Dănuț Degeratu: INCURSIUNI ÎN ISTORIA TERORISMULUI II

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Deși evenimentele de la 11 Septembrie 2001 în Statele Unite și cele din anii care au urmat în Europa culminând cu episodul Charlie Hebdo au făcut ca atenția întregii lumi să se îndrepte, pe bună dreptate, către fundamentaliștii musulmani, este greșit să credem că terorismul a fost inventat de aceștia. După opinia noastră, actele de terorism pot fi clasificate, în funcție de motivație în atentate teroriste revendicative și atentate teroriste vindicative. Actele teroriste din prima categorie nu au legătură întotdeauna cu apartenența religioasă a atentatorilor, ele reprezintă de cele mai multe ori instrumente de presiune extremă utilizate de atentatori în scopul obținerii unor foloase. Teroriștii care au revendicări solicită cele mai diverse concesii, de la schimbarea rutei unor avioane de linie până la compensații financiare sau eliberarea unor prizonieri sau deținuți apropiați lor. Această primă categorie de acte teroriste lasă loc de dialog între atentatori și negociatorii structurilor afectate, caz în care există speranța că amenințarea teroristă nu va fi pusă în practică.

Cea de-a doua categorie este reprezentată de actele teroriste vindicative sau de răzbunare, ca să folosim un termen mai uzual, cu atât mai cumplite cu cât victimele sunt, aproape întotdeauna oameni nevinovați. Acestea sunt situațiile în care, de multe ori apar atentatele sinucigașe care sunt aproape imposibil de prevenit sau de oprit. Cvasitotalitatea sistemelor de securitate se axează, cu preponderență pe supravegherea persoanelor și depistarea dispozitivelor potențial letale. Există însă două elemente pentru care aceste funcțiuni antiteroriste sunt aproape inutile: suicidul atentatorului și dispozitivele explozive confecționate din materiale care nu pot fi detectate cu mijloacele tehnice obișnuite. Atunci când au de-a face cu teroriști pentru care instinctul de conservare este ignorat sau nu mai funcționează, structurile antiteroriste au mâinile legate. Un individ sau un grup de indivizi care-și asumă suicidul pentru atingerea unui scop poate fi oprit doar dacă există informații prealabile în privința planurilor acestora. În caz contrar, istoria a demonstrat că nu putem decât să asistăm îngroziți la efectele devastatoare ale atentatelor teroriste sinucigașe.

Amploarea acestui fenomen și acuitatea sa ne determină să propunem publicului larg o trecere în revistă a terorismului, așa cum a fost el prezent în istoria umanității, încă de la începuturile acesteia cu speranța că poate, va veni o zi în care această conduită reprobabilă a omului va dispărea, rămânând doar ca o suită de pagini negre în cartea grandioasă a existenței pe care homo sapiens sapiens a scris-o pe acest pământ.Concluzia pe care o propunem cititorului este una care poate nu va conveni tuturor dar care se sprijină pe faptele relatate în cuprinsul acestor pagini: teroriști nu au fost doar Osama Bin Laden sau Carlos Șacalul ci și împărații romani prigonitori ai creștinilor din primele veacuri, papii care au păstorit cruciadele, torționarii Inchiziției, o parte din ideologii Revoluției franceze, Stalin, Hitler, Horty, Pol Pot și Musolini, Idi Amin, Omar al Bashir și Robert Mugabe. Toți aceștia și alții asemenea lor, s-au făcut vinovați de cele mai monstruoase crime împotriva umanității comise cu scopul de a instaura teroarea. Acești scelerați au comis atrocități atât de oribile încât istoricii evită să-i numească teroriști și utilizează pentru faptele lor un termen cumplit pe post de eufemism: genocid.