Prima pagină » Local » Declarații halucinante! Magistrații ieșeni au pronunțat sentința finală pentru cei doi îndrăgostiți care au nenorocit trei fete din Iași ca să își satisfacă nevoile – FOTO

Declarații halucinante! Magistrații ieșeni au pronunțat sentința finală pentru cei doi îndrăgostiți care au nenorocit trei fete din Iași ca să își satisfacă nevoile – FOTO

07 feb. 2023, 02:00,
Cosmina Puiu în Local

Un dosar controversat de trafic de carne vie a stat pe mesele instanțelor de judecată. În primă instanță, inculpații au fost achitați de trafic de persoane, iar ulterior, la Curtea de Apel Iași au primit o pedeapsă grea. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Iași a formulat un apel împotriva proxeneților, iar, în data de 2 februarie 2023, magistrații ieșeni au pronunțat sentința finală pentru cei doi îndrăgostiți care au nenorocit trei fete din Iași

Cristian Bulgariu și Mihaela Chelariu formează un cuplu de ceva vreme și s-au gândit să facă o afacere de familie, cu tinere din Iași. Cei doi le-ar fi prostit că le duc în Grecia, respectiv Germania, pentru a lucra ca ajutor de ospătar, însă au ajuns să fie sechestrate într-o cameră cu geamurile bătute în cuie și obligate să întrețină relații sexuale cu 15 bărbați pe zi.

Indivizii au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane în formă continuă, iar recent au primit sentința finală, după toată încurcătura din justiția ieșeană!

Declarații halucinante din partea fetelor traficate în Grecia

o poză cu un om la inchisoare

Inițial, cei doi proxeneți au fost achitați

În data de 2 februarie 2015, Cristian Bulgariu și Mihaela Chelariu le-ar fi promis celor trei tinere din Iași că le vor duce la muncă în străinătate, pe diferite posturi de ajutor de ospătar sau îngrijitoare de bătrâni, motiv pentru care ele au acceptat și s-au pornit cu autocarul de la Lilian Express spre destinație. Însă, când au ajuns în localitatea Schimatari din Grecia, victimele au fost cazate într-o locuință cu geamurile bătute în cuie și cu ușile încuiate, iar ulterior au fost obligate să facă sex cu diferiți bărbați pentru niște sume de bani.

„Persoana vătămată, în vârstă de 22 de ani, a fost exploatată sexual în perioada 6 februarie – 2 aprilie 2015, prin obligarea la practicarea prostituției, în Grecia. Anterior lunii februarie 2015, inculpata i-a propus acesteia să o însoțească în Grecia, pentru a se angaja ca însoțitoare a unei persoane vârstnice. Pe fondul impasului financiar pe care îl traversa în acea perioadă, persoana vătămată și-a lăsat copiii minori, în vârstă de 9 și 10 ani, în îngrijirea martorului C.B. Pe 2 februarie 2015, folosind autocarul firmei de transport Lilian Express, inculpații au transportat-o în Grecia, localitatea Schimatari.

Acolo au fost preluați de un autoturism condus de un bărbat, «Alin» (neidentificat), și au mers în satul Artaki. Inculpații au cazat-o pe persoana vătămată într-o casă. Spre seară, în camera în care persoana vătămată era cazată a intrat inculpata, însoțită de un bărbat. Ulterior, inculpata a ieșit din cameră, încuind ușa cu cheia, cerându-i, în prealabil, persoanei vătămate să aibă grijă de acel bărbat. Persoana vătămată a fost forțată să întrețină raporturi sexuale cu respectivul client”, au spus anchetatorii.

Tânăra de numai 22 de ani mărturisește că la început i se aduceau 5-6 bărbați, dar apoi s-a mărit numărul, ajungând chiar și la 15-16 clienți pe zi, pe un tarif de minim 30 de euro. Victima a vrut să-și pună capăt zilelor pentru a scăpa de umilința la care a fost supusă de către cei doi.

Magistrații ieșeni au pronunțat sentința finală pentru cei doi îndrăgostiți care au nenorocit trei fete din Iași

o poză cu Curtea de Apel Iași

Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia finală prin care i-a condamnat pe cei doi la 7, respectiv 6 ani de închisoare cu executare

Cristian Bulgariu și Mihaela Chelariu au fost trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane. În primă instanță au scăpat de temniță, deoarece au fost achitați din lipsă de probe. Ulterior, dosarul a ajuns pe mesele de instanță din cadrul Curții de Apel Iași și au fost pedepsiți.

Astfel că, în data de 2 februarie 2023, Curtea de Apel Iași a pronunțat condamnarea pentru Cristian Bulgariu la 7 ani de închisoare și la 6 ani pentru iubita lui.

Persoanele vătămate s-au constituit ca părți civile în proces, cu sumele de 5.000 și 3.000 de euro, reprezentând daune morale.

„În temeiul art. 25, alin. (1) din Codul de procedură penală, rap. la art. 1381 şi art. 1382 din Codul civil, admite acţiunile civile formulate de părţile civile şi obligă, în solidar, inculpatul la plata sumei de 5.000 de euro (echivalentul în lei la data plăţii) către partea civilă şi a sumei de 3.000 de euro (echivalentul în lei la data plăţii) către partea civilă, sume reprezentând daune morale.

În temeiul art. 274, alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 16.815 lei, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de stat, din care suma de 14.615 lei aferentă fazei de urmărire penală, suma de 200 de lei aferentă fazei de cameră preliminară şi suma de 2.000 de lei aferentă fazei de judecată în primă instanţă”, au declarat judecătorii în legătură cu cei doi îndrăgostiți care au nenorocit trei fete din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`