Prima pagină » Local » Datorii de 8,2 milioane de lei la primăriile din județul Iași. Localități aflate în pragul executării silite
Datorii de 8,2 milioane de lei la primăriile din județul Iași. Localități aflate în pragul executării silite

Datorii de 8,2 milioane de lei la primăriile din județul Iași. Localități aflate în pragul executării silite

07 apr. 2022, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

Datorii de milioane de lei la unele primării din județul Iași. Peste 30 de localități din județul Iași au rămas cu titluri executorii neachitate, datorii către persoane fizice sau juridice care și-au câștigat drepturile în instanță

Mai multe localități din județul Iași au datorii de 8,2 milioane de lei către diverse persoane fizice sau juridice. Unitățile administrativ teritoriale au ajuns la titluri executorii neachitate, majoritatea de pe urma unor procese pierdute în instanță. Recent, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a solicitat un raport de la fiecare primărie cu titluri executorii, provenite prin hotărâri judecătorești, care nu au fost achitate. Sumele respective ar urma să fie achitate prin minister.

Datorii de milioane de lei acumulate de primăriile din județul Iași

Primăria Iași are titluri executorii de 1,5 milioane de lei. Orașul Hârlău a acumulat titluri executorii de 391.393 de lei. În afara celor două orașe mai sunt și 29 de localități din mediul rural care au titluri executorii ce nu au fost achitate. De exemplu, comuna Aroneanu are de achitat 48.315 lei, în vreme ce comuna Bălțați are titluri executorii de 285.000 de lei. Comuna Brăești are de achitat titluri executorii în baza hotărârilor judecătorești de 719.671 de lei. Și comuna Butea are de plătit 295.523 de lei, în vreme ce localitatea Cristești are de achitat 171.775 de lei. Și comuna Dagâța are de achitat 28.553 de lei, iar localitatea Dolheşti are de achitat 20.072 de lei.

Datorie record pentru comuna Golăiești

Comuna Dumești are de achitat numai 3.215 lei, iar comuna Erbiceni are de plătit 43.000 de lei. Comuna Golăiești are de achitat 2 milioane de lei drept titluri executorii, cea mai mare datornică dintre primăriile ce pot fi executate.

Ministerul a mai alocat și în trecut fonduri către primăriile din județ.

Datornici cu zeci de mii de lei, în județul Iași

Printre datornici se numără și comuna Gropnița, cu o datorie de 4.550 de lei, comuna Heleșteni cu o datorie de 4.925 de lei, comuna Ion Neculce cu o datorie de 795.541 de lei, dar și comuna Lungani, cu o datorie de 171.731 de lei. Comuna Mircești a acumulat titluri executorii de 7.800 de lei, iar comuna Miroslava de 2.000 de lei.

Localitatea Miroslovești are titluri executorii de 2.392 de lei, iar comuna Mogoșești-Siret de 122 de lei. De asemenea, comuna Oțeleni a acumulat datorii de 51.009 lei, iar comuna Popricani de 64.318 lei, în vreme ce localitatea Răchiteni a ajuns la datorii de 366.858 de lei. Scandalurile pe datoriile comunei s-au ținut lanț în ultima perioadă.

Comunele pot fi salvate de Ministerul Dezvoltării

Și comuna Scânteia a ajuns la datorii de 3.000 de lei, iar comuna Scobinți de 35.091 de lei. Și comuna Sirețel a ajuns la titluri executorii de 55.926 de lei. Comuna Tătăruși are titluri executorii de 47.659 de lei, iar comuna Todirești de 803.700 de lei. De asemenea, comuna Țigănași a acumulat datorii din titluri executorii de 105.359 de lei, iar comuna Țuțora de 10.417 lei.

Totodată, comuna Victoria are titluri executorii neachitate de 148.842 de lei. Astfel, datoriile primăriilor din județul Iași ce pot fi achitate de Ministerul Dezvoltării a ajuns la 8,2 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 decembrie 2024
03 decembrie 2024