ca să respire, să se oprească. Și asta poate fi o idee la urma urmei când avem un ritm foarte agitat. Trebuie să ne întoarcem și la corp, pentru că dă semnale, umerii sunt tensionați, spatele poate e încordat, ne doare ceva, de obicei corpul este cel foarte deștept, care ne spune imediat că e prea mult”, explică Ramona Enache.

De asemenea, a explicat cum a ajutat-o pe ea terapia holistică în acest sens și cu ce se deosebește de cea clasică.

„La mine nu a funcționat doar să vorbesc, m-a ajutat poate mai mult în grup să fac asta, dar nu era suficient. La un moment dat se bloca, ok, știam emoția, ce se întâmplă, ce a fost în copilărie și nu e de ajuns, trebuie să scot cumva din corp asta, să stau cu ceea ce se simte. E foarte fain că există tot felul de terapii care sunt privite într-un fel sau altul, dar eu cred că sunt nevoi diferite, oameni diferiți și e super că avem de unde alege și să alegem persoana cu care rezonăm până la urma urmei, pentru că dincolo de tehnică, idei și școală de terapie, relația terapeutică este foarte importantă”, mai spune terapeutul holistic.

Află din alt podcast și informații referitoare la burnout, care nu este doar o simplă stare de oboseală.

Ce trebuie să facem la final de zi

Ramona a explicat în cadrul podcastului și cât de important este să ne uităm zilnic la starea noastră, să o înțelegem și să luăm măsuri cu privire la ce ne transmite.

„Sunt acele momente în care pentru a fi eficiente, automat, blândețea, candoarea, grija sunt calități feminine și sunt de dorit, dar sunt momente ale vieții când nu putem fi doar așa, și e normal să abordăm alt ritm, dar important este să ne uităm la starea noastră de pe fundal. La final de zi să ne punem întrebarea noi cum suntem, ce e în interior, în prezent, agitație sau liniște, dacă sunt mulțumită eu cu mine sau în continuare e frustrarea și fuga aceea”, menționează Ramona Enache.

În același timp, afirmă că este foarte normal să avem obiective și să lucrăm pentru acestea, însă să nu exagerăm.

„E foarte ok să facem, să avem obiective, să aducem darurile noastre oamenilor, cu atât mai mult dacă sunt în serviciul vieții. Foarte multe meserii feminine asta fac, aduc grijă, aduc atenție, îi aduc pe ceilalți în lumină să strălucească, astea sunt feminine. Și da, important este să fim conștiente că nu putem urma ritmul de 8-10 ore de luni până vineri, toată luna, ăsta este nefirescul cumva și nu este natural”, mai spune terapeutul holistic.

Pentru a afla toate informațiile referitoare la cum putem pune agitația pe pauză, accesează și vizionează podcastul integral AICI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ce studii are, de fapt, Nicușor Dan? O fostă judecătoare cere în instanță documente care să ateste studiile acestuia
O fostă judecătoare cere în instanță documente care să ateste ce studii are, de fapt, Nicușor Dan. Acțiunea a fost inițiată după ce petenta s-a declarat nemulțumită de răspunsul primit pe cale administrativă din partea Universității din București. Cererea vizează clarificarea statutului academic al lui Nicușor Dan  și obținerea unor copii ale documentelor de studii, […]
Ce studii are, de fapt, Nicușor Dan? O fostă judecătoare cere în instanță documente care să ateste studiile acestuia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 februarie 2026
16 februarie 2026