Deputatul Laura Gherasim, președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Parlamentul României, a anunțat reprogramarea conferinței de presă pe care urma să o susțină astăzi, 13 octombrie 2026. Potrivit acesteia, decizia a fost luată pe fondul evoluțiilor politice din ultimele zile, iar noua dată a întâlnirii cu presa va fi comunicată în cel mai scurt timp.
„Conferința de presă pe care urma să o susțin astăzi în Parlamentul României va fi reprogramată.
Această decizie privește exclusiv momentul prezentării publice a raportului, întrucât se suprapune cu evoluțiile majore de pe agenda politică națională din aceste zile.
Consider că subiectele pe care urmează să le prezint au nevoie de timpul și atenția necesare pentru a putea fi explicate integral și pentru ca întrebările presei să poată primi răspunsuri pe fond.
Nu doresc ca o temă de asemenea gravitate să fie tratată în grabă sau redusă la câteva declarații într-o zi în care atenția publică este concentrată firesc asupra altor evenimente politice importante.
Noua dată a conferinței de presă va fi anunțată în cel mai scurt timp”, a transmis Laura Gherasim, deputat în Parlamentul României și președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.