Prima pagină » Actualitate » Deputatul AUR Laura Gherasim, președintele comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții: „S-au desfășurat cinci zile de audieri publice în Parlamentul României”

Deputatul AUR Laura Gherasim, președintele comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții: „S-au desfășurat cinci zile de audieri publice în Parlamentul României”

30 ian. 2026, 22:13,
Redacția BZI în Actualitate

În urma desfășurării a cinci zile de audieri publice în Parlamentul României, deputatul AUR Laura Gherasim, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, a transmis un mesaj ferm despre semnificația acestui demers și despre reacția societății civile. Aceasta a subliniat revenirea spiritului civic, implicarea activă a cetățenilor și nevoia de adevăr și responsabilitate instituțională într-un moment decisiv pentru statul de drept și viitorul democratic al României.

„S-au desfășurat cinci zile de audieri publice în Parlamentul României.
Pentru mine, concluzia este una clară și profundă: pentru prima dată am simțit că spiritul civic a revenit. Că în România există oameni care nu acceptă nedreptatea, care nu se resemnează și care vor ca acest stat să redevină un stat de drept.
Le mulțumesc românilor care au fost prezenți, care s-au implicat și care au arătat solidaritate și demnitate. În aceste zile, respectul față de Parlament și față de un demers legitim a fost demonstrat de cetățeni. Când cetățenii sunt alături de tine, ai nu doar forța, ci și obligația de a continua lupta pentru aflarea adevărului.
Mulțumesc reprezentanților mișcării civice Valul Democrației și Asociației ALES, precum și ziariștilor, avocaților și analiștilor politici, cetățeni afectați de decizia anulării votului suveran al românilor, oameni verticali, uniți de același sentiment, exprimat simplu, printr-o voce profundă, a unui român prezent astăzi: „MĂ DOARE ȚARA!”
Aceste zile au scos la iveală un contrast dureros: cetățenii au arătat responsabilitate civică și respect față de Parlament, în timp ce instituții ale statului, plătite de cetățeni, au evitat constant dialogul instituțional și asumarea unor răspunsuri clare.
La audieri a fost prezentă europarlamentarul Diana Ivanovici-Șoșoacă, a cărei candidatură la alegerile prezidențiale din 2024 a fost anulată de Curtea Constituțională a României prin hotărârea din 5 octombrie 2024.
Pe parcursul acestei zile au început să fie transmise, către Comisie, răspunsuri instituționale, în scris. Demersul va continua în forma sa oficială, prin transmiterea de noi solicitări către alte instituții competente, până la clarificarea completă a acestor hotărâri de anulare a alegerilor, care apasă pe umerii societății românești și îi îngreunează drumul spre viitor.
Autoritatea morală a acestui demers aparține românilor.
Este pentru români.
Și este dedicat adevărului”, a transmis deputatul AUR Laura Gherasim, președintele comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 martie 2026
23 martie 2026