Pornind de la sfaturile de la Georgiana Bondrea, află ce trebuie să știi înainte de a accesa un credit. Acestea te vor ajuta să faci alegeri financiare corecte și avantajoase.
Accesarea unui credit este una dintre cele mai importante decizii financiare pe care le poți lua, fie că vorbim despre un credit ipotecar, un credit de nevoi personale sau unul pentru refinanțare. O alegere greșită poate însemna costuri mai mari pe termen lung sau condiții contractuale care nu îți sunt favorabile. De aceea, este important să te informezi corect înainte să semnezi orice document.
Sfaturi de la Georgiana Bondrea pentru a accesa un credit
Cu o experiență solidă în domeniu, Georgiana conectează dorințele clienților cu realitatea financiară, oferind consultanță personalizată și soluții rapide pentru obținerea unui credit avantajos. De la credite pentru persoane fizice, până la finanțări pentru extinderea afacerilor, achiziții sau capital de lucru, Georgiana simplifică întregul proces și oferă suport pas cu pas.
„Se analizează foarte mult situația clientului. Nu e doar un dosar pe care îl deschidem, discutăm deschis cu clientul, vedem care sunt planurile, vorbim despre ce plan de investiție, de imobil, de nevoi personale, sunt credite de consum. E foarte amplă discuția cu clientul, nu doar deschidem un dosar, analizăm nevoile, identificăm cea mai bună soluție pentru pentru el”.
Limbajul financiar și termenii bancari reprezintă adesea o barieră între client și înțelegerea reală a produselor de creditare. Mulți români ajung să semneze contracte fără să aibă o imagine clară asupra implicațiilor pe termen lung, tocmai din cauza terminologiei complexe și greu de descifrat. Aici intervine brokerul, cel care traduce informațiile, explică avantajele și dezavantajele fiecărei opțiuni și oferă simulări pentru ca deciziile să fie luate în cunoștință de cauză. Despre această provocare, brokerul financiar Georgiana Bondrea subliniază:”
„Cred că este complicată terminologia. Mi s-a întâmplat des asta în bancă. Clienții nu înțeleg foarte multe legate de domeniul financiar bancar. Și repet, intervine rolul nostru. Sunt foarte mulți clienți care fac un pas în spate și așteaptă explicațiile brokerului pentru a putea înțelege ce semnează sau comparația de care ziceam, simularea între campaniile bancare sau ofertele în derulare în momentul respectiv”.
Nivelul de educație financiară variază foarte mult între tipurile de clienți
Dacă persoanele fizice întâmpină dificultăți în a înțelege și utiliza corect produsele bancare, antreprenorii sau investitorii cu venituri din dividende au, de regulă, o perspectivă diferită. Ei văd creditul ca pe un instrument de dezvoltare, știu cum să pună banii băncii la muncă și iau decizii mai calculate. Tocmai această diferență confirmă importanța consultanței financiare adaptate fiecărui profil de client. Așa cum explică Georgiana Bondrea:
„Oamenii nu au cunoștințe, nu știu să dezvolte lucruri. De exemplu, acest aspect nu mi se întâmplă sau această discuție nu o avem cu persoanele juridice sau cu persoanele fizice care au venituri dividente și fac investiții, tocmai pentru că știu cum să utilizeze banii bâncii pentru investiții și pentru dezvoltare. Despre asta este vorba”.
Capacitatea de plată nu este un simplu procent stabilit de BNR, ci un ansamblu de factori care trebuie evaluați realist: istoricul veniturilor, stabilitatea locului de muncă, economiile existente și planurile pe termen lung.
Un client care s-a bucurat recent de venituri ridicate poate să nu aibă aceeași stabilitate financiară pe viitor, iar supraîndatorarea devine un risc serios. Recomandările brokerului financiar Georgiana Bondrea pun accent pe prudență, economisire și o analiză detaliată a fiecărui caz, pentru a preveni situațiile vulnerabile. Ea explică foarte clar acest lucru:
„Atunci când gradul de îndatorare nu îți permite sau diferă foarte mult veniturile de la o perioada la alta. Poate în ultimele 10 luni veniturile au fost foarte mari, dar până atunci era salariul minim pe economie. Diferă de la o situație la alta, adică se analizează punctual situația clientului pentru a vedea dacă este indicat sau nu. Ideal este să aibă avansul prin economisire, să nu se supraîndatoreze pentru a face încă un credit de nevoi personale. Ideal este să aibă o capacitate de plată reală. Da, chiar dacă ajungem la gradul de îndatorare, maximum permis, de BNR de 40% e foarte bine să analizăm toată situația clientului”.
Pentru a vedea mai multe sfaturi de la Georgiana Bondrea, vizionează podcastul integral AICI.