Deputatul AUR de Iași, Cristian Ivănuță, a depus o interpelare adresată ministrului Culturii în data de 26.04.2023 cu privire la distrugerile asupra orașului roman Micia. După un an, parlamentarul român nu a primit niciun răspuns de la stat.
„Având în vedere faptul că termenul legal pentru primirea răspunsului la întrebarea parlamentară nr. 9344A din data de 26.04.2023, având ca subiect „Prevenirea distrugerilor asupra orașului roman Micia” a expirat fără a ni se solicita un termen suplimentar pentru examinare și fără a ni se prezentă un răspuns, reiterăm întrebarea parlamentară și vă solicităm respectuos să ne răspundeți prompt și explicit, în scris, indicând totodată motivele încălcării termenului legal pentru prezentarea răspunsului”, a menționat deputatul de Iași, Cristian Ivănuță.
Redăm mai jos textul interpelării depuse de deputatul AUR de Iași, Cristian Ivănuță, în data de 26.04.2023.
„Potrivit informațiilor existente în media, tncä din anul 2020 s-ar desfășura lucrări de modernizare care vizează infrastructura feroviară pe tronsonul feroviar Simeria-Gurasada. Linia de mare viteză revăzută în proiect ar urma să străbată inclusiv aşezarea romană Micia, fapt ce presupune efectuarea unor intervenții asupra ruinelor orașului roman. Micia prezintă o importanță istorică şi culturală deosebitä, astfel că se impune conservarea şi adoptarea unor măsuri privind protecţia acestuia. Lucrările privind modernizarea şi reabilitarea infrastructurii feroviare trebuie să se desfășoare astfel încåt pagubele care ar putea interveni să fie minime. Considerăm necesară impunerea unor măsuri care să oprească şi să prevină distrugerile de la Micia”, se arată în interpelarea depusă de deputatul AUR de Iași, Cristian Ivănuță, în data de 26.04.2023.